Rapsod din Frumușelu la braț cu Baba Novac și cu armonica în spate

Cântă la armonică și la fluier oriunde se află și recită fără greșeală cele câteva mii de versuri ale Baladei lui Baba Novac. A ajuns la aproape 68 de ani, s-a retras în satul în care s-a născut și a crescut, dar nu se lasă și nu iartă nici un prilej de a-și etala talentul. A fost maistru constructor și a predat „la cheie”, prin câteva țări ale lumii, cartiere întregi de locuințe și importante obiective civile și industriale. El este Gheorghe Bratu, din satul Frumușelu, comuna Glăvănești.

Dacă te întâlnești cu Gheorghe Bratu și-l provoci la vorbă, vei avea surpriza că ai stârnit un vulcan latent în care mocnesc nenumărate povești de viață. O viață de constructor pornit de tânăr prin lume, din 1967, ajuns și prin Turkmenistan, la granița cu Iranul, în Astrahan la Marea Caspică, în Rusia (la Moscova) și în Italia (la Padova). Și în România și-a lăsat semnătura de maistru constructor și de șef de formație pe sumedenie de lucrări, de la Castelul Peleș până la multe dintre edificiile cunoscute ale Bacăului, precum complexul comercial Cora, blocul Bancorex, sediul SIF Moldova, Bazinul de Înot, clădiri ale Universității „Vasile Alecsandri”, Tribunalul, clădirile Transelectrica, Vama și Stația CFR etc. De asemenea, de-a lungul timpului a lucrat la Tulcea, la Sinaia, pe șantierul Spitalului din Podu Turcului, dar și la ridicarea de blocuri de locuințe în Podu Turcului, Răchitoasa, Motoșeni, Găiceana sau Dealu Morii. „Am văzut multă lume și am avut directori și ingineri buni, ca Gelu Oțel, N. Mihu, Sergiu Sechelariu și alții” – spune Gheorghe Bratu.

Nici acum nu a lăsat uneltele jos și lucrează la renovarea Bisericii Sf. Voievozi Mihail și Gavril din satul natal, Frumușelu, unde este un brav gospodar. Are patru copii, trei băieți și o fată, Mariana, Vasilică, Giorgică, dar și opt nepoți, de care este foarte mândru.

În pielea lui Baba Novac

Dar Gheorghe Bratu este și un suflet de artist. Are o patima care îi chinuie sufletul de când se știe pe lume: cântă la armonică și fluier și recită non-stop balade și poezii clasice. Cea mai dragă îi este Balada lui Novac. Dacă nu aș ști că balada are mii de versuri, aș spune că Gheorghe Bratu o rostește ca dintr-o suflare, deși recitalul durează mai bine de o oră, iar omul trăiește aievea fiecare scenă a poveștii uluitoare a celebrului erou din vremea lui Mihai Viteazul. Intră, parcă, în pielea faimosului erou.

Pe rapsod l-am cunoscut în casa profesoarei Mariana Gârmacea-Pâncescu, ea însăși coautoare a unei cuprinzătoare monografii a satului Frumușelu. Profesoara tocmai i-a recondiționat rapsodului o veche tipăritură a cunoscutei balade - varianta scrisă de Petre Dulfu, care are nu mai puțin de 25 de capitole. Ghiță Bratu a moștenit cartea de la tatăl său, împătimit și el de lectură, atât cât se putea face la vremea aceea. „Am învățat balada dintr-o scriere de la tatăl meu, care avea multe cărți vechi, și mi-a intrat la suflet – spune rapsodul. Cărțile acelea le-am purtat cu mine peste tot, pe șantiere, în Turkmenia și în Rusia, la Peleș sau prin toată țara. Eu dacă citesc ceva și îmi place, memorez totul”.

Primul salariu l-a dat pe armonică

Ca un rapsod autentic, parcă după modelul celor din vechime, Ghiță Bratu umblă peste tot însoțit de o armonică și de un fluier. Oricând se ivește ocazia scoate la vedere unul dintre instrumente și cântă. Armonica are și ea o vârstă venerabilă. „Am cumpărat-o în 1967 – spune rapsodul. Am învățat singur să cânt la ea. La mine în familie toți cântau numai la fluier. Pe alții i-am văzut însă cântând și la acordeon sau la armonică. Îmi era drag acest instrument, iar din primul salariu din viața mea am cumpărat o armonică, din București, de pe Lipscani. Cu timpul am mai reparat-o, dar o am și acum. După câte un bal din sat, când mă întorceam acasă luam armonica și cântam ce auzeam acolo. Așa am învățat și am cântat și la nunți, la cumetrii, la baluri. Cu fluierul am câștigat, la un festival, un televizor, primul din comuna mea la vremea aceea. Eu și acum mă duc la oricare nuntă, ca nuntaș, dar cu armonica după mine. Mă cunosc toți lăutarii. Unii m-au și plătit să cânt cu ei. Altfel, cânt și recit și când mă duc cu oile. Și în Italia, în vizită la copii, tot cu armonica după mine am fost. Cânt oriunde îmi vine sau se nimerește”.

Cu armonica în avion

Ghiță Bratu a cântat cu armonica și în avioanele care îl duceau prin lume sau îl aducea acasă. „La urcare – spune armonistul - făceam o sfântă cruce și aveam mereu cu mine o carte de rugăciuni veche, găsită de tata la Băile Oglinzi, din județul Neamț, într-un pod de casă părăsită. De ea nu m-am despărțit în toți anii mei de serviciu. Pot spune pe de rost multe dintre rugăciuni. Dar mereu folosesc rugăciunea pentru vrășmași, pentru că mă aflu mult în mijlocul oamenilor, care sunt invidioși. După ea, nu mai am nici un stres.

Când eram elev recitam mult, dar și cântam cu fluierul. Mă luau profesorii în cancelarie să le cânt până se termina pauza mare. Cântam la toate serbările. Cu armonica și cu fluierul am plecat și în armată, unde am avut mare trecere. Odată, am luat locul al doilea pe județ cu formația de armoniști din satul meu. Eram cu Georgică Merlan, cu Voicu Balaban, cu Adam, cu Fănică Ciofu și cu Ghiță Barbu.”.

Iar ca povestea rapsodului din Frumușelu să aibă o notă în plus, acesta se laudă că deține chiar o armonică a lui Barbu Lăutaru sau cel puțin pe care este înscris numele starostelui lăutarilor. „Am cumpărat-o în 1974 de la un bătrân din Tulcea, care și el a cumpărat-o de la București, de la moștenitorul unei familii vecine cu Barbu Lăutaru. Pe ea este o emblemă metalică pe care scrie «La Barbu Lăutaru, Bd. Brătianu nr. 5, București».

„Noi, românii, avem o istorie excepțională. Nu știu dacă de aici încolo nepoții și strănepoții noștri o vor mai cunoaște-o și o vor mai respecta. Eu am memorat multe dintre vorbele de duh ale oamenilor mari ai istoriei și le recit mereu.”

Gheorghe Bratu, rapsod din Frumușelu

Trei sate din Glăvănești au trecut din „oglinda timpului” în lumina tiparului

Note, observații, documente și imagini fotografice adunate pe parcursul a zeci de ani de profesoarele Tatiana Galan și Mariana Gârmacea, din satul Frumușelu (comuna Glăvănești), au fost adunate într-o carte și au văzut lumina tiparului în acest miez de vară. Cartea, care poartă un titlu pe măsura strădaniei lor, „În oglinda timpului – Muncelu, Fundătura și Frumușelu de Glăvănești, județul Bacău”, a beneficiat, în redactare și editare, de aportul conf. univ. dr. Ioan Dănilă, în calitate de coordonator, și a apărut, cu sprijinul financiar al Primăriei și Consiliului Local Glăvănești, sub auspiciile Editurii Egal, din Bacău, în colecția „Universum Bacoviensis”.

Lansarea cărții, care însumează aproape 700 de pagini de texte, fotografii și reproduceri după documente, a avut loc chiar de Zilele comunei Glăvănești, pe 26 iulie, la Biserica „Sf. Arhangheli”, din Frumușelu, și la două zile după ce satele Glăvănești și Frumușelu au împlinit 587 de ani de atestare documentară. La eveniment au fost prezenți, alături de fiii satelor, deputatul Ioan Melinte, dr. Constantin Popa (unul dintre autorii primei monografii complete a comunei Glăvănești, apărută acum doi ani), primarul comunei, Gheorghe Tilibașa, Vilică Munteanu, directorul Arhivelor Naționale Bacău (moderatorul prezentării de carte), două dintre fiicele regretatului scriitor Sergiu Adam (fiu al satului Frumușelu), preoții care au slujit sau slujesc în comunitățile din comuna Glăvănești, jurnaliști.

„Este - a spus Vilică Munteanu - o carte scrisă mai puțin pe baza izvoarelor documentare de arhivă, de cercetare exhaustivă, și mai mult pe baza unor mărturii și documentare ale unor persoanlități. O carte despre oameni, despre trei sate ale comunei Glăvănești, depre instituțiile acestora. Dar, cum am putea vedea satul fără oamenii lui? Mai ales atunci când din aceste sate s-au ridicat o serie de personalități care fac cinste neamului românesc.”

Nu întâmplător, cartea începe cu câteva documente, mărturii ale unor personalități ale satelor, de la unii chiar fragmente din opera lor, din corespondență. Dar, mai ales găsim aici sufletul localităților – datini, obiceiuri, legende ale locului. Aflăm, astfel, amănunte despre învățământ, cultură și spiritualitatea satelor, vizualizăm mental chipuri și voci din trecut (învățători, profesori, preoți și chiar familii întregi), cunoaștem personalitățile care își au obârșia în aceste sate. „Ca și monografia comunei Glăvănești, la care am lucrat – a spus Constantin Popa -, lucrarea de acum are același sop nobil : de a sensibiliza generațiile următoare pentru păstrarea și transmiterea tradițiilor culturale strămoșești de pe Valea Zeletinului.”

„A venit rândul satelor Muncelu, Fundătura și Frumușelu să primească un buletin de identitate prin această carte. Lucrarea lansată acum are două vieți, cea autentică adunată în cinci volume de jurnal, de manuscris realizat cu râvnă și talent de profesoara Tatiana Galan, și cea revelată prin lumina tiparului. Lucrarea este, din punctul de vedere al canoanelor monografice, una atipică. O profesoară de limba și literatura română, Tatiana Galan, și una de istorie-geografie, Mariana Gârmacea, și-au dat mâna pentru a concentra în pagină cât mai multă informație și imagine. Cine parcurge cu grijă materialul din carte va înțelege că se află în fața unui roman special, ai cărui eroi coboară dintr-o lume a secolelor de mult apuse, pentru a ne glăsui tot în românește despre ei, dar de fapt despre viețuitorii din cele trei așezări.”

Conf. univ. dr. Ioan Dănilă

Trei sate într-o nouă monografie a comunei Glăvăneşti

• cartea se află sub tipar la Chişinău

De sub teascurile unei tipografii din Chişinău este aşteptată apariţia unei monografii a trei dintre satele comunei Glăvăneşti, care va vedea lumina tiparului sub egida Editurii Egal, din Bacău. Srisă de profesorele Tatiana Galan şi Mariana Gârmacea, şi sub coordonarea conf. univ. dr. Ioan Dănilă, de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, cartea se numeşte „În oglinda timpului. Muncelu, Fundătura, Frumuşelu de Glăvăneşti”. Tipografia a trimis un exemplar semnal din această lucrare care a putut fi prezentat de curând la evenimentul prin care trei dintre şcolile comunei au fost botezate cu numele unor personalităţi originare din cele trei sate, învăţătorul Spiru Florea, scriitorul Sergiu Adam şi generalul Gheorghe Berdan.

Tatiana Galan şi Ioan Dănilă

„Semnalul primit de la tipografie constă în cele cinci volume cu manuscrisul monografiei, realizate de profesoara Tatiana Galan, care pot sta efectiv în vitrină prin modelul de scris caligrafic. Cei de la tipografie ne-au sugerat să păstrăm acest semnal tipografic tocmai pentru frumuseţea caligrafiei. Totul a început de la o simplă scrisoare, care evocă întâlnirea providenţială cu unul dintre istoricii de frunte ai noştri, care i-a pus la dispoziţie scrisori şi documente, scrieri reproduse caligrafic de doamna profesoară într-un stil care aminteşte de caligrafii şi copiştii din secolele al 18-lea şi al 19-lea.”

Conf. univ. dr. Ioan Dănilă

Volumul al doilea de manuscrise cuprinde documente despre satul Frumuşelu, volumul al treilea extrase din cartea de onoare a comunei, iar în volumul al patrulea este evocat, între altele, preotul Grigore Gâlcescu, unul dintre folcloriştii de seamă ai noştri. Ultimul volum vorbeşte de personalităţile contemporane originare din cele trei sate.

Mariana Gârmacea

“Monografia are cinci volume de manuscris, dar nu reuşeşte să cuprindă totul. Noi am avut oameni mari aici. De aceea, avem nevoie de un muzeu al satului, pentru care am făcut o solicitare Primăriei. Eu am mai scris vreo cinci volume, unul depre activitatea preotului Constantin Cartas, fiu al satului, eminentul student al marelui istioric Nicolae Iorga şi una dintre marile personalităţi spirituale, care a slujit la Slănic Moldova între 1956 – 1982. El ne-a lăsat opt caiete cu predici. O altă personalitate a locului despre care încă nu am scris în monografie este colonelul Gheorghe Bârdan, un cunoscut epigramist şi traducător şi de la care ne-a rămas şi un volum de fabule.”

Prof. Mariana Gârmacea

Trei școli din Glăvănești au fost botezate cu numele unor săteni celebri

• două școli din Frumușelu se numesc, acum, „Poet Sergiu Adam” și „General Gh. Berdan”, iar școala din Muncelu „Înv. Spirache Florea”

Satenii din Frumușelu și Muncelu (comuna Glăvănești), au fost, sâmbătă, 8 noiembrie, de două ori în sărbătoare, odată de hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, în același timp pentru că o dorință mai veche a lor a fost împlinită: și-au putut boteza școlile din sat cu numele a trei dintre foștii lor consăteni poetul Sergiu Adam, generalul Gheorghe Berdan și învățătorul Spirache Florea. Festivitatea a avut loc la căminul cultural al satului, unde au venit la întâlnirea cu sătenii președintele Comisiei județene de denumiri de instituții, Vilică Munteanu, directorul Arhivelor Statului Bacău, și conf. univ. dr. Ioan Dănilă, unul dintre inițiatorul și susținătorul proiectului. Au fost prezenți, de asemenea, membri ai familiei scriitorului băcăuan Sergiu Adam și nepotul generalului Gheorghe Berdan.

Motivațiile accordării de nume celor trei instituții de învățământ din Frumușelu și Muncelu au fost prezentate de cele două profesoare din sat care au lucrat efectiv la acest proiect, Tatiana Galan și Mariana Gârmacea. Despre personalitatea fiecăruia dintre cei trei celebri fii ai satului și depre proiectul redenumirii școlilor au vorbit Vilică Munteanu, Ioan Dănilă, senatorul de Valea Zeletinului Ioan Melinte, directorul coordonator al școlilor din Glăvănești, Maria Petrea, publicistul Dumitru V. Marin-Zeletin, părintele Ioan Berdan, nepotul generalului Gh. Berdan, fiica scriitorului Sergiu Adam, Cristina Câmpeanu, și primarul Gheorghe Tilibașa. Poetul Sergiu Adam le-a adresat participanților la eveniment un cuvânt de mulțumire prin intermediul unei înregistrări video a unui scurt interviu realizat de Ioan Dănilă, iar un grup de elevi au recitat din opera sa.

Învățătorul Spirache Florea (1907 - 1989) a profesat în satul Muncelu în perioada 1926 - 1949. A fost considerat de contemporani și de urmașii săi un dascăl exemplar. Sătenii vorbesc și acum despre el cu apelativul “Domnul”.

Fiu al satului Fundătura, cum se considera chiar el, generalul Gh. Berdan (1894 - 1981) și-a încununat cariera militară și cu mai multe cărți pe care le-a scris, în care evocă evenimente și eroi din Al Doilea Război Mondial, dar și cu o monografie a satului în care s-a născut, pentru care a demonstrat un adevărat cult.

Sergiu Adam, poet, prozator, traducător, redactor șef al revistei Ateneu, s-a născut în 1936 în județul Galați, dar din fragedă copilărie a trăit în satul Frumușelu, de care a fost legat sufletește toată viața. Despre acesta și despre oamenii lui vorbește și acum cu deosebită afecțiune.

„Ne-am aflat, la Frumușelu, în fața unor momente cu adevărat istorice. M-am implicat în istoricul comunei Glăvănești grație doamnelor profesoare Tatiana Galan și Mariana Gârmacea, care, sub bagheta domnului primar au acționat cu sârguință pentru a face ca în această comună să strălucească cele trei nume pe care lor poartă acum școlile.”

Conf. univ. dr. Ioan Dănilă

„Nu văd moment mai important în viața unei comunități decât acela al denumirii unei instituții, care permite raportarea la un model cultural, profesional, judiciar etc. Îl cunoc de multă vreme pe Sergiu Adam, l-am cunoscut pe Spirache Florea, iar pe generalul Berdan l-am cunoscut din documente. Sunt plăcut impresionat de cele trei personalități și de atribuirea numelor acestora unor instituții. Eu recomand, de altfel, tuturor autorităților să folosească în astfel de scopuri nume ale unor personalități locale și nu doar naționale sau internaționale, pentru că ele reprezintă colectivitățile în care au trăit și trebuie să rămână și astfel în conștiința urmașilor.”

Vilică Munteanu, președintele Comisiei Județene de Atribuire a Denumirilor de Instituții