Urșii, șacalii și lupii dau iama prin gospodăriile din Sorțeni

• legea nu-i apără pe gospodari și fermieri
• în alte zone porcii mistreți distrug în voie semănăturile

Lup

Postul de Poliție din Scorțeni a făcut cunoscut primăriei că pe raza satelor Șerpeni și Stejaru și-au făcut des apariția, în ultima vreme, urșii, lupii și chiar șacalii, care au atacat animalele din curțile gospodarilor. Asemenea situații au fost constatate și în satele Podiș și Valea Budului, în apropierea comunei Scorțeni. Polițiștii solicită măsuri pentru informarea populației și prevenirea unor evenimente nedorite.

Zona Scorțeni se află pe teritoriul unui fond de vânătoare privat, care este Societatea Vânătorul și Pescarul Sportiv (SVPS) din Bacău. Ne-am adresat, întâi, pe acest subiect celor care o administrează. „Nu știu nimic despre asemenea situații – ne-a declarat Gheorghe Bută, directorul SVPS. Am auzit de probleme create de urși în alte comune, dar la noi nu. Nici nu știu dacă sunt șacali în zona Scorțeni. Am auzit doar că bântuie un urs prin partea Blăgeștilor. La noi în zonă lupi sunt, dar stânele încă nu au ieși în câmp sau la deal. Iar șacali or fi, dar nu cred că sunt atât de mulți să atace animalele domestice. Însă, dați-mi răgaz până joi, să mă informez și eu de la oamenii noștri din zonă în legătură cu cele semnalate și vă informez”.

Șacal

Protejate de lege, animalele sălbatice s-au înmulțit

Direcția Silvică Bacău nu are jurisdicție pe terenurile de vânătoare de pe raza comunei Scorțeni, dar opinia vânătorilor profesioniști este, desigur, importantă. „Fondul de vânătoare în care intră și zona Scorțeni nu este al nostru, ci este privat – ne-a confirmat ing. Adrian Titianu, responsabilul de Vânătoare al Direcției Silvice. Pot spune însă că urșii s-au înmulțit și pe la noi și sunt peste tot. Urme de lupi am văzut prin zona Trebeș, iar șacali avem pe toate fondurile de vânătoare din județ. Noi, la Direcția Silvică, am împușcat doi șacali, pentru că atât am avut cotă, dar știu că Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi a împușcat mai mulți, mai ales pe la Brătila și Bârsănești. Culmea e că în județ există și tot mai mulți câini hoinari, care atacă oile, iar oamenii dau vina pe lupi”.

Urs

Legea vânătorii nu este promulgată

Atacul animalelor sălbatice asupra gospodăriilor populației și a culturilor agricole este reclamat în fiecare an, dar măsurile așteptate nu vin. Dacă un păgubaș s-ar apuca să vâneze astfel de animale, ar suporta consecințele legii. „Noi, fermierii – declara, recent, presei fermierul băcăuan Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - suferim pagube enorme. Necazul mare este că nici nu avem cui să ne adresăm pentru despăgubiri, pentru că Legea vânătorii nu este promulgată și nu poate fi aplicată”.

Și președintele onorific al SVSP Bacău, Constantin Șoșu, atrage atenția că pentru a recolta (a vâna) un urs, de exemplu, este obligatoriu avizul Ministerului Mediului, ceea ce se întâmplă și cu porcii mistreți care distrug culturile agricole după semănat.

Sătenii din Scorțeni regretă despărțirea de Radu Câmpeanu, cetățean de onoare al comunei

Radu Câmpeanu

Sătenii din Scorțeni au făcut public, printr-un ferpar care a apărut pe site-ul primăriei, regretul lor la plecarea în Eternitate a seniorului liberal Radu Câmpeanu, cetățean de onoare al acestei comune din anul 1998. „Am ținut să ne exprimăm, astfel, sentimentele pe care le încercăm în aceste zile în care ne-am despărțit pentru totdeauna de primul dintre cetățenii de onoare ai comunei noastre – spune primarul Gheorghiță-Cătălin Anton. Mulți dintre concetățenii noștri erau, acum 18 ani, tineri sau foarte tineri, dar nu cred că există român care să nu fi auzit de ceea ce a reprezentat Radu Câmpeanu, un politician desăvârșit care a trecut prin grele suferințe în timpul regimului comunist pentru a susține democrația și statul de drept. Transmitem sincere condoleanțe familiei îndurerate!”.

Radu Câmpeanu a ajuns de două ori în comuna Scorțeni. Președinte fondator al PNL Câmpeanu, la acea vreme, politicianul a ținut să participe la înscăunarea ca primar al comunei a lui Costache Popa, proaspăt ales în această funcție pe listele partidului.

Costache Popa

„A venit la noi în comună de două ori, la un interval scurt de timp - își amintește Costache Popa. La investirea mea ca primar, apoi la numai circa o lună, când a stat mai mult de vorbă cu noi, și-a notat dorințele noastre și ne-a promis sprijin. Îmi voi aminti mereu vocea lui calmă, liniștită, așa cum l-am auzit de mai multe ori, pentru că participam la ședințele de partid din Bacău, la care venea adeseori. Mi-au plăcut cultura lui politică, elocința din exprimare. Îl ascultam, cu mic, cu mare, vorbind. De fiecare dată când a ajuns în comuna noastră s-a adunat lumea în jurul lui, iar mulți încercau să-i spună ce probleme aveau, ce idei îi animau. Era, după el, un alai de parcă anume era pregătit. Ba, după plecarea sa din comună eram mereu întrebat când mai revine”.

Partidul lui Radu Câmpeanu era, în 1998, puternic reprezentat în Consiliul Local al comunei Scorțeni.

Președintele fondator al Partidului Național Liberal, Radu Câmpeanu, a murit miercuri, 19 octombrie, la 94 de ani, și v-a fi înmormântat duminică, 23 octombrie, în Cimitirul Bellu, din București.

Paștele străbunilor – o sărbătoare mai aproape de Dumnezeu

Elena Jigău, pregătită de Paștele din acest an

Cea mai importantă sărbătoare de peste an a românilor, Paștele, a suferit, în timp, transformări impuse de mode, de obiceiuri străine sau chiar de regimurile politice. Paștele rămâne, însă, prăznuirea care te apropie cel mai mult de Dumnezeu, iar felul în care simțeau și respectau aceasta înaintașii noștri ni se pare acum de-a dreptul fabulos. Cei care au apucat vremurile vechi și încă mai pot povesti ne uimesc cu amănunte desprinse parcă din legende.

În satul Scorțeni, Elena V. Jigău, fostă învățătoare, fostă profesoară de limba română, acum o persoană la 80 de ani împliniți, ne-a descris Paștele tradițional cu același tact cu care a educat generații de copii în școlile din Scorțeni, în cunoscutul stil didactic, adică pe etape. „Dacă vorbim despre cum se pregăteau oamenii pentru a sărbători Paștele – ne-a spus de la început doamna Jigău -, trei elemente trebuie să avem în vedere: omul, locul și acțiunea propriu-zisă”. În aceste etape am reținut savoarea unor vremuri de acum 60 -70 de ani, când Paștele era precedat de activități prestate cu religiozitate, dar și cu mare pricepere și mai ales cu mare curățenie trupească și sufletească.

Curat la suflet, dar și la trup. Curat peste tot locul

Mama Leonora

Icoana sfântă din amintirile despre Paști ale doamnei Jigău a rămas și va rămâne mama sa, Leonora. Era una dintre cele cinci fete ale familiei sale, foarte gospodină. Știa cum se cuvine rânduielile gospodăriei în preajma Paștelui și nimeni nu-i ieșea din cuvânt. Lucrul începea imediat după Sărbătoarea celor 40 de Mucenici, adică la începutul lui martie, iar principiul de bază impus era CURĂȚENIE. Curați trebuiau să fie și oamenii, dar și locurile în care trăiau.

Casa familiei era în centrul atenției, dar nu numai. Se văruiau casa și încăperile, se făcea curățenie și în curte și în grădină, dar și pe  terenul din fața casei, de la drum. Când începea curățenia, tot satul vuia. Toți se grăbeau să aducă varul, sineala, nisipul, lutul, tot ce era necesar. Curățenia trebuia terminată până în Săptămâna Mare și nu erau uitate nici mormintele din cimitir.

Ouă închistrite la Scorțeni

În Joia Mare începea pregătitul bucatelor. În acea zi se vopseau ouăle. Se vopseau simplu, nu cu modele diferite, ca acum, cu frunze de pătrunjel sau de alte plante. Umblând prin lucruri vechi, mama Leonora a găsit însă o chișiță, dar nu știa ce este aceea. Era o pensulă de încondeiat ouăle, făcută dintr-un bețișor (de obicei de aramă sau de tinichea subțire), prevăzută cu câteva fire de păr de porc. Chiar în camera de curat a casei și-a făcut un loc al ei. A adus ceară curată și s-a apucat de lucru. „La asemenea lucrare trebuie un om iscusit – spune doamna Jigău. Aceasta este o veritabilă meserie, în care trebuie să pui artă, iscusință, abilitate, răbdare, cunoștințe de cultură generală, chiar suflet. E nevoie, însă, și de flexibilitatea mâinii”. Mama împărțea suprafața oului în patru părți egale, după care desena figuri geometrice.

„Mama închistrea ouăle numai cu ceară absolut curată, nu combinată - am mai aflat de la fiica Leonorei. Furnizorul ei trebuia să se jure că e curată. Dar și vasul în care puneai culorile și coșul în care punea-i ouăle vopsite trebuiau să fie folosite numai la așa ceva. Precum și chișița. Erau lucruri folosite doar o dată pe an, dar era bine să le ai”.

Elena V. Jigău

Elena Jigău, pe vremea
în care Paștele era ascuns   
de rigorile regimului comunist

Totul era făcut cu mare credință. Iar pe oul de Paști trebuia scris neapărat „Hristos a înviat!”. Aranjatul ouălor în coș se făcea într-un anume fel. „Noi le puneam într-un paner învelit într-un prosop curat, cusut cu flori (nu brodat) chiar de mama, spălat și apretat. Ouăle erau așa fel așezate încât să se vadă înscrisul de pe ele. Era un adevărat ritual. Iar pe masa de Paști, coșul cu ouă era pus în mijloc” - își amintește fosta profesoară din Scorțeni.

Vinerea, ziua de cozonaci și pască

Cozonacii de Paști în Vinerea Mare se coceau. Femeile frământau avan aluatul. Se trezeau de la ora 2,00 și începeau lucrul. Pentru pască, mama Leonora avea tingiri speciale, unele încrețite pe margine, altele pătrate, dar și una specială, mare, în care se făcea Prinosul (colacul mare de dus la biserică) făcută de meșterul Stară Duță. În aceasta făcea Pasca Paștelui. Pasca se umplea cu brânză. Se făcea turta păștii, apoi colacul propriu-zis al ei. Pe colac, cu mâna, femeile făceau gălătuși (un fel de crestături mari), pe care îi mai numeau și gâlci. Colacul se punea de jur împrejurul turtei. Apoi se făcea maiaua păștii, din caș tăiat cuburi și brânză frământată cu mâna, cu gălbenuș de ou, cu zahăr și mirodenii, dar și cu esență de vanilie sau de rom. „Mătușa mea, Catinca – spune doamna Jigău -, punea în această maia și făină de porumb, care strângea bine maiaua. Era un obicei în tot satul”. La vremea aceea, pe drumul satului era numai miros de pască. Pe fața păștii se puneau două șuvițe de aluat, în formă de cruce. Aceea era, de fapt, pasca bisericii, de dus la biserică.

Cuptorul

Amintirea vechiului cuptor de pâine
revine chiar și în fața cuptoarelor  moderne
de astăzi

Aproape fiecare casă avea cuptorul ei. Cuptorul întâi se văruia și pe afară și înăuntru. El trebuia întâi încercat. Se puneau numai lemne uscate, de ulm, de fag, de stejar, nu de brad sau de altfel. Iar lemnele erau tăiate subțiri și lungi. După vreo două-trei ore, când se încălzea, se încerca puterea cuptorului. {tiau femeile câte minute trebuia ținut cuptorul înfundat. Dar se uitau permanent să nu se pârlească ce era înăuntru, cozonacii sau pasca. „Mama ne învăța altfel cum să controlăm temperatura: să băgăm mâna în cuptor și să spunem Tatăl nostru. Dacă mâna rezista acolo, era semn că era pregătit cuptorul. Alții punea un pic de făină pe vatră” - își amintește domana Jigău.

Când se scoteau cozonacii, erau puși musai pe scândură de brad, apoi se păstrau pe o masă pregătită special, curată, cu față de masă, înveliți cu prospae de cânepă sau de in, pentru a se păstra proaspeți.

Mielul

Pentru masa de Paști, fața de masă 
era lucrată în casă și folosită numai   
la asemenea eveniment 

Mielul de Paști era obligatoriu. Se prepara simplu: borș, friptura și drob. Pentru friptură se făcea o maia specială, cu usturoi, dar întâi se firbea un pic carnea, să iasă mirosul și grăsimea. Se tăia pulpa de miel în două, dar se puneau și coastele. Tot din coaste se făcea tocna de miel sau carnea de pe ele se punea la drob. „Mulți râdeau de mine că ceream bezărăul (prapurul), în care făceam drobul – a mai spus doamna Jigău. Dar nu știau cât e de bun. Fierbeam măruntaiele și le tocam foarte mărunt. Mai puneam făină de grâu, ou, piper, cimbru, leuștean, pătrunjel, ceapă verde și mărar. Friptura o făceam în cuptorul din care scoteam cozonacii. Mai dădeam un foc ușor, scoteam jarul și aduceam tingirile. O făceam în ulei. Stătea în cuptor și două-trei ore, să se facă în liniște. Pătrunjelul, loboda albă, mărarul și ceapa, ardeiul și morcovul erau verdețurile adăugate la friptură. Apoi, o mâncam direct din tingire”.

Masa de Paști adevărată era în familie. Ziua începea, însă, cu luatul anafurei de la biserică. Se ciocneau ouă vopsite. Se spunea „Hristos a înviat!” și se răspundea „Adevărat a înviat!”. Dacă se spărgea un ou, se credea că omul acela va muri înaintea celuilalt. Erau glume, desigur, mai ales că unii veneau pregătiți chiar cu ouă de lemn.