Se afișează postările cu eticheta plop. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta plop. Afișați toate postările

joi, 9 martie 2017

Tescani: Lunca Tazlăului este replantată cu plopi




Sătenii din Tescani (comuna Berești-Tazlău), ajutați de angajați ai primăriei și ai unor instituții de pe lângă aceasta, au început de câteva zile o veritabilă campanie de plantări de puieți de plop în lunca Râului Tazlău. Cu ajutorul unui boldoexcavator al primăriei, oamenii fac gropi în care plantează puieți recoltați tot din luncă, crescuți din semințele foștilor arbori.

„Practic – spune primarul Dumitru Tulpan -, înlocuim plopii care au fost acolo, dar care s-au uscat. În lunca Tazlăului în care lucrăm acum sunt vreo nouă hectare de teren, dar nu plantăm toată suprafața, pentru că acolo este și izlaz comunal. Folosim puieți de talie mai mare, pentru a fi siguri că se și prind, dar la fiecare punem și o apărătoare, să nu fie distruși”.
Recomandat pentru luncile râurilor, plopul este un arbore foios rezistent, nepretențios, cu o creștere rapidă, perfect pentru a fi folosit pe terenurile virane. Chiar și atunci când ramurile sunt rupte de vânt sau tăiate, copacul își revine, iar tulpina continuă să crească. Plopul este foarte rezistent în condiții neprielnice de mediu, cu poluare, ger, furtuni etc.
Singurul plop vechi rămas în picioare în luncă
În Lunca Tazlăului – ne-a atras atenția un om al locului, Vlad Marin - un singur plop dintre cei vechi se mai află acum în picioare, care ar fi un veritabil monument al naturii, pentru că ar avea circa 140 de ani. „Plopul – a precizat Dumitru Tulpan - nu e declarat monument al naturii, dar în comună avem două exemplare de arbori cu acest statut. Un stejar și un ulm. Stejarul cred că are circa 200 de ani și se află lângă podul de la Boșoteni, iar ulmul în curtea Centrului de Cultură «Rosetti Tescanu-George Enescu». De la numele științific al ulmului vine și denumirea Grupului de Acțiune Locală din care face parte comuna Berești-Tazlău, Ulmus Montana”.
Primăria din Berești-Tazlău a plantat cam în fiecare an câte 1.500 – 2.000 de pomi mai ales pe marginea drumurilor, dar puieții au fost în mare parte distruși. „Săptămâna viitoare – a mai precizat primarul -, cu puieți de tei de la Ocolul Silvic, cu elevi și cu săteni care beneficiază de ajutorul social, vom începe o nouă campanie de plantări, în zone mai protejate, pe lângă școli, dispensar etc. Important este să și reziste puieții, să se dezvolte și să ne bucurăm de mai multă verdeață. Pentru că încă se mai distruge, iar prin acțiunile noastre sperăm să-i mai conștientizăm pe oameni. Ceea ce mă bucură, însă, este că au început să apară asemenea manifestări: unii le atrag atenția altora dacă nu întrețin curățenia în zonele în care locuiesc”.

marți, 31 martie 2015

Peste un milion de puieți în Programul de reîmpăduriri, în județul Bacău



  • până pe 15 aprilie, regenerările de pădure au loc în campania „Luna plantării arborelui”
Programul de regenerare a pădurilor în anul 2015 pus în aplicare de Direcția Silvică Bacău vizează regenerări naturale pe 500 de hectare, regenerări artificiale pe 180 ha și completarea culturilor pe 67 ha (din anii anteriori), pentru care se vor folosi peste un milion de puieți. Până pe 16 aprilie, în județul Bacău se află în derulare campania „Luna plantării arborelui”, în care vor fi antrenate, la acțiuni de împădurire, locuitori ai județului, autorități locale, școli, instituții și ONG-uri.
Se vor planta – ne-a informat purtătorul de cuvânt al instituției, Alexandru Roșca – 156.000 de brazi, 49.000 de larice, 550.000 de molizi, 2.000 de puieți de pin silvestru, 120.000 de goruni, 4.000 de puieți de stejar peduncula, o mie de puieți de plop euramerican, 5.000 de  plopi albi, 11.000 de salcâmi, 55.000 de fagi, 21.000 de cireși, 14.000 de frasini și 99.000 de paltini de munte. Direcția Silvică are semănături în solarii pe 900 mp, semănături în câmp pe 36 de ari și repicaje de rășinoase pe 131 de ari. În pepiniere sunt peste cinci milioane de puieți, din care apți de plantat sunt 2.643.900, iar în solarii sunt 1.276.100 de puieți apți de repicat (replantări de puieți pe locurile unde vor rămâne definitiv).
Direcția Silvică va populariza, importanța pțstrțrii integrității fondului forestier și va organiza amenajarea și întreținerea spațiilor verzi la sedii de ocoale silvice, districte, cantoane, va mediatiza evenimentul „Luna plantării arborilor” în școli, cu scopul responsabilizării elevilor față de fondul forestier. Vor fi puse în discuție teme precum încălzirea globală, importanța certificării pădurilor, vor avea loc și concursuri școlare. Pe 8 și 9 aprilie, în Piața Tricolorului din Bacău va fi organizată, împreună cu Palatul Copiilor și Asociația Vernal, expoziția „PET CAP, creativitate de Luna Pădurii” (mozaicuri din PET-uri făcute de copii din 30 de școli). De asemenea, pe 16 aprilie va fi vernisată tradiționala expoziție de de artă plastică, în care vor expune elevi din Bacău, Iași, Brăila, Tecuci și Galați.

„«Luna plantării arborelui» este unul dintre cele mai importante evenimente silvice și ecologice, o modalitate de sensibilizare a publicului și a factorilor decizionali cu privire la importanța pădurilor, a rolului lor esențial în menținerea echilibrului ecologic. Această sărbătoare își are începuturile încă din 1872, când a debutat în SUA, ca o consecință firească a accentuării despăduririlor. În România, a fost organizată pentru prima dată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice.”
Ing. Camelia Mihaela Hadarag, Ocolul Silvic Dărmănești