vineri, 30 septembrie 2016

Bunicii noștri s-au întrecut în pricepere și măiestrie de ziua lor




Piațeta care deschide pietonalul din Târgu Ocna a fost mai animată ca oricând în acest superb început de toamnă, joi, 29 septembrie, când Direcţia Generală de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău a organizat, în parteneriat cu Primăria orașului, cea de a IV-a ediție a concursului „PLĂCINTELE BUNICILOR” și a III-a ediție a concursului „BICICLETA, PRIETENA VÂRSTEI a III-a”. Manifestările au fost dedicate sărbătoririi Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, pe care o celebrăm sâmbătă, 1 octombrie.

Juriul
Peste 20 de centre de îngrijire și de ocrotire a persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități, dar și organizații și uniuni ale acestei categorii de populație din tot județul, au fost reprezentate la manifestări și au etalat, cu mândrie, produse tradiționale, plăcinte cu brânză, cu carne sau cu fructe făcute după rețete numai de bunicuțele noastre știute, ori preparate specifice cămărilor de toamnă (dulcețuri și zarzavaturi). Nu au lipsit nici obiectele de artizanat și manufacturiere, pentru a nu mai spune că majoritatea expozanților au venit la această sărbătoare îmbrăcați în frumoase costume populare.
Cu ie și bundiță populară a venit îmbrăcat și primarul Ștefan Șilochi, alături de prefectul Ioan Ghica și au dat semnalul de începere a evenimentelor din program. La standul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică (CRRN) Dărmănești l-am văzut și pe „SirBlues”, cunoscutul, originalul și carismaticul veteran al blues-ului românesc, Vali Răcilă, educator în acest Centru.
Cum de la astfel de manifestări nu putea lipsi voia bună, Filiala Bacău a Uniunii Generale a Pensionarilor a pregătit și a prezentat spectacolul „Să ne cunoaștem prin cântec – Bunicii cântă pentru copii, părinți și nepoți”, susținut de grupul vocal și instrumentiștii acesteia. Pe acest fond, juriul concursului „Plăcintele bunicilor” și-a luat treaba în serios, a vizionat standurile pregătite, a gustat copios din preparate și, la final, a acordat premii, diplome și medalii câștigătorilor. Premii interesante au primit și participanții la întrecerea ciclistă, dedicată atât bărbaților, cât și femeilor.
Trecuți binișor de a treia tinerețe, concurenții au uimit prin vitalitate, dar și prin dorința de a câștiga.
Spre finalul manifestărilor, mulți dintre participanți s-au prins într-o uriașă horă, alături de primar, de prefect și de ceilalți oficiali și organizatori prezenți.

Iată, însă și câteva dintre opiniile concurenților:

Vali Răcilă și oficialii manifestărilor la standul
CRRN Dărmănești
Instructorul de ergoterapie al CRRN Dărmănești: „Am prezentat la aceste manifestări dulceață de dovleac, de gutui, de ardei iute, preparate de beneficiarii din Centrul nostru. Dar, am adus și produse artizanale făcute de ei din hârtie și baghete, colorate și date cu lac: coșuri, suporturi pentru borcane, boluri pentru flori. Pasionații de sculptura în lemn au realizat o căsuță tradițională, o machetă a unei case de la țară”.

Elena Manea, Elena Banu și asistenta Club 60+, Elena Miron: „Am venit cu beneficiarele Clubului 60+ din Bacău, foarte bune gospodine. Ele au gătit plăcinte poale-n brâu, cu brânză dulce și sărată, ruladă cu mere, plăcintă cu dovleac sau cu nucă, toate specific zonei noastre. Și a fost prima oară când am venit la acest festival culinar. Deci, la anul vom fi mai pregătite”.

Ion Ghica, prefect: „M-am bucurat să fiu la aceste manifestări în compania unor oameni calzi, a căror energie transcende vârsta. Dovadă au fost activitățile organizate, ingenioase, practice și dedicate, pentru a sărbători Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.
Preparatul „Gem de Bine” a stârnit interesul oficialilor

Vasile Grecu, șeful Centrului de Îngrijire și Asistență Răchitoasa: „Am venit cu șapte feluri de plăcine, unele cu brânză, cu iaurt, cu dovleac sau cu mere, altele cu varză sau cartofi, cu tarte cu prune de la noi din livadă. Tot din fructe de la noi sunt și compoturile. Noi asigurăm necesarul de compot și gem din producție proprie”. 
Mai în glumă, mai în serios, beneficiarii Centrului din Răchitoasa au adus și două preparate absolut originale. Primul era cel denumit „Gem de bine” (un delicios gem de prune, de altfel), care avea ca ingredient „un strop de speranță, o lingură de încredere, o linguriță de răbdare și multe mânuțe hărnicuțe”. Dar, pentru că acest Centru are și specialiști care fac parte din „echipa multidisciplinară”, în această toamnă acolo s-a preparat și zarzavatul la borcan „multidisciplinar”, printre ingrediente fiind și „o îmbărbătare, un sfat, o vorbă bună și un pic de nostalgie.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu