Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
vineri, 17 septembrie 2021
Visul lui Pluto
A fost o vreme în care ne-am dat în vânt toți după produsele din străinătate. Înainte de 1990 eram chiar vânători de asemenea produse, parcă mai bune și, oricum, mult mai frumos ambalate.
Atunci se găseau greu și mai ales cu relații. De ce să nu spunem, însă, că a fost și un timp în care astfel de produse apăruseră chiar liber la raft. Copil fiind, îmi amintesc, desigur, mai ales de guma de mestecat și mai ales de celebrele Coca Cola și Pepsi. Dar, ceva mai târziu am găsit în magazinele cooperației de consum dintr-o comună minunate produse pentru bărbierit, aduse acolo din Ungaria prin schimburi comerciale cu o organizație similară.
După ’90 a început dezmățul. S-au umplut și la noi rafturile, mai ales ale buticurilor, cu tot felul de minuni occidentale, dar și turcești și chinezești. Procedam cu ele cam cum făcea celebrul personaj al filmelor de desene animate Pluto, câinele care vedea în somn grămezi de oase, în care făcea, la propriu, baie.
Până când ne-am dat seama ce chimicale conțineau astfel de produse, inclusiv cele non-alimentare, ce calitate îndoielnică aveau produsele care ajungeau la noi „în Est”, față de ce se vindea, similar, „în Vest”.
Distrugerea sistematică a agriculturii și a industriei noastre (dubioasă realitate, dar nici acum lămurită!) ne obligă tot mai mult să apelăm la importuri. Cele mai ciudate rămân cele alimentare. Cu o creștere de 11,4% și o valoare cumulată de 4,55 de miliarde de euro, importurile de alimente și animale vii realizate de companiile din România în primele șapte luni ale acestui an, de exemplu, înseamnă 8,2% din totalul importurilor. Au crescut și importurile de băuturi și tutun. În intervalul ianuarie-iulie, raportat la aceeași perioadă a anului trecut, cererea pentru bunurile cumpărate de peste hotare pe acest segment a crescut cu 11,5%, până la o valoare cumulată de 453,6 milioane de euro. Ca pondere în totalul importurilor din primele șapte luni ale acestui an, băuturile și tutunul reprezintă 0,8%.
Și procedăm cu astfel de bunuri, dar numai de nevoie, ca în lumea onirică a cățelului Pluto.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu