ES Arthur Mattli (stânga) și Roland Python |
Proiectul
„Servicii integrate de export pentru IMM-urile din România”, aplicat din anul
2017 și de Centrul de Afaceri pentru Export (CAE) de pe lângă Camera de Comerț
și Industrie (CCI) din Bacău, se apropie de final. Proiectul a fost susținut cu
finanțare prin Programul de cooperare elvețiano-român, astfel încât pe 3 și 4
aprilie noul ambasador al Elveției la București, Excelența Sa Arthur Mattli, a
venit să monitorizeze rezultatele obținute în unele firme participante din
județ.
Înaltul demnitar a fost însoțit de o delegație din
care au făcut parte șeful Biroului pentru contribuția elvețiană în România,
Roland Python, și Marinela Ivan, șefa Național Programme Officer, dar și reprezentanți
ai Programului de Cooperare elvețiano-român și ai Ministerului pentru Mediul de
Afaceri.
Printre
obiectivele vizitate au fost firme specializate în producția de mobilier de
lemn și de produse alimentare eco,
precum Lux Artim din Onești, Dan Prod din Târgu Ocna și Belhar Grup din Dărmănești.
Proiectul oferă servicii de promovare a exporturilor
practicate de întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din industria mobilei și
din agricultura ecologică. „Ne întrebăm cu toții – ne-a
spus directorul CAE Bacău, Mihai Tulbure - care este impactul proiectului în
comunitatea de afaceri, în rândul celor care au participat la proiect? După rezultatele
firmelor participante, pot spune că este vorba de profesionalizarea
activităților și mă gândesc la branding, la promovarea firmelor, la participarea
la șase târguri internaționale a celor 15 firme de la noi, cu finanțare prin proiect.
Rezultatele nu sunt mari, dar încep să se vadă, mai ales prin contactele pe care
firmele le-au avut la cele șase târguri. Majoritatea spun că vor încheia deja
contracte”.
Întâlnire
cu femeile antreprenor din agricultura bio
Miercuri după-amiază, delegația s-a aflat la CCI
Bacău, unde s-a întâlnit cu participantele la un work-shop al femeilor
antreprenor din agricultura ecologică de la noi. Work-shop - ul era prevăzut în
programul proiectului pentru IMM, în care se punctează și zonele defavorizate. Oaspeții
au văzut astfel că și femeile antreprenor au abordat activități importante în
domeniu. Au fost prezentate firme care deja produc preparate alimentare
ecologice în mai multe zone din județ.
Proiectul se finalizează la începutul lunii octombrie.
Până atunci mai este o participare la un târg internațional, în China, la
Shanhai, în luna mai. Apoi mai sunt câteva întâlniri tot pe zona de antreprenoriat
în rândul femeilor, în țară, și întâlniri de monitorizare, la București.
Asupra unor amănunte discutate la vizita din Bacău vom
reveni.
„Sunt foarte mulțumit de ceea ce am realizat împreună. Am fost foarte
bine primit și la Camera de Comerț din Bacău. Și eu am fost, înainte, secretar
general al Camerei de Comerț Helveto-Chineză din Beijing. Prin proiectul
destinat IMM-urilor ne-am asumat și riscuri, dar tot timpul am avut ceva de
învățat. Am venit la Bacău să discutăm ce a mers sau nu în proiect și ce putem
face în viitor.”
ES Arthur Mattli,
ambasadorul Confederației Elvețiene la București
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere