Silvicultură



S-a dat startul manifestărilor „Luna plantării arborilor 2016”

Mai mult de un milion de puieți din 12 specii, la care se adaugă așa-numitele specii de amestec, vor fi plantați în ediția din acest an a manifestării „Luna plantării arborilor”, care este organizată în perioada 15 martie – 15 aprilie. Direcția Silvică Bacău a dat, marți, 15 martie, startul acestei campanii, în care are prevăzute acțiuni de popularizare a importanței păstrării întregului fond forestier, dar și activități de plantare de puieți, de igienizare a lizierelor de pădure, de înfrumusețare a spațiilor verzi din localitățile județului. Pe 21 martie va fi marcată Ziua Internațională a Pădurilor, sărbătoare ajunsă la ediția a patra, pentru care Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Uniute (FAO) a sugerat ca temă „Pădurea și apa”, pentru că pădurea este sursă de echilibru hidrologic.

Despre programul manifestărilor am stat de vorbă cu directorul Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelase, și cu inginerul Alexandru Roșca, șeful compartimentului Împăduriri. Am aflat, astfel, că în județ vor fi operate regenerări naturale pe 360 ha, regenerări artificiale (plantări) pe 130 ha, completări de culturi pe 67 ha și refacerea culturilor calamitate în anul 2015 pe 15 ha. Cele peste un milion de plante aduse la plantări vor fi puieți de brad, de larice, de molid, de pin silvestru, de gorun, de stejar pedunculat, de plop, de salcâm și de fag, de cireș, de frasin și de paltin. Circa 5.000 de puieți vor fi din specii de amestec. „Putem oferi, ca în fiecare an – a spus Viorel Ghelase -, puieți contra-cost sau prin sponsorizare, către unitățile administrativ-teritoriale, către persoanele fizice care au terenuri inapte pentru agricultură și pe care vor să le împădurească. Am primit deja solicitări de la primăriile din Onești, Bacău și Moinești. Noi nu sponsorizăm, însă, oricum, ci urmărim ca puieții pe care îi dăm să și ajungă la solicitanți. Consiliile locale trebuie să analizeze astfel de acțiuni și să ne informeze asupra lucrărilor pe care le fac. Ele pot solicita și asistență tehnică”. În Bacău, cu ajutorul nostru, vor fi refăcute pepinierele de altădată, iar în Moinești împăduririle se vor face mai ales pe Dealul Osoiu.
Din calendarul Lunii plantării arborilor am reținut acțiunea „Pet Cap - creativitate de Luna pădurii”, de pe 14 și 15 aprilie, din Piața Tricolorului din Bacău, când elevii din 30 de școli și licee vor fi chemați să compună din capace de PET-uri mozaicuri pe diferite teme. Operațiuni de plantare vor avea loc la Gioseni, Racova, Răchitoasa și Izvoru Berheciului, la Moinești și Dofteana. În perioada 11 – 15 aprilie vor avea loc acțiuni de ecologizare a Ariei protejate Dealul Perchiu, iar în cursul lunii martie la Ocolul silvic Târgu Ocna va fi organizat un nou Sfat al pensionarilor din silvicultură pe tema evoluției arboretelor de salcâm regenerate artificial din anul 2006.
Manifestările vor fi încheiate, ca în fiecare an, cu vernisajul unei expoziții tematice de pictură, grafică, caricatură și fotomontaj, cu lucrări ale elevilor liceelor și școlilor de artă din Bacău, Iași, Brăila, Tecuci și Galați, dar și cu o nouă acțiune de plantare de puieți.
 
„Ne asigurăm speciile de care avem nevoie, puieții, majoritar din pepinierele proprii și oferim și altora un milion de puieți de molid și alte specii. Molidul poate fi folosit foarte bine pentru garduri vii. Data de 15 martie a fost, însă, doar începutul acțiunilor din Luna plantării arborilor. Nu ne oprim la 15 aprilie. În această lună arătăm comunității cu ce ne ocupăm, dar avem lucrări de efectuat tot anul”.
Viorel Ghelase, directorul Direcției Silvice Bacău




150 de silvicultori băcăuani la Mitingul pentru salvarea pădurilor României


  • ei au protestat împotriva noului Regulament de valorificare a masei lemnoase și consideră că prejudiciul adus statului, pădurii și proprietarilor de păduri de grupurile de interese care au tăiat ilegal 400.000 ha de păduri private este de 36 de miliarde de euro 
  • acum sunt în vizor pădurile statului


Silviu Geană și Marin Stoicescu (în medalion),
la mitingul FAP
Peste 150 de silvicultori băcăuani s-au numărat, la jumătatea acestei săptămâni, printre cei circa 2.100 de participanți la Mitingul pentru salvarea pădurilor României, organizat de Federația pentru Apărarea Pădurilor (FAP) în piața Victoriei din București. FAP este organizație non-guvernamentală care cuprinde membri ai Academiei Române, ai Academiei de științe Agricole și Silvice, Societatea inginerilor silvici ”Progresul Silvic”, Asociația Constructorilor Forestieri din România, Asociația Pensionarilor Silvici din România și Asociația Proprietarilor de Păduri din România, dar și Confederația sindicală Consilva.

„Am avut, după miting – ne-a declarat liderul Sindicatului Silvicultorul Bacău, Silviu Geană, care este și secretarul general al Confederației Consilva - o întâlnire la Guvern, dar nu cu vicepremierul Costin Borc, cum era stabilit, ci cu secretarul de stat Erika Stanciu, responsabilul pe Departamentul Păduri din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Nu am ajuns la o concluzie. Dialoguri cu doamna Stanciu am mai avut, fără rezultat. De aceea, cred că acțiunile noastre nu se vor opri aici. Noi am demarat procedura de contestare a Regulamentului de valorificare a masei lemnoase, iar săptămâna viitoare îl vom contesta și în instanța de judecată. Vom face uz de toate căile pe care ni le permite legea, să reușim modificarea Regulamentului”.

Ce au revendicat silvicultorii

Silvicultorii revendică modificarea HG 924/2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, „întrucât nu respectă Constituția României și Codul Silvic și nu ia în considerare că pădurea este bun de interes național”. Alte revendicări vizează soluționarea actualei crize din sectorul silvic, acordarea unor subvenții proprietarilor de păduri cu suprafețe până la 30 ha, pentru administrarea și paza acestor păduri, scoaterea sectorului silvic din sfera grupurilor de interese și tragerea la răspundere a celor care au permis, prin neaplicarea legii, distrugerea a 400.000 ha de păduri particulare și retrocedări ilegale de păduri.
În lista celor zece revendicări se mai regăsesc consolidarea Regiei Romsilva și respectarea reglementărilor silvice ale Uniunii Europene și Consiliului Europei.
„Deși Federația noastră a solicitat la acțiunile de pichetare a Guvernului din noiembrie, decembrie și februarie și a Ministerului Mediului din ianuarie, soluționarea revendicărilor amintite - spune președintele FAP, Marin Stoicescu -, nu a fost luată nicio măsură. Consecința: continuarea procesului de distrugere a pădurilor, creșterea prejudiciului adus țării și pădurii românești prin distrugerea acestor păduri, creșterea presiunii grupurilor de interese asupra pădurilor statului și asupra patrimoniului Romsilva (obiective economice, clădiri, utilaje), concedierea a 7.000 salariați de la Romsilva, instigarea de către grupurile de interese a unor segmente de populație împotriva personalului silvic, fără ca autoritățile care răspund de silvicultură să aibă o reacție în acest sens”.


Statul dă înapoi prețul de pornire a licitațiilor de masă lemnoasă


  • noile licitații pot avea loc în luna martie, dar recoltarea lemnului mai poate fi făcută doar până pe 15 aprilie


Forestierii privați au obținut prima satisfacție în urma recentelor proteste la adrea Gvernului, a Ministerului Mediului și mai ales a Regiei Romsilva cu privire la prețul de pornire a licitațiilor de masă lemnoasă la finalul anului trecut. Guvernul a modificat "Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică", pentru a clarifica modul în care se determină prețurile de referință și cele de pornire a licitațiilor.

„Modificarea Regulamentului – ne-a declarat președintele Sucursalei Bacău a Asociației Forestierilor din România (ASFOR), Ioan Coșa - s-a făcut fără consultarea noastră, dar este binevenită. A ieșit deja hotărârea ce modifică articolul care majora prețurile. Astfel, prețul de pornire a licitației va fi prețul de piață, la nivel local regional sau național. Inițial se spunea că prețul de pornire este prețul mediu de piață, dar prețul de piață se stabilește zilnic, deci nu se poate lua în considerare media prețurilor din anul anterior”.
Chiar ministrul Mediului, Cristiana Pașca Palmer, a ajuns la concluzia că în România prețul masei lemnoase puse în vânzare de stat ajunsese mai scump chiar și decât în alte țări europene, situație care a dus la probleme economice.
"A fost nevoie să luăm aceste măsuri din cauză că, practic, în clipa de față avem numai 1,5 milioane de metri cubi de masă lemnoasă care s-au licitat. Anul trecut, pe vremea aceasta, aveam mai mult de 4 milioane de metri cubi licitați și trebuie deblocată situația, pentru că, altfel, vor fi consecințe, inclusiv pe bugetul Romsilva și, bineînțeles, la toți operatorii economici" - a spus Cristiana Pașca Palmer. Piața lemnului a scăzut în ultimul timp. De exemplu, în zona arabă, unde se duceau îndeosebi foioasele, conflictele de acolo au redus drastic această piață.
„Am primit asigurări că se lucrează la noile prețuri, care vor fi comunicate, din 8 februarie, în teritoriu – a precizat Ioan Coșa. Cât de repede, sperăm, pentru că licitațiile care se vor anunța au un termen de organizare de 15 sau 30 de zile de la data anunțării. Înseamnă că licitațiile se vor ține în luna martie, iar recoltarea lemnului se face numai până pe 15 aprilie”.

„Noi avem o singură dorință: ca pădurea publică, a statului, să fie scoasă, pentru recoltările aprobate, la licitație, iar fiecare participant să plătească. Numai că Romsilva nu procedează așa, ci își alege parchetele și plătește mai puțin, la mare diferență de noi. Astfel, sub acoperirea legii se face o decimare a pădurilor, pentru că nu se taie numai ce trebuie, ci se taie și ce nu trebuie. Fiecare șef de ocol are interes să obțină un profit bun. El nu va tăia doar copacul bolnav, bun de tăiere, ci numai copacii sănătoși, pe care obține un preț mai bun. Aceasta nu se mai cheamă silvicultură, ci jaf. De aceea, noi am solicitat la minister ca silvicultorii să fie mai bine plătiți, pentru a ocroti mai bine pădurea, ca aceasta să ajungă și generațiilor care vin după noi”.
Ioan Coșa, președintele Sucursaeli ASFOR Bacău


Reacții dure după protestul de la Guvern al forestierilor

Protestele forestierilor și ale celor din industria mobilei cu privire la prețurile de valorificare a masei lemnoase, la care au participat și forestierii din județul Bacău, au declanșat reacții dure din partea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, una dintre instituțiile de stat acuzate. Protestatarii spun că prețurile de pornire a licitațiilor de valorificare a masei lemnoase sunt cu 300% mai mari față de anul trecut. Romsilva susține, însă, că proiectul Regulamentului de valorificare a masei lemnoase a fost elaborat împreună cu reprezentanți ai forestierilor, dar după ce a fost aprobat de Guvern s-a constatat că textul acestuia era total diferit de cel convenit. Motiv pentru care Regia Națională a a adus situația la cunoștința primului-ministru, a președintelui Consiliului Legislativ și a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor. Demersurile au rămas fără răspuns, iar Romsilva nu se consideră vinovată.
„Rămâne, totuși, o întrebare, de o gravitate deosebită: nu cumva lipsa totală de reacție a conducerii ministerului de resort, pentru modificarea HG nr. 924/2015, a avut drept scop compromiterea conducerii executive și a Consiliului de Administrație ale Romsilva, de a căror înlăturare, cu orice preț, aceasta este preocupată mai presus de bunul mers al lucrurilor în sectorul forestier?” – spune conducerea regiei.
La rândul său, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, spune că este vorba de o criză exagerată și că a recomandat Romsilva să înceapă licitațiile de la prețul minim, nu de la cel mediu, dar regia a interpretat greșit legea, prin „exces de zel”. „Am sfătuit Romsilva să vândă prin licitație, să obțină un preț corect pentru stat. Dacă cumva Romsilva va abuza de poziția ei importantă pe piață, pentru că are jumătate de piață, acolo avem pârghia legală să intervenim împotriva Romsilva. În același timp, dacă vom identifica dovezi de carteluri, de înțelegeri între firmele care achiziționează lemnul, le vom sancționa și pe acestea” - a conchis Bogdan Chirițoiu, citat de ASFOR – Asociația Forestierilor din România, care are o sucursală și în Bacău.

Prețul licitațiilor de masă lemnoasă ascute cuțitele între forestieri și Romsilva

Foto: Agerpres
Circa 360 de forestieri băcăuani au participat, marți, 26 ianuarie, la acțiunea de protest organizată de Asociația Forestierilor din România (ASFOR) în fața Palatului Victoria din București. Forestierii sunt nemulțumiți de politica de prețuri a Romsilva, pe care o numesc „abuzivă”, și susțin că din acest motiv industria lemnului din țara noastră trece printr-o gravă criză de materie primă. Protestul a fost doar una dintr-o serie mai lungă de acțiuni prin care mai multe asociații profesionale și organizații sindicale vor să atragă atenția asupra blocajului din domeniul forestier.
La protest au participat – după aprecierea președintelui susursalei ASFOR Bacău, Ioan Coșa – circa 5.000 de oameni.
Ei au acuzat Romsilva că a ridicat cu 300% prețul minim de pornire a licitațiilor de vânzare a masei lemnoase, cele mai mari din Europa. Aceasta afectează peste 130.000 de salariați din industria de profil, iar acțiunile de protest organizate încă de la începutul anului se bazează pe zece revendicări, prin care se cere scăderea prețului de pornire a licitațiilor, dar și modificarea contractului de vânzare-cumpărare impus de Romsilva. Protestatarii mai cer transparentizarea licitațiilor, controale din partea Gărzii Forestiere în pădurile administrate de Romsilva și întocmirea unei strategii pentru domeniul forestier.
Reprezentanții forestierilor s-au întânit, marți, cu cei ai Guvernului, dar au rămas total dezamăgiți pentru că cei din urmă au venit total nepregătiți la întâlnire. De aceea, forestierii au cerut inclusiv demisia conducerii Romsilva și au trimis scrisori de protest președintelui Iohannis și premierului Dacian Cioloș.
Romsilva a făcut cunoscut, săptămâna trecută, că acționează conform unui Regulament aprobat prin hotărâre de guvern, iar prețurile practicate nu sunt stabilite aleatoriu, ci fundamentate pe rezultatele licitațiilor din 2015. Romsilva crede că prețuri mai mici sunt solicitate de cei care „vor să beneficieze de resursa de masă lemnoasă din fondul forestier proprietate publică a statului în condiții avantajoase numai penru ei”. În replică, forestierii acuză că tocmai Romsilva profită de poziția pe care o are și exploatează după bunul plac un bun comun.

„Suntem supărați pentru că Romsilva își alege masa lemnoasă pe care o exploatează. Noi am cerut ca un bun al poporului, pădurea, să fie scoasă la licitație, dar Romsiva să nu o ia preferențial. Ei exploatează pădurea, ei valorifică lemnul.
Trăim cu speranța că econmia de piață îpi va impune regulile inclusiv în silvicultură.”
Ioan Coșa, președintele sucursalei ASFOR Bacău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu