Se afișează postările cu eticheta Nico Lontras. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nico Lontras. Afișați toate postările

luni, 26 august 2019

Regal de vinuri și gastronomie la Selgros


  • „Vrem să dezvoltăm gastronomia românească, acompaniată de vin” – spune noul șef al Selgros Cash & Carry România

Trei zile de la sfârșitul săptămânii abia încheiate (23-25 august) au fost dedicate, la complexul comercial Selgros din Bacău celei de a patra ediții a Festivalului de vin 2019. Peste 30 de fabricanți și comercianți de vinuri și produse alimentare din România și din Republica Moldova au ocupat standurile festivalului, amenajate cu bun gust pe aleea principală a magazinului, vizitate de sute de clienți și de băcăuani care au venit special pentru acest eveniment. Alături de organizatori au fost și membrii din Bacău și din Neamț ai Ordinului European al Cavalerilor Vinului.

Membri ai Ordinului European al Cavalerilor Vinului
Printre vizitatori s-au aflat și primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, dar și noul CEO al companiei Selgros Cash & Carry România, Robert Hellwagner. Împreună cu directorul magazinului și manager districtual la Selgros, Irina Stănciuc, cei doi oficiali au vizitat, fiecare în câte o zi, standurile expozanților, au stat de vorbă cu aceștia și chiar cu vizitatorii ori au urmărit show-urile gastronomice oferite sâmbătă și duminică de chefii Cezar Muntean și Nico Lontras, alături de actorul Marius Florea-Vizante, care a fost și moderatorul evenimentului, și de jurnalistul și teleastul Andi Moisescu. Din prima echipă a făcut parte și somelierul Sergiu Nedelea, cel care în prima zi de festival a ținut și un veritabil curs despre arta de a servi și de a bea vin și un original concurs de degustare „în orb” a vinurile, la care au participat trei dintre vizitatori. „La o asemenea probă – ne-a declarat Sergiu
Cristian Niculiță și rachiul cu foiță de aură
Nedelea – poți să miroși vinul, dar nu poți deosebi culoarea, vinul fiind într-un pahar din sticlă neagră de cobalt. Miroși și guști vinul, dar nu-i vezi culoarea. Am fost surprins să constat că aici, în Bacău, concurenții au fost foarte bine pregătiți. Nici eu nu i-am încurcat prea mult, dar ei au distins bine soiurile, caracteristicile lor și chiar anii de producție”.
Între participanții la festival au fost și parteneri mai vechi ai organizatorilor, dar și alții care au ajuns acolo pentru prima oară. Fiecare, însă, a venit și cu noutăți pentru degustătorii de vin. Casa Ochean, de exemlu, din Cîrligele-Vrancea, a exous pentru prima dată. „Am venit la festival – ne-a spus somelierul Iulian Dârdală - pentru a ne face cunoscuți, în speranța că vom putea avea o relație comercială cu Selgros. Avem trei branduri de vin, Cîrligele, Maruca și Privilej, iar vinificatorul nostru este Mariana Ochean”.
Tot pentru prima oară la eveniment a venit și Crama Strunga, cu o Fetească neagră Reveria, dar și cu
Iulian Dârdală, de la Casa Ochean
vinuri din colecția 2018 – Chardonnay, Muscat Ottonel, Fetească albă și Busuioacă de Bohotin. Nu putea lipsi nici Casa de vinuri Cotnari, nici Casa Gârboiu, nici Vincon sau Vinaarte, dar nici Budureasca, Recaș, Crama Purcari, dealu mare, Crama Bolgiu și câte alte nume cunoscute.
O noutate de marcă a venit în acest de la Vălenii de Munte, dar nu un vin, ci o palincă (un rachiu tare) cu foiță de aur. Producătorul este Ghiță Constantin, iar brandul „Ghițos”. Distileria sa lucrează numai cu prune, mere și pere. „Coloana de distilare de la Vălenii de Munte – ne-a spus reprezentantul producătorului, băcăuanul Cristian Niculiță – separă alcoolul etilic de alcoolul metilic și de acetonă. Țuica este învechită în baric timp de trei-patru ani și este căutată mult în cluburile din București, de exemplu”.
Casa de vinuri Cotnari
Festivalul de vin este unic în rețeaua Selgros, cu 22 de magazine în România, iar Robert Hellwagner ne-a dat asigurări că tradiția va continua și în anii următori în Bacău.

„A fost un festival profesionist organizat. Ce aduce nou evenimentul este combinarea ingredientelor românești, de exemplu carnea de porc, dar și a vinurilor din România. Vinul care nu te lasă să mori. Avem, în Europa, mai multe festivaluri gastronomice și de vinuri, dar acesta este unic. În alte țări sunt festivaluri de vin, dar mult mai mult asociate cu gastronomia. Aici vom merge, însă, pe un trend specific. Vrem să dezvoltăm gastronomia românească. Dar și acompaniamentul de vin”.
Robert Hellwagner, Chief Executive Officer al Selgros Cash & Carery România
Andi Moisescu, Robert Hellwagner și Nico Lontras

miercuri, 21 august 2019

Regal de vinuri și gastronomie la Festivalul de Vin Selgros


Bacăul va fi timp de trei zile, între 23 și 25 august, gazda celei de a patra ediții a Festivalului de Vin Selgros. „Băcăuanii și desigur nu doar ei - spun organizatorii - sunt invitați să guste și să deguste, să aleagă și să culeagă ceea ce un renumit poet numea «poezie îmbuteliată», adică nenumărate vinuri și impresii despre acestea.

Dedicat deopotrivă profesioniștilor și pasionaților de vin, festivalul propune sute de etichete de la producători interni și internaționali, senzații noi și gusturi clasice, inovații și nume consacrate”.
Și la această ediție moderatorul evenimentului este actorul Marius Florea-Vizante, dar la festival va fi prezent din nou carismaticul somelier Sergiu Nedelea, cel care are grijă să aducă vinul mai aproape de sufletele oamenilor, și jurnalistul, realizatorul și prezentatorul tv Andi Moisescu. Și, pentru că vinul și mâncarea bună merg bine împreună, doi celebri maeștri bucătari ai României, Cezar Munteanu și Nico Lontras, vor oferi câte un spectacol gastronomic. Sâmbătă, între orele 12,00 și 14,00, Cezar Munteanu și Sergiu Nedelea vor arăta cât de bine se completează un pește cu un vin alb, iar duminică, de la ora 11,00, Nico Lontras va găti pentru Andi Moisescu și pentru invitați.
O noutate și, evident, o surpriză pentru vizitatori va fi degustarea „în orb” a vinurilor, adică fără ca degustătorii să vadă etichetele acestora. Cursul despre acest fel de degustare va fi ținut chiar în prima zi de festival, vineri, de Sergiu Nedelea, între orele 14,00 și 16,00. Premiile oferite vor fi și ele o surpriză.
Ringul festivalului este deschis, vineri, între orele 12,00 – 19,00, iar sâmbătă și duminică de la 10,00 la 16,00.

luni, 13 august 2018

Chef Nico Lontras a adus în Bacău rețeta sarmalelor în sos de gulaș


Cunoscutul maestru bucătar Chef Nico Lontras și maestrul somelier Sergiu Nedelea au semnat duminică, 12 august, la prânz, ultimul eveniment din progamul „Festivalului de vin 2018” de la Selgros Bacău. Nico Lontras a fost pentru a doua oară la festivalul băcăuan, dar de această dată a venit cu trei surprize gastronomice pentru clienții magazinului Selgros și a adunat în „Gastronomy Zone”, amenajată chiar la intrarea în „Wine Zone” a festivalului mulțime de curioși și pofticioși - bunici, părinți și copii.

Nico Lontras și-a început recitalul gastronomic cu o bruschetă cu brânză și esență de roșii – un suc de roșii diluat, dar care echilibrează foarte bine gustul după ce muști din bruscheta cu brânza acidulată. Evident, esența de roșii s-a servit la pahar, lângă minunata bruschetă.
Piesa de rezistență a meniului conceput de Nico Lontras au fost însă „Sarmalele în foi de viță cu vită în sos de gulaș”, după o rețetă originală marca Nico Lontras și Chef Johnny Șușală -partenerul său în ale gastronomiei.

La sarmale înainte!

Numai la auzul numelui preparatului promis, spectatorii au făcut deja un pas în față, pentru un loc mai bun la împățitul bucatelor. Maestrul bucătar a dezvăluit rețeta: carne de vită, foi de viță, ceapă, pătunjel, orez, pastă de gulaș, pastă de tomate, sare și piper. Nico Lontras a mai oferit însă un detaliu de culise de bucătărie: în compoziție se poate toca și puțin ghimbir. Simplu, dar rezultatul s-a topit în gurile degustătorilor și, evident, a cerut imediat un vin roze, recomandat de Sergiu Nedelea.
Finalul meniului a pus, cum se spune, cireașa pe tort, pentru că maestrul bucătar a preparat o alivancă cu trufă și fagure de miere, pentru care primii la masă au fost copiii din mulțimea de privitori. Cine nu a dat până acum de gustul de trufă n-ar putea înțelege ce deliciu a fost pregătit de bucătar, dar cei care au avut parte de câte o porție la demonstrația de la Selgros nici nu-i va uita gustul.
„Am ales, pentru acest final – a intervenit Sergiu Nedelea – un vin roze sec, un Cabernet Sauvignon cu Pinot Noir. Dar la fel de bine ne putem duce și către o Fetească neagră vinificată în roșu, iar pentru pretențioși s-ar potrivi un Noble 5 de Budureasca, un cupaj roșu sec creat din soiuri nobile de struguri de Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Shiraz și Fetească Neagră, un vin de culoare roșu-rubiniu”.
În Zona VIP a Festivalului, concomitent cu ofertele lui Chef Nico Lontras, erau servite preparate din carne de vită sud americană, marca Chef Silviu Panaite, de la Restaurantul Cafea cu Lapte din Bacău, excelente lângă un vin Bordeaux, evident roșu.
Sergiu Nedelea și Nico Lontras