joi, 9 martie 2017

Tescani: Lunca Tazlăului este replantată cu plopi




Sătenii din Tescani (comuna Berești-Tazlău), ajutați de angajați ai primăriei și ai unor instituții de pe lângă aceasta, au început de câteva zile o veritabilă campanie de plantări de puieți de plop în lunca Râului Tazlău. Cu ajutorul unui boldoexcavator al primăriei, oamenii fac gropi în care plantează puieți recoltați tot din luncă, crescuți din semințele foștilor arbori.

„Practic – spune primarul Dumitru Tulpan -, înlocuim plopii care au fost acolo, dar care s-au uscat. În lunca Tazlăului în care lucrăm acum sunt vreo nouă hectare de teren, dar nu plantăm toată suprafața, pentru că acolo este și izlaz comunal. Folosim puieți de talie mai mare, pentru a fi siguri că se și prind, dar la fiecare punem și o apărătoare, să nu fie distruși”.
Recomandat pentru luncile râurilor, plopul este un arbore foios rezistent, nepretențios, cu o creștere rapidă, perfect pentru a fi folosit pe terenurile virane. Chiar și atunci când ramurile sunt rupte de vânt sau tăiate, copacul își revine, iar tulpina continuă să crească. Plopul este foarte rezistent în condiții neprielnice de mediu, cu poluare, ger, furtuni etc.
Singurul plop vechi rămas în picioare în luncă
În Lunca Tazlăului – ne-a atras atenția un om al locului, Vlad Marin - un singur plop dintre cei vechi se mai află acum în picioare, care ar fi un veritabil monument al naturii, pentru că ar avea circa 140 de ani. „Plopul – a precizat Dumitru Tulpan - nu e declarat monument al naturii, dar în comună avem două exemplare de arbori cu acest statut. Un stejar și un ulm. Stejarul cred că are circa 200 de ani și se află lângă podul de la Boșoteni, iar ulmul în curtea Centrului de Cultură «Rosetti Tescanu-George Enescu». De la numele științific al ulmului vine și denumirea Grupului de Acțiune Locală din care face parte comuna Berești-Tazlău, Ulmus Montana”.
Primăria din Berești-Tazlău a plantat cam în fiecare an câte 1.500 – 2.000 de pomi mai ales pe marginea drumurilor, dar puieții au fost în mare parte distruși. „Săptămâna viitoare – a mai precizat primarul -, cu puieți de tei de la Ocolul Silvic, cu elevi și cu săteni care beneficiază de ajutorul social, vom începe o nouă campanie de plantări, în zone mai protejate, pe lângă școli, dispensar etc. Important este să și reziste puieții, să se dezvolte și să ne bucurăm de mai multă verdeață. Pentru că încă se mai distruge, iar prin acțiunile noastre sperăm să-i mai conștientizăm pe oameni. Ceea ce mă bucură, însă, este că au început să apară asemenea manifestări: unii le atrag atenția altora dacă nu întrețin curățenia în zonele în care locuiesc”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu