Cum se vede Paștele în Bucovina de sub pălăria cu pampon

De câte ori mă întâlnesc prin Bacău cu expertul contabil Marcel Bulinschi am senzația că sunt în Bucovina. Am mai avut aproape prieteni din această zonă și le-am învățat felul de a fi: corecți, exacți, impenetrabili.

Marcel Bulinschi are, însă, un șarm anume. Spune că dacă ar îmbrăca un costum popular tradițional, am putea crede că e un bucovinean coborât din cărțile de istorie. Nu l-am văzut în asemenea straie, dar cu pălărie cu pampon, precum bucovinenii sadea care se respectă, l-am văzut. De aceea am fost curios să știu și cum arată o sărbătoare a Paștelui văzută de sub pălăria cu pampon.

Pentru sărbătoarea Paștelui din acest an, Marcel Bulinschi a venit, ca de obicei, la el acasă, adică la Gura Humorului, în Bucovina, de fapt la casa părintească, despre care frumos se spune într-un cântec de-al nostru că „nu se vinde”. „Sunt acolo cu familia mea, atâta câtă ne-a mai rămas – ne spune expertul contabil redevenit om al locului, adică bucovinean. Evident, acum îmi intru și în rolul de bucătar pentru o anumită parte a meniului de Paști, adică mă voi ocupa de miel, de toate câte se fac din carnea lui. Pasca și cozonacul, precum și vopsitul ouălor sunt în sarcina soției mele. Nu că nu m-aș pricepe, dar la noi economia e la ea acasă, deci și diviziunea socială a muncii despre care învățam noi pe vremuri. Așa e foarte corect, așa cade bine oamenilor care se respectă. Eu pregătesc drobul, dar și friptura de miel la care obligatoriu adaug și o salată orientală după o rețetă numai de mine știută, salată care se asortează de minune. Evident, nu ratez nici borșul de miel. Până la urmă, orice fel de mâncare iese minunată atunci când pui și destul suflet în ceea ce faci. Ca orice faci în viață”.

La Gura Humorului, ca peste tot în Bucovina probabil, în dimineața de după Noaptea de Înviere, e și un obicei excepțional, păstrat de pe timpul Imperiului Austro-Ungar care a stăpânit aceste locuri. La biserică, dimineața, toată lumea vine cu câte un coș pascal la sfințit. În coș sunt numai bunătăți: friptură de miel, drob, pască și cozonac, ouă roșii și tot ce se pregătește de Paști. Abia după sfințirea bucatelor acasă se procedează, cu familia, la micul dejun.

Iar mulți bărbați, în aceste zile, nu omit să poarte celebrele pălării cu pampon cu păr de bursuc sau de mistreț. „Eu însumi am mai multe astfel de pălării” – spune Marcel Bulinschi.

Am stat la masa de Paști de la Selgros

Maestrul Cristi Rusu, lângă o parte din bunătățile Selgros

Cu patru zile înainte de Sfânta zi a Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos am stat, preț de o oră și jumătate, poate chiar două, la „masa de Paști” a magazinului Selgros din Bacău. Nu, să nu ne certați, nu ne-am atins de bunătățile ei, am admirat doar tot ce am văzut pe ea, de la mielul pascal și minunatele preparate din carnea de miel, până la bunătățile din carne de porc sau de vită. Pentru că „masa” fabuloasă despre care vrem să vă vorbim aici, în Vinerea Mare, am aranjat-o în imaginația noastră, după ce am parcurs pe îndelete tot traseul cunoscutei fabrici de preparate din carne a magazinului băcăuan, alături de șeful acestui raion, maestrul Cristi Rusu.

O vizită în fabrica de preparate din carne a magazinului Selros din Bacău poate fi înlesnită oricui ar fi curios să vadă condițiile de lucru, dar mai ales calitatea procesului tehnologic și a produselor rezultate. Așa sună un ordin ferm al managerului de District Selgros Cash&Carry din Bacău, Irina Stănciuc. Vizita începe cu o „împachetare” propriu-zisă a vizitatorului în folii de plastic (halat, papuci și bonetă de unică folosință), conform normelor de securitate alimentară. N-am scăpat nici noi, jurnaliștii, de un asemenea tratament. Astfel ne-am ținut scai după Cristi Rusu, pe fața căruia nu puteam să nu observăm, însă, o reală și justificată mândrie că ne poate demonstra, încă o dată, cum arată sectorul pe care îl păstorește.

Am pornit de la rampa de descărcare a materiei prime – a carcaselor de porc sau de vită, a carcaselor de miel mai ales acum în preajma Paștelui. Am văzut traseul ergonmic pe care carcasele sunt aduse în camerele frigorifice, de unde măcelari pricepuți, adevărați chirurgi în meseria lor, le vor prelua.

Saloanele fabricii arată ca o farmacie. Iar chirurgii se întrec în a mânui cu dibăcie cuțitele lor, astfel încât doar în câteva minute o jumătate de vită, de exemplu, devine antricoate, mușchiuleți, oase rasol sau cum se vor mai fi numind bucățile porționate.

Carnea nu stă prea mult la „dospit” pe mesele măcelăriei, pentru că alți oameni pricepuți le duc ba în cuvele pentru baiț, ba în mașinile de tocat, de unde vor ieși mărunțite, numai bune pentru mici sau cârnați, ori tranșate pentru ceea ce se va numi, de exemplu, mușchi file sau câte și mai câte.

Dacă aceste porții tranșate nu sunt trimise direct în galantarele pentru carne proaspătă, dacă nu intră în gurile flămânde ale mașinilor de tocat, sigur vor ajunge în cuptoarele de afumături, în care focul arde mocnit, controlat și numai pe bază de lemn de esență tare, tocat și el mărunt. Acolo vor sta și cârnații și – cum am văzut de această dată – și tăvițele cu drob de miel. Ce iese din cuptor va trece, obligatoriu, în camerele de răcire și de maturare, apoi în cele cu temperaturi joase, pentru livrările ulterioare.

Spațiul tipografic zgârcit de care dispunem mai de fiecare dată nu ne permite să intrăm în mai multe amănunte. Tot ce mai putem adăuga este că am cunoscut pe tot traseul tehnologic al fabricii oameni care se pot lăuda cu zeci de ani de experiență, în mâinile cărora carnea, sub orice formă a ei, primește cele mai delicate mângâieri și cele mai consistente tratamente. „Nimic artificial în acest proces – spune Cristi Rusu. Totul e natural, ca pe vremea părinților și bunicilor noștri”. Iar o asemenea caracterizare aveam să o auzim și de la medicul veterinar care supraveghează permanent trasabilitatea cărnii.

Ceea ce vrem să mai menționăm aici sunt numai numele unor produse specifice fabricii de la Selgros Bacău, pentru care unii clienți de talie mare se programează cu mult timp înainte de ziua livrării. Cristi Rusu ne-a făcut, pe loc, o asemenea listă: carne de miel proaspătă și produse specifice Paștelui, precum drobul de miel, împletitura moldovenească (numai la Bacău fabricată, sub forma unei veritabile împletituri de cârnați, precum coadele bogate ale fetelor de măritat), mușchi file afumat, cârnăciori de bere, pastrama de oaie, șunculița, rulada de carne afumată etc.

Raionul de carmangerie - spun cei de la Selgros - oferă cea mai proaspătă carne de porc, vită, pui şi oaie, preparate proaspete, afumate sau rotisate. Măcelarii pregătesc zilnic pentru vânzare piese de porc cu sau fără os, afumături, articole rotisate şi prăjite, piese de porc feliate şi condimentate, preparate din carne, mici formaţi şi pastă de mici, piese de vită/viţel dezosate, carne tocată, piese de berbecuţ, cârnaţi proaspeți în maţ de porc sau oaie și pui. Preparatele din carne din producție proprie sunt integral produse naturale şi acoperă o paletă largă de gusturi: cârnăciori, cremwurşti, cabanos, specialităţi din muşchi, pastramă de porc sau de vită, produse crud-uscate, preparate tradiţionale româneşti, pateuri de ficat, piept de porc, kaizer, bacon, tobă, ciolan preset, salamuri, parizere, șuncă.

Ce să vă urăm, tuturor, lângă un asemenea festin pascal, decât poftă bună și Sărbători cu bine!

Paștele străbunilor – o sărbătoare mai aproape de Dumnezeu

Elena Jigău, pregătită de Paștele din acest an

Cea mai importantă sărbătoare de peste an a românilor, Paștele, a suferit, în timp, transformări impuse de mode, de obiceiuri străine sau chiar de regimurile politice. Paștele rămâne, însă, prăznuirea care te apropie cel mai mult de Dumnezeu, iar felul în care simțeau și respectau aceasta înaintașii noștri ni se pare acum de-a dreptul fabulos. Cei care au apucat vremurile vechi și încă mai pot povesti ne uimesc cu amănunte desprinse parcă din legende.

În satul Scorțeni, Elena V. Jigău, fostă învățătoare, fostă profesoară de limba română, acum o persoană la 80 de ani împliniți, ne-a descris Paștele tradițional cu același tact cu care a educat generații de copii în școlile din Scorțeni, în cunoscutul stil didactic, adică pe etape. „Dacă vorbim despre cum se pregăteau oamenii pentru a sărbători Paștele – ne-a spus de la început doamna Jigău -, trei elemente trebuie să avem în vedere: omul, locul și acțiunea propriu-zisă”. În aceste etape am reținut savoarea unor vremuri de acum 60 -70 de ani, când Paștele era precedat de activități prestate cu religiozitate, dar și cu mare pricepere și mai ales cu mare curățenie trupească și sufletească.

Curat la suflet, dar și la trup. Curat peste tot locul

Mama Leonora

Icoana sfântă din amintirile despre Paști ale doamnei Jigău a rămas și va rămâne mama sa, Leonora. Era una dintre cele cinci fete ale familiei sale, foarte gospodină. Știa cum se cuvine rânduielile gospodăriei în preajma Paștelui și nimeni nu-i ieșea din cuvânt. Lucrul începea imediat după Sărbătoarea celor 40 de Mucenici, adică la începutul lui martie, iar principiul de bază impus era CURĂȚENIE. Curați trebuiau să fie și oamenii, dar și locurile în care trăiau.

Casa familiei era în centrul atenției, dar nu numai. Se văruiau casa și încăperile, se făcea curățenie și în curte și în grădină, dar și pe  terenul din fața casei, de la drum. Când începea curățenia, tot satul vuia. Toți se grăbeau să aducă varul, sineala, nisipul, lutul, tot ce era necesar. Curățenia trebuia terminată până în Săptămâna Mare și nu erau uitate nici mormintele din cimitir.

Ouă închistrite la Scorțeni

În Joia Mare începea pregătitul bucatelor. În acea zi se vopseau ouăle. Se vopseau simplu, nu cu modele diferite, ca acum, cu frunze de pătrunjel sau de alte plante. Umblând prin lucruri vechi, mama Leonora a găsit însă o chișiță, dar nu știa ce este aceea. Era o pensulă de încondeiat ouăle, făcută dintr-un bețișor (de obicei de aramă sau de tinichea subțire), prevăzută cu câteva fire de păr de porc. Chiar în camera de curat a casei și-a făcut un loc al ei. A adus ceară curată și s-a apucat de lucru. „La asemenea lucrare trebuie un om iscusit – spune doamna Jigău. Aceasta este o veritabilă meserie, în care trebuie să pui artă, iscusință, abilitate, răbdare, cunoștințe de cultură generală, chiar suflet. E nevoie, însă, și de flexibilitatea mâinii”. Mama împărțea suprafața oului în patru părți egale, după care desena figuri geometrice.

„Mama închistrea ouăle numai cu ceară absolut curată, nu combinată - am mai aflat de la fiica Leonorei. Furnizorul ei trebuia să se jure că e curată. Dar și vasul în care puneai culorile și coșul în care punea-i ouăle vopsite trebuiau să fie folosite numai la așa ceva. Precum și chișița. Erau lucruri folosite doar o dată pe an, dar era bine să le ai”.

Elena V. Jigău

Elena Jigău, pe vremea
în care Paștele era ascuns   
de rigorile regimului comunist

Totul era făcut cu mare credință. Iar pe oul de Paști trebuia scris neapărat „Hristos a înviat!”. Aranjatul ouălor în coș se făcea într-un anume fel. „Noi le puneam într-un paner învelit într-un prosop curat, cusut cu flori (nu brodat) chiar de mama, spălat și apretat. Ouăle erau așa fel așezate încât să se vadă înscrisul de pe ele. Era un adevărat ritual. Iar pe masa de Paști, coșul cu ouă era pus în mijloc” - își amintește fosta profesoară din Scorțeni.

Vinerea, ziua de cozonaci și pască

Cozonacii de Paști în Vinerea Mare se coceau. Femeile frământau avan aluatul. Se trezeau de la ora 2,00 și începeau lucrul. Pentru pască, mama Leonora avea tingiri speciale, unele încrețite pe margine, altele pătrate, dar și una specială, mare, în care se făcea Prinosul (colacul mare de dus la biserică) făcută de meșterul Stară Duță. În aceasta făcea Pasca Paștelui. Pasca se umplea cu brânză. Se făcea turta păștii, apoi colacul propriu-zis al ei. Pe colac, cu mâna, femeile făceau gălătuși (un fel de crestături mari), pe care îi mai numeau și gâlci. Colacul se punea de jur împrejurul turtei. Apoi se făcea maiaua păștii, din caș tăiat cuburi și brânză frământată cu mâna, cu gălbenuș de ou, cu zahăr și mirodenii, dar și cu esență de vanilie sau de rom. „Mătușa mea, Catinca – spune doamna Jigău -, punea în această maia și făină de porumb, care strângea bine maiaua. Era un obicei în tot satul”. La vremea aceea, pe drumul satului era numai miros de pască. Pe fața păștii se puneau două șuvițe de aluat, în formă de cruce. Aceea era, de fapt, pasca bisericii, de dus la biserică.

Cuptorul

Amintirea vechiului cuptor de pâine
revine chiar și în fața cuptoarelor  moderne
de astăzi

Aproape fiecare casă avea cuptorul ei. Cuptorul întâi se văruia și pe afară și înăuntru. El trebuia întâi încercat. Se puneau numai lemne uscate, de ulm, de fag, de stejar, nu de brad sau de altfel. Iar lemnele erau tăiate subțiri și lungi. După vreo două-trei ore, când se încălzea, se încerca puterea cuptorului. {tiau femeile câte minute trebuia ținut cuptorul înfundat. Dar se uitau permanent să nu se pârlească ce era înăuntru, cozonacii sau pasca. „Mama ne învăța altfel cum să controlăm temperatura: să băgăm mâna în cuptor și să spunem Tatăl nostru. Dacă mâna rezista acolo, era semn că era pregătit cuptorul. Alții punea un pic de făină pe vatră” - își amintește domana Jigău.

Când se scoteau cozonacii, erau puși musai pe scândură de brad, apoi se păstrau pe o masă pregătită special, curată, cu față de masă, înveliți cu prospae de cânepă sau de in, pentru a se păstra proaspeți.

Mielul

Pentru masa de Paști, fața de masă 
era lucrată în casă și folosită numai   
la asemenea eveniment 

Mielul de Paști era obligatoriu. Se prepara simplu: borș, friptura și drob. Pentru friptură se făcea o maia specială, cu usturoi, dar întâi se firbea un pic carnea, să iasă mirosul și grăsimea. Se tăia pulpa de miel în două, dar se puneau și coastele. Tot din coaste se făcea tocna de miel sau carnea de pe ele se punea la drob. „Mulți râdeau de mine că ceream bezărăul (prapurul), în care făceam drobul – a mai spus doamna Jigău. Dar nu știau cât e de bun. Fierbeam măruntaiele și le tocam foarte mărunt. Mai puneam făină de grâu, ou, piper, cimbru, leuștean, pătrunjel, ceapă verde și mărar. Friptura o făceam în cuptorul din care scoteam cozonacii. Mai dădeam un foc ușor, scoteam jarul și aduceam tingirile. O făceam în ulei. Stătea în cuptor și două-trei ore, să se facă în liniște. Pătrunjelul, loboda albă, mărarul și ceapa, ardeiul și morcovul erau verdețurile adăugate la friptură. Apoi, o mâncam direct din tingire”.

Masa de Paști adevărată era în familie. Ziua începea, însă, cu luatul anafurei de la biserică. Se ciocneau ouă vopsite. Se spunea „Hristos a înviat!” și se răspundea „Adevărat a înviat!”. Dacă se spărgea un ou, se credea că omul acela va muri înaintea celuilalt. Erau glume, desigur, mai ales că unii veneau pregătiți chiar cu ouă de lemn.