Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fotografie. Afișați toate postările

luni, 4 decembrie 2017

Expoziție foto de Ziua României în Insulele Canare


Costel Pletosu și exponatele sale

Fotoreporterul Costel Pletosu, fostul nostru coleg de breaslă la Deșteptarea și Monitorul de Bacău, plecat de circa 20 de ani pe meleaguri străine, a expus pentru prima oară în Insulele Canare. Ocazia a fost deschiderea, la Centrul Cultural din Adeje, oraș situat pe Costa Adeje din Tenerife, a unei expoziții de obiecte de artizanat și de fotografie dedicată Sărbătorii Naționale a României - ziua de 1 Decembrie, organizată de Asociația Românilor din Canare – RUMACAN, în colaborare cu Primăria din localitatea Adeje.
„Duc – spune Costel Pletosu - o parte din România în Insulele Canare! Vineri, 1 Decembrie, de Ziua Naţională a Republicii România am făcut o expoziţie foto deschisă doar într-o zi, cu titlul «România, terenuri de dragoste şi spiritualitate».
Pentru anul viitor, Costel Pletosu spune că pregătește o mare expoziţie fotografică prin care va aduce Italia în Insulele Canare.
Costel Pletosu este un cunoscut corespondent al publicațiilor și agențiilor de presă Corriere della Sera, La republica, La Stampa, Tuttosport, France Press, Ansa, Agerpres, Adevărul și România Liberă.

vineri, 16 decembrie 2016

Un fotograf de epocă a mutat, pentru două luni, cursul Tazlăului în Bacău


  • la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” a fost vernisată expoziția de fotografii „Țăranii lui Prato”, prima expunere unitară în public a 50 dintre fotografiile realizate de fotograful Emil Prato la Tescani
Mihai Ceucă, Iulian Bucur și Sebastian Sascău (dreapta)
la vernisaj
Băcăuanii amatori de istoria autentică, dar și de artă, pot retrăi, în următoarele două luni, atmosfera patriahală a meleagurilor rurale ale județului de acum aproape o sută de ani dacă vizionează expoziția de fotografii de epocă vernisată la Complexul Muzeal „Iulian  Antonescu”, pe care organizatorii au intitulat-o „Țăranii lui Prato”.

În 50 de reproduceri de fotografii după operele lăsate nouă de unul dintre cei mai apreciați, dar și cei mai necunoscuți artiști fotografi ai României, băcăuanul Emil Prato, dar și prin expresivitatea unor exponate aduse lângă simeze din secția de Etnografie a Complexului muzeal, în doar câteva minute poți parcurge un întreg univers rural. {eful secției Etnografie a muzeului, Iulian Bucur, cunoscutul colecționar și maximafilist Mihai Ceucă, dar și artistul fotograf Sebastian Sascău au muncit pe brânci o bună perioadă de timp pentru a scoate din patina uitării capodoperele fotografice ale lui Emil Prato. O parte dintre fotografiile expuse provin chiar din Centrul de cultură de la Tescani, altele de la Arhivele Statului, dar și din colecția personală a maximafilistului Mihai Ceucă (cel care a și căutat mult timp în arhive date și documente despre Emil Prato) și de la profesorul Aurel Stanciu.
„Emil Prato – a spus Iulian Bucur - s-a oprit, cu aparatul său fotografic și în satele județului, un subiect important pentru el. Poate, la invitația Rosetteștilor, a fotografiat și împrejurimile Tescaniului, râul Tazlău, pădurea, vitele și oamenii. Emil Prato a contribuit, astfel, la susținerea concretă a faptului că portul românesc a fost o pavăză a limbii și a naționalității noastre”.
În expoziție, fotografiile au fost aranjate tematic, astfel încât vedem țăranii din Tescani la câmp, la prășit sau la coasă, păzind vitele, lucrând în gospodărie, dar și la hora satului. Un grupaj distinct îl ocupă imaginile surprinse pe malurile Tazlăului, care acum, datorită lor, timp de două luni Tazlăul va curge liniștit și prin Bacău. În imagini apar chipuri expresive, portrete autentice ale țăranilor de acum circa o sută de ani. Suita de fotografii se încheie cu patru portrete ale Marucăi Rosetti-Cantacuzino-Enescu, dar și cu un portret al lui Emil Prato lucrând în atelierul său.
„Emil Prato – a spus Mihai Ceucă - a fost artistul fotograf datorită căruia mai putem revedea astăzi imaginile urbei cu un veac mai tânără. Fotografiile lui Prato au fost folosite de Gr. Grigorovici pentru ilustrarea culegerii sale monografice «Bacăul din trecut și de azi», dar și pentru realizarea unui set de cărți poștale ilustrate și de vignete filatelice dedicate vieții țăranilor de pe Valea Tazlăului, din Tescanii Marucăi”. Acestea pot fi văzute, în expoziție, aranjate în două vitrine distincte.
Emil Prato avea, în Bacău, studioul fotografic „Adèle”, din strada Regele Ferdinand nr. 35 (cam pe unde se află, acum, agenția CFR, pe Bulevardul N. Bălcescu).

luni, 1 august 2016

O avere pentru poza lui Eminescu



Celebra fotografie a lui Mihai Eminescu, un rarisim portret al poetului la 19 ani, realizată de Bernhard Brand, s-a vândut la Casa de licitații Artmark, cu 5.500 de euro (circa 24.750 de lei noi sau 247,5 milioane de lei vechi), de la un preț de pornire de 800 de euro. Valoarea fotografiei a fost estimată, inițial, la 1.200 – 1.800 de euro.
Artistul și fotograful Bernhard Brand, activ în Iași în perioada 1863 – 1885, edita după moartea poetului o serie fotografică având ca subiect portretul lui Eminescu la 19 ani. Exemplarul vândut cu 5.500 de euro a aparținut „Asociației generale a studenților universitari români, secțiunea București”, după cum dovedește ștampila de pe verso. În literatura de specialitate se consideră că portretul fotografic inițial a fost realizat la Praga, în tinerețea poetului (1869), în format „carte de visite”. Fotograful ieșean a reluat clișeul și a realizat o serie fotografică la o dimensiune mai mare. Exemplarul este rar și căutat de colecționari.
La aceeași licitație, ținută în luna iulie, o serie de ediții rare din opera lui Eminescu au fost adjudecate la valori mult superioare estimărilor. Ediţia princeps în copertă originală „Poesii de Mihail Eminescu” (Bucureşti, editura Socec, 1884, piesă bibliofilă de raritate extremă) a fost vândută cu 15.000 de euro, deși lotul a avut un preț de pornire de 5.000 de euro. Volumul „Poezii complecte” (1893, ediția Xenopol) a început licitația de la 150 de euro și a fost adjudecat la 2.250 de euro, multiplicând prețul de pornire de 15 ori.