Sănătate


Sănătatea costă, dar face. Pentru toți!

Plata contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate a revenit în actualitate odată cu o propunere de „rectificare” a Codului fiscal făcută de Ministerul Finanțelor Publice în acest sens. Ministerul, grijuliu cu ceea ce are de adunat la bugetul de stat, vrea să mai pună un punct pe „i” și vine cu patru noi precizări la ceea ce știam deja din Codul în vigoare. Cine e curios poate vedea aceste propuneri pe site-ul ministerului, dar e clar, din capul locului, că nimeni dintre cei care respiră omenește nu este exceptat de contribuții, taxe și impozite. Poți răbda de frig toată iarna în propriul apartament, poți bea apă direct din Bistrița, poți mânca și coajă de copac etc., dar impozitele și taxele trebuie plătite.
Nu vrem să plângem pe umărul nimănui. Toți trăim într-o comunitate și toți trebuie să achităm ceea ce e obligatoriu pentru ca aceasta să funcționeze. De ce mai trăiești, dacă nici taxele și impozitele nu le mai poți plăti?
Pare cam dură afirmația de mai sus, dar să nu uităm că dincolo de orice sistem de ocrotire socială pentru oameni aflați în mari dificultăți de toate felurile sunt și indivizi care chiar nu au nimic. Doar aerul de respirat și căldura sau lumina soarelui, până la urmă. Nu sunt mulți și nu toți au aceleași probleme. În Bacău ar fi circa 100.000 de oameni în categoria celor „fără venitur”. Codul fiscal nu spune nimic despre cei care chiar nu au nici măcar un ban, darmite un leu. Pentru că la noi nu există oficializată categoria de „boschetar”, așa cum îi catalogăm mereu pe cei care sunt efectiv ai naturii în care trăiesc. Îi acuzăm de vicii, de greșeli, de mentalități degradate etc. Dar fiecare are povestea lui și, indiferent de ce spune aceasta, important este că ei sunt tot oameni.
Unii nu au nici acte în regulă, parcă nici nu mai știu cum îi cheamă. Ar putea fi ei posesorii unor adeverințe, să spunem, prin care să beneficieze gratis de asigurare de sănătate? Sunt ei oamenii care s-ar adresa preventiv unui medic pentru că simt vreo durere pe undeva prin corp? Sau ajung, de fapt, în spital la Urgențe, unde oricum primesc primele servicii de asistență medicală? Ar trebui să înscriem în documente oficiale categoria lor socială?
Sunt destule întrebări și destule răspunsuri controversate. Dar, oricum, și pentru acești oameni sănătatea, care costă, face toți banii. De unde bani?


Tutun pe țeava de eșapament

„Mai sunt 43 de zile până când legea antifumat va intra în vigoare” – mi-a spus, sâmbătă seara, pe un ton victorios-ciudos un fumător care savura o țigară într-un local, dar nu în sala principală, ci undeva pe un hol. Am zâmbit a râde – cum ar fi spus Sadoveanu, de ce să-i stric omului inima bucurându-mă pe șleau de măsura luată categoric în folosul nostru, al nefumătorilor, dar și în folosul lor, al celor care duhănesc, la câte grozăvii se spune că face mahorca prin corpul uman. Cu sau fără cele 45 de zile până intră legea în vigoare societatea va scăpa de un smog atât de greu. Numai că m-a pus pe gânduri tot o remarcă a prietenului meu fumător: lasă - zicea el -, că la noi orice minune ține numai trei zile. Adică în pumn, ca soldații în tranșee, prin budă, ca elevii, pe sub masă ca alții, fumătorii tot vor mai duhăni la fața locului, pentru că dacă afară va fi un cancer de ger, cine se va încumeta să stea acolo preț de o țigară? Vorba ceea, pe așa vreme, nici câinele nu-l dai afară.
Până una alta, ne așteaptă la efecte dintre cele mai surprinzătoare și serioase la o asemenea lege aplicată. De pildă efectele economice. Păi, se spune că statul, adică noi toți, vom pierde sute de milioane de euro de la cei care fabrică țigaretele, pentru că nu vor mai produce atât de mult și, na, de unde atâtea accize, taxe și impozite date la Buget? În plus - țipă dumnealor, producătorii -, abia acum li s-a pus în față că legea chiar va deveni lege? De aceea, i-au cerut premierului Dacian Cioloş amânarea cu şase luni a termenului de conformare a producţiei la noile prevederi din Directiva tutunului, arătând că în caz contrar există riscul blocării pieţei. De parcă nici usturoi n-am mâncat, până acum, de vreo doi ani, pe această temă, nici gura nu ne mai miroase a „titiun”.
Însă mai ciudată mi s-a părut comparația pe care un foarte cunoscut confrate gazetar a făcut-o între efectele fumatului în public, puse clar la zid, cu acelea ale poluării ieșite pe țevile de eșapament. Confratele a băgat, astfel, tutunul pe aceste țevi și a scos, pe bună dreptate de acolo fum gros, să vadă lumea că numai cu o țigară interzisă nu se face primăvară. Să se interzică și mașinile pe carburanți, să se permită numai cele electrice, de exemplu. Pentru că și mașina clasică ne atacă în masă.
Dar, mai va până acolo.