Se afișează postările cu eticheta Academia Romana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Academia Romana. Afișați toate postările

vineri, 4 august 2017

Biblioteca Academiei Române pe moneda BNR




Banca Națională a României (BNR) a lansat, vineri, 4 august, în circuitul numismatic o monedă de argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române. Moneda are valoarea nominală 10 lei, un diametru de 37 mm, 31,103 g și cant zimțat.
Aversul monedei – ne-a informat, de la Agenția Bacău a BNR, referentul de specialitate Dănuț Ilie - redă o imagine de epocă a sălii vechi de lectură a Bibliotecii Academiei Române, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Reversul prezintă sigla Academiei Române suprapusă peste o compoziție grafică reprezentând colecțiile Bibliotecii Academiei Române; la exterior, inscripția circulară ,,BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMANE 150 ANI”.
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, sunt însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.
Tirajul pentru această emisiune este de 200 de monede, la prețul de 380 de lei bucata, exclusiv TVA.
Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.

miercuri, 15 februarie 2017

O picătură de nectar moldovenesc în oceanul vinului românesc


Constantin Popa

Vinul, suportul a ceea ce numim deseori voie bună, dar și al unor momente de inspirație mai ales pentru creatorii de toate genurile, dă naștere în aceste zile, printr-o nouă apariție editorială, la noi motive de dialog. Sâmbătă, 18 februarie, la Pensiunea Montana din Slănic Moldova are loc lansarea volumului „Vinul în viața omului”, o veritabilă antologie alcătuită de omul de afaceri dr. ing. Constantin Popa după ce și-a adăugat în „colecția” sa de titluri științifice și profesionale și pe acela de somelier.

Pornind de la cuprinzătoarea sa lucrare de absolvire a cursului de somelieri predat anul trecut în Bacău de Sergiu Nedelea, unul dintre maeștrii somelăriei românești, Constantin Popa a compus, din capitole independente, dar adunate ca părți ale unui întreg, un interesant traseu prin lumea mirifică a vinului, materializat într-o carte apărută sub auspiciile Editurii Magic Print din Onești. A vrut – cum singur spune – să toarne „o picătură de nectar moldovenesc în oceanul vinului românesc”.
Surpriza care îl așteaptă pe cititorul noului tom este însă copleșitoare: cartea este dedicată, cu generozitate și cu mult respect, celui care a fost supranumit „patriarhul” vinului românesc, academicianul Valeriu Cotea, vrâncean prin origine, ieșean prin destin, dar și unul dintre cei mai buni și mai sinceri prieteni ai băcăuanilor, între care s-a aflat de nenumărate ori. Cartea se deschide, astfel, cu discursul de recepție al profesorului Valeriu Cotea la Academia Română, un magistral excurs ștințific prin istoria vinului și a vinificației, al cărui titlu, „Vinul în existența umană”, a și inspirat titlul volum despre care vorbim.
Ceea ce urmează, în carte, discursului academic sunt efectiv considerații personale, dar pertinente, ale unor specialiști în domeniul oenologiei și vinificației, povești ale unor întreprinzători care dau noi carate unui produs atât de nobil, însoțite și de vorbele de duh ale celor care au prețuit și vinul, dar și via și mai ales pe cei care le-au pus în valoare. Nu puteau lipsi din lista autorilor citați, dar nici din sumarul unor interesante interviuri numele lui Păstorel, ale lui Iancu Brezianu, Mihail Sadoveanu etc. Așa cum nu puteau lipsi mai mult sau mai puțin bătătoritele drumuri prin viile românești celebre.
Din carte afli multe dspre vinurile pe care le-ai băut fără să faci cunoștință cu ele, despre cele care abia acum se nasc, despre oamenii care s-au dedicat lor și mai ales depre efectele benefice ale strugurilor și ale vinurilor. Cum nu putea lipsi nici tabloul despre ospitalitatea moldovenească pe care o găsești chiar în Slănicul Moldovei și chiar în pensiunea administrată de Constantin Popa, primul doctor în științele montanologiei din zona noastră și unul dintre cei mai importanți investitori în domeniul turismului (și nu numai), aplicantul a nu mai puțin de zece proiecte cu finanțare europeană.
Constantin Popa nu este, însă, nici la prima nici la ultima sa carte. Acum mai are în pregătire un volum pe care îl va dedica unui eveninent important din viața școlii românești, revederea după 50 de ani de la absolvirea ultimului curs de numai 11 clase la Liceul „Al. Vlahuță” din Podu Turcului, al cărui elev a fost chiar autorul. Va fi pe 13 mai, în acest an.

sâmbătă, 11 iunie 2016

S-a deschis al doilea Forum al arhitecților băcăuani



Filialele Bacău-Neamț ale Ordinului Arhitecților din România și Uniunii Arhitecților din România au deschis, vineri, 10 iunie, cu sprijinul Ordinului Arhitecților pentru Relații Internaționale, la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” din Bacău, a doua ediție a Forumului „Moldova Repe 2030”. Partenerii celor două filiale în organizarea evenimentului sunt Primăria Bacău, societatea Centrul de Afaceri și Expozițional, Centrul de Cultură „G. Apostu”, Uniunea Arhitecților din Republica Moldova și  Filiala Cernăuți a Uniunii Arhitecților din Ucraina.

La Forum participă arhitecți, urbaniști, oameni de cultură, universitari din mai multe domenii, din România, din Republica Moldova și, pentru prima dată la un astfel de eveniment, arhitecți din Bucovina de Nord, regiunea Cernăuți (Ucraina). „Ne dorim ca acest Forum – a spus, la deschidere, arhitectul Constantin Amâiei, autorul proiectului – o dezbatere despre problemle cu care ne confruntăm în acest colț de Europă, să încercăm să răspundem la întrebări precum «Ce se mai întâmplă prin orașele noastre» și «Ce rol mai au arhitecții și urbaniștii în situația în care lucrurile se schimbă din ce în ce mai repede și uneori imprevizibil».
Dezbaterile Forumului au fost structurate, în acest an, după conținutul documentului programatic în zece puncte semnat de participanții din România și Republica Moldova la ediția de anul trecut. Astfel au rezultat trei sesiuni de discuții succesive și cronologice ideatic. Vineri s-a vorbit despre istorie, despre trecut, despre patrimoniu, iar astăzi se va vorbi despre provocările prezentului și despre viitor, despre sănătatea planetei, despre arhitectura sustenabilă.

Primele discursuri la deschiderea Forumului

La deschiderea Forumului a transmis un mesaj din partea comunității băcăuane noul primar al municipiului, Cosmin Necula. „Eu – a spus primarul – consider arhitecții artiști care trec dincolo de planșe și de calcule. Ei modelează un oraș și viața oamenilor, aduc frumosul și fac să ne simțim bine indiferent de unde ne aflăm și de circumstanțele vieții care este destul de complicată. Regiunea Nord-Est are, din păcate, o serie de probleme și se pare că Munții Carpați reprezintă o barieră între noi și restul Europei. Cred că e momentul ca această barieră să fie străpunsă. Nu să discutăm pe unde, eventual, va trece o autostradă, ci ca autostrada să treacă prin Moldova, legând Europa de noi.”
Tot la sesiunea de deschidere a fost așteptat și urmărit cu foarte mare interes discursul academicianului Emil Răzvan Teodorescu, pe tema „Mai vechiul urbanism bucureștean și statuile sale”. Reputatul profesor și om de cultură, fost ministru al Culturii și Cultelor, a făcut, cu acest prilej, un excepțional excurs prin istoria României, cu referire la o perioadă de 80 de ani. „Eu sunt de origine moldavă, dar dintr-o liftă valahă, născut și trăitor în București - și-a început academicianul discursul. Mi-am zis că nu aș avea ce căuta la acest Forum, dar în Academie coordonez o temă privitoare la raportul dintre globalismul bucureștean și monumentele de for public. Deci ar fi de spus ceva. Noi, aici, suntem încă foarte orientali. Vreau să-i spun și domnului primar de Bacău că plec din oraș, dincolo de lucrurile frumoase văzute, cu imaginea jalnică a casei atribuită de lagenda urbană nu de documente istorice familiei lui Vasile Alecsandri. Am pozat-o și, luni, voi duce fotografia la Academia Română.”
Academicianul Răzvan Teodorescu, la Forum
Tot în sesiunea de deschidere a lucrărilor Forumului a vorbit și directorul Centrului Internaționalde de Artă „G. Apostu”, Geo Popa, care, vulcanic, în stilul deja cunoscut de băcăuani, a opinat despre atenția și grija noastră (autorități, reprezentanți ai societății civile și trăitori în propriul oraș) față de obiective arhitectonice și comunitare reprezentative.

Dezbaterile zilei a doua

Lucrările Forumului continuă astăzi, 11 iunie, de la ora 10,00, cu dezbateri pe tema „Dezvoltarea policentrică - mijloc de echilibrare a dezvoltării spațiale”, în care se va vorbi despre rețeaua de localități din Moldova și Bucovina și din zonele lor de influență, moderată de arhitectul Ion Nicolae. De la ora 12,20, în program este trecută dezbaterea pe tema „Strategii comune de dezvoltare a centrelor urbane”, moderată, de asemenea, de Ion Nicolae, iar de la ora  15,30 se va vorbi despre „Politica de coeziune interregională” și se vor căuta răspunsuri la întrebarea dacă Europa are nevoie de Moldova și de Bucovina (Moderator arhitectul Viorel Boiciuc). Seria dezbaterilor zilei se va încheia cu discuții pe tema „Actul de arhitectură - factor civilizator al societății”, despre cum vedem viitorul celor trei provincii înrudite în următorii 15 ani (moderator Viorel Boiciuc).
Ca și la prima ediție a Forumului, lucrările acestuia vor fi urmate, la final, de un veritabil Dialog al artelor, în care la Centrul de Internațional de Artă „G. Apostu” va fi vernisată expozița de pictură „Nu mă doare nimic, doar lipsesc”, a artist vizual Dragoș Burlacu, și va fi prezentat spectacolul de muzică, poezie și grafică „Plan-detaliu al scării de cuvinte”, dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea mișcării artistice și literare DADA, în regia lui Val Mănescu, pe muzica lui Florin Bejan și sub grafica lui Dragoș Burlacu.
Duminică, 12 iunie, arhitecții și invitații lor vor fi în centrul orașului Piatra Neamț, unde, evident, vor mai încinge un dialog asupra aspectului arhitectonic al locului, sub prezentarea susținută de arhitectul Dan Florea, vicepreședinte al OAR Bacău-Neamț.