joi, 23 septembrie 2021

Chimcomplex a pierdut un specialist de marcă

S-a ridicat fulgerător la Stele inginerul Gheorghe Făgărășanu, șeful Biroului Inginerie Tehnologică de la Chimcomplex Borzești. A fost învins în lupta cu nemilosul Covid-19. A fost un profesionist excepțional. Și-a iubit munca, a adăugat mult la evoluțiile tehnice ale companiei și a marcat istoria Chimcomplex în cei 44 de ani pe care i-a dedicat chimiei și combinatului. Pasiunea pentru ingineria chimică i-a călăuzit toată viața. A fost remarcabil prin aportul la proiectele extraordinare ale combinatului, printre care și integrarea platformelor chimiei românești Oltchim și Chimcomplex.
„Este o pierdere grea pentru noi – spun reprezentanții conducerii Chimcomplex. A fost autorul a numeroase invenții și este obligația noastră să îi ducem mai departe moștenirea, să continuăm să lucrăm la proiecte inovative cu aceeași pasiune ca și el. Venim pe lume și, de-a lungul întregii vieți, încercăm să dăm sens zilelor. Unii dintre noi, însă, reușesc să lase în urma lor amintirea pe care generații întregi o duc mai departe. O astfel de amintire o vor duce prin ani mulți dintre cei care l-au cunoscut pe dl. Făgărășanu. A fost un exemplu de dăruire profesională și devotament și va rămâne în amintirea noastră ca un coleg care a avut generozitatea de a însufleți generații și puterea de a inspira viitorul. Cea mai importantă calitate, însă, rămâne titlul său de Om. Este un exemplu demn a unui om care și-a trăit viața cu sens și în plină intensitate intelectuală. Sincere condoleanțe, compasiune și solidaritate față de familia îndoliată, colegii și prietenii domnului Făgărășanu! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu