Sâmbătă,
5 ianuarie, stațiunea Slănic-Moldova a fost gazda Festivalului ,,Datini și
Obiceiuri de iarnă după Ritul Vechi”, aflat la cea de a treia ediție, în
organizarea Primăriei și Consiliului Local. O plăcută surpriză și pentru
localnici, dar mai ales pentru cele câteva sute de turiști sosiți din Republica
Moldova, care își păstrează credința pe stil vechi și sărbătoresc în aceste
zile Crăciunul și Revelionul.
Manifestarea
a devenit o tradiție și adună în fiecare an cete de urși, mascați și formații
de colindători de pe Văile Slănicului și Trotușului. Evenimentul din acest an a
inclus un spectacol în aer liber, plin de sunet și culoare, susținut cu
măiestrie de Ansamblul ,,Mugurașii de la Agăș”, Ansamblul ,,Cununa Muntelui”
din orașul Comănești, Ansamblul ,,Banda lui Bujor” din comuna Asău (cu o
inedită piesă de teatru popular), Urșii de la Dofteana și Dărmănești și Capra
de la Cerdac (Slănic-Moldova).
Astfel, toți cei prezenți au avut posibilitatea de a admira și a cunoaște
datinile, tradițiile și obiceiurile strămoșești din zona Moldovei, care trebuie
menținute, promovate și transmise mai departe generațiilor viitoare, ele fiind
un simbol al identității naționale.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

RăspundețiȘtergere