Cântă
la armonică și la fluier oriunde se află și recită fără greșeală cele câteva
mii de versuri ale Baladei lui Baba Novac. A ajuns la aproape 68 de ani, s-a
retras în satul în care s-a născut și a crescut, dar nu se lasă și nu iartă
nici un prilej de a-și etala talentul. A fost maistru constructor și a predat
„la cheie”, prin câteva țări ale lumii, cartiere întregi de locuințe și
importante obiective civile și industriale. El este Gheorghe Bratu, din satul
Frumușelu, comuna Glăvănești.
Dacă te întâlnești cu Gheorghe
Bratu și-l provoci la vorbă, vei avea surpriza că ai stârnit un vulcan latent
în care mocnesc nenumărate povești de viață. O viață de constructor pornit de
tânăr prin lume, din 1967, ajuns și prin Turkmenistan, la granița cu Iranul, în
Astrahan la Marea Caspică, în Rusia (la Moscova) și în Italia (la Padova). Și
în România și-a lăsat semnătura de maistru constructor și de șef de formație pe
sumedenie de lucrări, de la Castelul Peleș până la multe dintre edificiile
cunoscute ale Bacăului, precum complexul comercial Cora, blocul Bancorex,
sediul SIF Moldova, Bazinul de Înot, clădiri ale Universității „Vasile
Alecsandri”, Tribunalul, clădirile Transelectrica, Vama și Stația CFR etc. De
asemenea, de-a lungul timpului a lucrat la Tulcea, la Sinaia, pe șantierul
Spitalului din Podu Turcului, dar și la ridicarea de blocuri de locuințe în
Podu Turcului, Răchitoasa, Motoșeni, Găiceana sau Dealu Morii. „Am văzut multă
lume și am avut directori și ingineri buni, ca Gelu Oțel, N. Mihu, Sergiu
Sechelariu și alții” – spune Gheorghe Bratu.
Nici acum nu a lăsat uneltele jos
și lucrează la renovarea Bisericii Sf. Voievozi Mihail și Gavril din satul
natal, Frumușelu, unde este un brav gospodar. Are patru copii, trei băieți și o
fată, Mariana, Vasilică, Giorgică, dar și opt nepoți, de care este foarte
mândru.
În
pielea lui Baba Novac
Dar Gheorghe Bratu este și un
suflet de artist. Are o patima care îi chinuie sufletul de când se știe pe
lume: cântă la armonică și fluier și recită non-stop balade și poezii clasice.
Cea mai dragă îi este Balada lui Novac. Dacă nu aș ști că balada are mii de
versuri, aș spune că Gheorghe Bratu o rostește ca dintr-o suflare, deși
recitalul durează mai bine de o oră, iar omul trăiește aievea fiecare scenă a
poveștii uluitoare a celebrului erou din vremea lui Mihai Viteazul. Intră,
parcă, în pielea faimosului erou.
Pe rapsod l-am cunoscut în casa profesoarei
Mariana Gârmacea-Pâncescu, ea însăși coautoare a unei cuprinzătoare monografii
a satului Frumușelu. Profesoara tocmai i-a recondiționat rapsodului o veche
tipăritură a cunoscutei balade - varianta scrisă de Petre Dulfu, care are nu
mai puțin de 25 de capitole. Ghiță Bratu a moștenit cartea de la tatăl său,
împătimit și el de lectură, atât cât se putea face la vremea aceea. „Am învățat
balada dintr-o scriere de la tatăl meu, care avea multe cărți vechi, și mi-a
intrat la suflet – spune rapsodul. Cărțile acelea le-am purtat cu mine peste
tot, pe șantiere, în Turkmenia și în Rusia, la Peleș sau prin toată țara. Eu
dacă citesc ceva și îmi place, memorez totul”.
Primul
salariu l-a dat pe armonică
Ca un rapsod autentic, parcă după
modelul celor din vechime, Ghiță Bratu umblă peste tot însoțit de o armonică și
de un fluier. Oricând se ivește ocazia scoate la vedere unul dintre instrumente
și cântă. Armonica are și ea o vârstă venerabilă. „Am cumpărat-o în 1967 –
spune rapsodul. Am învățat singur să cânt la ea. La mine în familie toți cântau
numai la fluier. Pe alții i-am văzut însă cântând și la acordeon sau la armonică.
Îmi era drag acest instrument, iar din primul salariu din viața mea am cumpărat
o armonică, din București, de pe Lipscani. Cu timpul am mai reparat-o, dar o am
și acum. După câte un bal din sat, când mă întorceam acasă luam armonica și
cântam ce auzeam acolo. Așa am învățat și am cântat și la nunți, la cumetrii,
la baluri. Cu fluierul am câștigat, la un festival, un televizor, primul din
comuna mea la vremea aceea. Eu și acum mă duc la oricare nuntă, ca nuntaș, dar
cu armonica după mine. Mă cunosc toți lăutarii. Unii m-au și plătit să cânt cu
ei. Altfel, cânt și recit și când mă duc cu oile. Și în Italia, în vizită la
copii, tot cu armonica după mine am fost. Cânt oriunde îmi vine sau se nimerește”.
Cu
armonica în avion
Ghiță Bratu a cântat cu armonica și
în avioanele care îl duceau prin lume sau îl aducea acasă. „La urcare – spune
armonistul - făceam o sfântă cruce și aveam mereu cu mine o carte de rugăciuni
veche, găsită de tata la Băile Oglinzi, din județul Neamț, într-un pod de casă
părăsită. De ea nu m-am despărțit în toți anii mei de serviciu. Pot spune pe de
rost multe dintre rugăciuni. Dar mereu folosesc rugăciunea pentru vrășmași,
pentru că mă aflu mult în mijlocul oamenilor, care sunt invidioși. După ea, nu
mai am nici un stres.
Când eram elev recitam mult, dar și
cântam cu fluierul. Mă luau profesorii în cancelarie să le cânt până se termina
pauza mare. Cântam la toate serbările. Cu armonica și cu fluierul am plecat și
în armată, unde am avut mare trecere. Odată, am luat locul al doilea pe județ
cu formația de armoniști din satul meu. Eram cu Georgică Merlan, cu Voicu
Balaban, cu Adam, cu Fănică Ciofu și cu Ghiță Barbu.”.
Iar ca povestea rapsodului din
Frumușelu să aibă o notă în plus, acesta se laudă că deține chiar o armonică a
lui Barbu Lăutaru sau cel puțin pe care este înscris numele starostelui lăutarilor.
„Am cumpărat-o în 1974 de la un bătrân din Tulcea, care și el a cumpărat-o de
la București, de la moștenitorul unei familii vecine cu Barbu Lăutaru. Pe ea
este o emblemă metalică pe care scrie «La Barbu Lăutaru, Bd. Brătianu nr. 5,
București».
„Noi, românii, avem o istorie excepțională.
Nu știu dacă de aici încolo nepoții și strănepoții noștri o vor mai cunoaște-o
și o vor mai respecta. Eu am memorat multe dintre vorbele de duh ale oamenilor
mari ai istoriei și le recit mereu.”
Gheorghe Bratu, rapsod din Frumușelu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu