vineri, 30 martie 2018

„Dezbinați întru Unire”?


Am pus titlul acestui editorial în ghilimele pentru că ideea din el nu-mi aparține. Despre acest soi de dezbinare prin unire au vorbit și vorbesc mulți. Mai puțini o fac public, dar o luare de atitudine a apărut și în Bacău și nu oriunde, ci între cei care conduc destinele județului. Ideea de a susține unirea Republicii Moldova cu România îi dezbină pe aleși cel puțin la nivelul unei propuneri de a fi semnată o „Declarație de unire” prin care Consiliul Județean (CJ) să se declare pe față susținător al unirii celor două state în care trăiește, practic, același popor. Județul Timiș a făcut-o.
Unii sunt pro, alții sunt contra sau mai bine spus promovează un soi de opinii precaute. Reunirea a două state nu-i o banalitate!
Și în rândul multora dintre cititorii noștri există, desigur, opinii diferite. Cum între toți românii se întâmplă la fel.
Suntem sau nu pentru Unire? Să acționăm sau mai tatonăm terenul? Diplomație sau radicalitate? Greu de spus în condițiile istorico-politice internaționale de acum. Un istoric observa, recent, că astăzi nu mai sunt condițiile de acum o sută de ani, dar și că ideea de unire nu trebuie îngropată, eludată. Un ziarist a fost de părere că nu putem spune „nu” Unirii, pentru că am vorbi și în numele generațiilor viitoare, care poate altfel vor gândi și vor acționa. Istoricul a atras, însă, din nou atenția că „dacă nu ne comportăm ca stat în legătură directă cu vremurile, riscăm ca unirea să fie de mai scurtă durată decât în 1918, în cazul în care se face”.
Dacă aleșii noștri din CJ se încontrează în idei, nu-i de rău. E bine să dezbatem, argumentat și civilizat. Și, mai ales, cu capetele pe umeri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu