Povești de viață adevărate cu un trainer, coach și speaker certificat John Maxwell Team

Tatiana Șoldeanu. Fotografiile aparțin intervievatei.

Am trăit, zilele trecute, o nouă lecție de viață timp de aproape două ore stând de vorbă cu Tatiana Șoldeanu, speaker, coach şi teacher certificat „John Maxwell TEAM”. Pentru unii asemenea titluri profesionale pot suna ciudat sau chiar străin, dar ele sunt o realitate la care aderă mulți oameni. Tatiana Șoldeanu e unul dintre ei. Am cunoscut-o cu mai mulți ani în urmă și am tentația să o țin minte ca atunci, deși i-am urmărit evoluția de la director de marketing într-o importantă întreprindere băcăuană, la profesionista independentă de acum. Recunosc, am admirat-o din start și nu mă mai pot opri, pentru că o descopăr mereu în ipostaze diferite și originale. Una dintre acestea a fost aceea de fotograf amator, de fapt de artist veritabil și în acest domeniu, pasionată și sinceră în ceea ce face, poate tocmai pentru că nu o face profesional, la comandă.

V-am solicitat acest interviu tocmai pentru că știu că mereu vă pot cunoaște în altă și altă ipostază. Mereu pot asculta povestea dumneavoastră de viață, pentru că am ce asculta și pentru că mereu pare nouă.

Poveștile oamenilor sunt extraordinare. Eu, de când lucrez cu oamenii, sunt foarte recunoscătoare pentru că am ocazia să aflu asemenea povești. Povești uluitoare ale oamenilor de lângă noi.

Sunt spectaculoși, ai ce să înveți de la fiecare dintre ei.

Eu cred că poți învăța câte ceva de la fiecare om. Important este ca oamenii să se deschidă în a-și spune poveștile. Minimizăm adesea că poveștile noastre ar interesa pe cineva. Întotdeauna există cel puțin o persoană care să fie inspirată de ele.

Trebuie să-i și dai curaj omului să povestească, să simtă că este înțeles, că e plăcut celorlalți să-i audă povestea. Pe om trebuie să-l faci să vorbească.

Am observat că vorbind despre tine dai curaj și celorlalți să vorbească despre ei. E o energie care trebuie transmisă.

De la mecanică fină la „mecanica” personalității umane

Inițial, ce a fost pe plan profesional Tatiana Șoldeanu?

Eu sunt ingineră. Am terminat cursurile Facultății de mecanică fină din București. Acum se numește mecatronică. Pe vremea mea facultatea avea două secții: de optică și periferice de calculatoare. Eu am optat pentru a doua dintre ele. Am învățat să fac și să proiectez toate mecanismele de imprimantă, de exemplu. Prin proiectul de diplomă am conceput un aparat pentru vândut cărți poștale ilustrate, vederi. Iar aparatul chiar dădea și rest la suma pe care o foloseai. Deși gândul meu inițial  a fost să profesez în Timișoara, la finalul facultății am ales să mă întorc totuși acasă și am fost angajată la Subex Bacău. Ca inginer, m-a caracterizat atitudinea de a face bine lucrurile acolo unde ești. Am fost șef de metrologie, la un moment dat, și aveam 11 bărbați în subordine, deși aveam doar 25 de ani. A fost o perioadă de încercări, însă am învățat din mers, iar ei au considerat că eu chiar meritam să-i conduc. Eram creativă. Așa am și fost remarcată și mi s-a propus să trec la departamentul de marketing. Astfel a început „aventura” în marketing, deși nu aveam studii în domeniu. Am învățat însă și aici, am învățat făcând. Astfel, în anul 2003 am venit la Pambac, unde am înființat departamentul de marketing. A fost o șansă pentru mine să înființez un departament, să lansez și să cresc branduri noi. De fiecare dată am acceptat provocările care veneau. Cu cât era mai sus provocarea, cu atât eram mai motivată să văd dacă pot. Adevărul e că ori de câte ori ni se oferă targeturi înalte, ne mobilizăm mai mult și reușim, chiar dacă inițial nu credem că vom izbândi. La Pambac a fost o perioadă de creștere foarte frumoasă. Am făcut marketing pe toată plaja acestei științe. Am continuat, de asemenea, ce făceam la Subex, adică am primit tineri studenți să facă la noi practică și proiecte de diplomă. Era un fel de legământ, pentru că și eu în facultate am beneficiat de un astfel de sprijin.

Ați abordat marketingul de la zero. De unde ați învățat?

Am studiat și experimentat singură, dar am făcut și cursuri, chiar cu lectori din străinătate. Primul curs a fost unul de marketing industrial, cu cineva din Franța. Eu în viața mea am făcut de altfel tot felul de cursuri, chiar și de croitorie sau de ghid de turism. În marketing am fost tenace, am fost peste tot unde s-a ivit ocazia, am participat la tot felul de conferințe. Iar în acest domeniu mi-am format o echipă cu oameni performanți, dedicați. Între timp făcusem, însă, și cursurile postuniversitare la Open University prin Codecs, unde am studiat la nivel avansat inclusiv marketingul. Acolo am devenit și tutor pe marketing. Atunci am învățat să fiu trainer, am descoperit ce înseamnă să-i înveți pe alții. Făceam activitate de trainer în paralel cu aceea de manager de marketing. Eram permanent la curent cu toate noutățile în domeniu, pentru că Open University înnoia permanent cursurile. Dar eram și în contact permanent cu manageri din toată țara, cu provocările de marketing din diverse domenii de activitate.

Statistic, primul lucru pe care și-l doresc oamenii de la viață e fericirea, dar eu consider că fericire e atunci cânt ai un scop în viață și dai vieții un sens. Iar scopul îl găsești doar în tine, orice scop care vine de alții s-ar putea să te fure. Ai impresia că e bun pentru tine, dar constați că nu ți se potrivește.

Poezia din marketing

Aș cuteza să spun că și marketingul este o poezie în sine. Dai viață unor tendințe, chiar unor lucruri, cauți aspecte nebănuite. Sunt multe inedite. Nu regretați acest domeniu pe care se pare că l-ați dat pe cel al trainerilor?

A fost o decizie a mea. Eu nu mi-am găsit scopul în viață de timpuriu, pentru că nici nu am știut să-l caut. Am făcut ce am simțit și m-am ghidat după valorile personale, între care una este să iubești ceea ce faci. Iar în locurile în care am făcut câte ceva am făcut cu dedicare. Dacă faci un lucru cu dedicare, din el îți apare o oportunitate care te ghidează spre ceva la ce nu te-ai gândit inițial. Așa am fost ghidată spre zona de marketing, care mi-a plăcut foarte mult. Dar, făcând bine marketing am fost invitată să fiu tutor colaborator la Codecs. Și acest lucru mi-am dat seama că îmi place foarte mult. Nu m-am gândit că voi face o meserie din asta decât acum doi ani și ceva. Eu am constatat că dacă există un scop anume în ceea ce facem, la un moment dat din acel scop s-ar putea să se nască un scop și mai mare. Ceea ce nu înseamnă că tot parcursul până acolo nu a fost pentru tine. Eu tot ceea ce am învățat până acum folosesc în prezent. Dar, descoperindu-mă pe mine, am descoperit o nouă pasiune. Și am constatat că aceasta nu a fost niciodată în afara mea, pentru că tot timpul mi-a plăcut să-i învăț ceva pe oameni și să învăț de la ei.

Întâlnirea cu celebrul John Maxwell

Aveți preocupări de liber profesionist acum? Cu cine sau pentru cine lucrați?

Eu am calitatea de Speaker, Coach şi Teacher Certificat John Maxwell TEAM și lucrez independent în propria firmă. Mă ajută mult și partea de marketing și tot ceea ce am învățat și experimentat ca manager.

Ce înseamnă să fii în echipa Maxwell, de care sunteți foarte mândră?

Ideea de echipă e foarte importantă. E mediul în care poți crește. Aceasta este John Maxwell Team, un mediu pe care îl asemăn cu cel de la Codecs - Open University, dar mult amplificat. Pe John Maxwell l-am descoperit în 2013 datorită unei prietene care a crezut că o asemenea activitate mi s-ar potrivi. M-am înscris în program și m-am certificat. Am descoperit concepte extraordinare. Iar primul curs pe care l-am făcut a fost chiar cu o parte dintre colegii din firma în care lucram atunci. Vedeam deja cum se pot schimba lucrurile adunându-i pe oameni împreună pentru a învăța. Mediul John Maxwell Team România e unul extraordinar de creștere personală. Unii aleg să fie și ei traineri, alții folosesc ce învață pentru dezvoltarea lor personală. Noi suntem permanent conectați între noi, cu profesorii din America, iar de anul trecut sunt și în programul de mentorat, în care ai mentori excepționali cărora le poți pune oricând întrebări. Echipa John Maxwell Team din România este numărul doi în lume ca mărime după aceea din America, ceea ce vorbește mult despre apetitul românilor de a schimba lucrurile.

Cum este John Maxwell ca om?

Un om foarte cald, o persoană care se conectează cu oricine din jurul său. Iubește oamenii și iubește să contribuie la schimbarea lor ca oameni și la formarea ca lideri.

Liberă, dar mereu pe drum

Aveți libertatea de a face ceea ce vă dictează inima. Și astfel sunteți peste tot în țară. Este și plăcerea de a călători, de a găsi oameni diferiți și nu dintr-un singur domeniu.

Da, lucrez cu persoane individuale, dar și cu organizații din diverse domenii de activitate. Și, da, sunt mereu în acțiune, pentru că atât timp cât îți asumi responsabilitatea de a fi independent, îți asumi și riscul unei astfel de călătorii. Nu mi-a fost ușor, chiar am avut etape în care m-am analizat ca în povestea cu elefantul priponit de când era pui, care, odată eliberat, tot acolo a rămas. Am simțit un astfel de lanț timp de un an, după ce mi-am deschis firma,  pentru că eu fiind obișnuită să lucrez ca salariat, la program, aveam senzația că odată eliberată se uită lumea la mine. E greu, mental, să ieși de pe un drum bătătorit ani întregi. Aceasta presupune în primul rând curaj, iar curajul ți-l dă pasiunea, dedicarea. Asta te face să rămâi hotărât pe drumul ales. Eu, spre exemplu, în ultimii doi ani de marketing am lucrat în farma, unde am învățat un domeniu nou de la zero. Chiar în ziua în care m-am hotărât să devin trainer cu normă întreagă și să părăsesc domeniul marketingului în farma, mi s-a oferit să devin director de marketing la o firmă tot din farma, dar cu expunere geografică mult mai generoasă. Tentația era mare, dar eram deja hotărâtă să fac pasul în  domeniul training-ului și să accept toate încercările și eșecurile care vor veni.

Te pregătește școala pentru contactul cu posibile eșecuri?

E mult mai greu decât îți imaginezi, dar e și mult mai frumos.

Totuși aventura pare mai frumoasă decât drumul lin, bătătorit.

E ca și cum stai ancorat într-un port și la un moment dat te hotărăști să ridici pânza și pornești în larg, indiferent cum va fi vremea. E vorba de curaj și de încredere, pe care le obții și din experiențele anterioare. E o permanentă luptă cu tine în a-ți schimba modul de a gândi și în a te analiza, dar aceasta este de fapt dezvoltarea personală, să mă uit la mine, să văd cum fac, să văd ce fac într-un anume mod și să mă întreb de ce și cum aș putea îmbunătăți totul, să învăț din toate, inclusiv din conflictele pe care le am. Să înțeleg ce am eu de învățat despre mine, să consider mereu că nu sunt un produs finit, că mai am de șlefuit.

Independența se poartă și în familie

De cât timp durează activitatea dumneavoastră independentă?

De la finalul anului 2015. Începusem să țin cursuri cu un an înainte, în paralel cu activitatea de marketing, dar mi-am dorit mai mult. Unii mi-au și spus că ar fi și puțină nebunie în ceea ce fac. Dar am avut susținerea familiei. Eram într-o zonă sigură, pentru că fiica mea deja terminase facultatea, era pe propriile ei picioare, cum se spune, deci nu mai aveam griji, ceea ce m-a ajutat foarte mult.

Pe o femeie nu o întrebi ce vârstă are, dar mă surprindeți din nou aflând că aveți și copii mari. Eu văd în dumneavoastră o tinerețe perpetuă.

Fata mea este deja avocat în Baroul din București și pentru mine este un maestru. Acum e și ea independentă profesional, cu propriul ei cabinet de avocatură. Prin dinamismul ei mă inspiră și pe mine.

I-ați fost trainer în acest sens?

I-am fost în primul rând părinte. Un părinte responsabil, poate cam atipic față de cei din generația mea. I-am dat libertate, i-am creat contextul în care să experimenteze mult, dar am fost alături de ea. Acum se descurcă singură și o face la nivel de excelență.

Poezie scrisă cu lumină

Nu știu de ce am senzația că in modul liber de a gândi și acționa ar fi, de fapt, un fel de corset care strânge tocmai libertatea de a face ce vrei. Promovați o știință a traiului exact, studiat, responsabil, dar îmbrăcat în haine liberale? Rigoarea nu ne îndepărtează de poezie? Or, la dumneavoastră văd și aptitudini și preocupări artistice, poetice, exprimate prin fotografiile pe care le faceți.

Sistemul aplicat de mine este unul prin care eu nu „predau” concepte și atât. Toți cei care participă la cursuri își aduc contribuția, își spun părerea, sesizează lucrurile, vin cu propriile povești care au legătură cu conceptele analizate. Astfel, oamenii descoperă multe lucruri noi despre ei. Se creează contextul în care ei se deschid, în care pot spune lucruri la care poate nu s-au gândit niciodată. Pot descoperi că pot face mai mult, iar discuțiile noastre sunt de așa natură că te inspiră să faci mai mult, să-ți provoci barierele mentale. Da, e vorba aici de o disciplină, de o autodisciplină fără care nu poți evolua. Iar autodisciplina nu înseamnă să nu fii creativ, să faci ce-ți poftește inima, să sari, să dansezi, să cânți, să râzi cu gura până la urechi etc., însă totul în mod conștient. Să conștientizezi emoțiile trăite. Trăirea conștientă te ajută să vezi viața cât de frumoasă este. Primul meu mentor a fost bunica mea, care tot timpul spunea: „Ce frumoasă este viața aceasta!”. Și era o femeie dârză, foarte hotărâtă.

Vă vedeți trainer, formator la o echipă de artiști boemi?

Spiritul ludic este ceva extraordinar și totdeauna mi-a plăcut viața ca joc. Tot ceea ce ne înconjoară poate fi considerat joc, iar creativitatea este intrinsecă. Dar creativitatea nu exclude atenția asupra ta. Tu trebuie să fii mereu prezent cu tine. Iar creativitate înseamnă și a face ceea ce simți că te reprezintă dar și a fi consecvent în punerea în practică pentru a avea rezultate. Nimic nu poate exista fără creativitate și fără joc. Un joc conștient. De aici vine și bucuria.

Și jocul are seriozitatea lui.

La curtea regilor, nebunii (bufonii) erau cei mai importanți înțelepți.

Revin la poezie și artă, pentru că vă văd acolo. Ele vă atrag, nu puteți ocoli frumosul, mirobolantul. Cum ați descoperit arta fotografică?

Îmi place mersul pe bicicletă. Cum dă căldura, sunt pe coclauri cu bicicleta. Am trecut mereu prin locuri foarte frumoase și la un moment dat am înțeles că ar merita să le fotografiez cu un aparat profesionist. În 2013 am cumpărat un DSRL și m-am dus la cursuri foto. Vreo doi ani am tot fost la multe work-shop – uri în domeniu. Făcând fotografii în locuri frumoase am realizat că m-am descoperit pe mine în fotografii. Astfel am legat fotografia de dezvoltarea personală. Am realizat că atunci când fotografiem suntem mult mai prezenți în mediu. Fotografia mă ajută să văd altfel lumea din jurul meu. Pentru că noi, de fapt, nu fotografiem cu un aparat inert, ci cu lentila internă din noi. De aceea fotografiile făcute de oameni diferiți, dar în același loc, sunt diferite. Diferența vine din interiorul omului. Acum organizez și work-shop – uri pe teme fotografice legate de dezvoltarea personală. Fotografia poate fi folosită ca mijloc de a ajunge la noi înșine. Recunosc: și activitatea din marketing mi-a deschis apetitul pentru arta fotografică, pentru că acolo lucram cu ea și cu profesioniști în domeniu. Am furat meserie.

Scrieți, la propriu, poezie?

Nu.

Scrieți, dar cu lumină, pentru că fotografia (photosgraphos, în limba greacă) înseamnă a scrie cu lumină. Iar la nivel de artă fotografia e poezie, filosofie etc. Se și spune că o fotografie poate arăta mai mult decât ai spune în o mie de cuvinte. Deci să lăsăm fotografiile să vorbească mai departe și mereu despre dumneavoastră.