Se afișează postările cu eticheta Slanic Moldova. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Slanic Moldova. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 iunie 2019

Ziua Apelor Minerale sărbătorită la Slănic Moldova


Stațiunea Slănic Moldova a găzduit, vineri, 28 iunie, prima ediție a unei manifestări pe care Primăria orașului o anunță ca fiind de tradiție, Ziua Apelor Minerale. Manifestarea a avut loc în paralel cu Festivalul dec tradiții Ucrainene, organizat anual în stațiune, și s-a materializat sub forma unui simpozion cu tema „Istoria apelor minerale din Slănic Moldova”. Invitații primarului Gheorghe Baciu la acest eveniment au fost consulul general al României la Odessa, Excelența Sa Emil Rapcea, și consilierul ministrului de Externe al Ucrainei, Constantin Riepșevski, precum și primarul orașului stațiune Târgu Ocna, Ștefan Șilochi.

În fața audienței formată din locuitori ai orașului Slănic Moldova, a consilierilor locali, dar și a unor reprezentanți ai orașelor Bacău, Dărmănești și Târgu Ocna, au susținut prelegeri și prezentări prof. univ. dr. Mircea Ilinca („Slănic Moldova în presa vremii”), geologul Gheorghe Lupescu („Apele minerale din Slănic Moldova”) și Romulus Dan Busnea („Stațiunea Slănic Moldova în perioada interbelică. Vilegiatură în stațiunea de la poalele Nemirei”). De asemenea, au mi vorbit Corneliu Stoica („Scurtă incursiune în istoria stațiunii balneoclimatice Slănic Moldova”), George Gaman („Aplicarea tehnologiei informaționale în studiul apelor minerale din Slănic Moldova”) și drd. Lavinia Misăilă („Influența litologiei acviferelor asupra apelor minerale din Slănic Moldova”).
Mesaje adresate audienței, orașului și stațiunii Slănic Moldova, în care vi8n frecvent turiști din Ucraina, au adresat și Excelența Sa Emil Rapcea și Constantin Riepșevski.

„Dorim să facem, în Slănic Moldova, și un muzeu al apelor minerale, inițiativă deja aprobată în forma ei conceptuală, împreună cu centrul de informare turistică. Muzeul va funcționa la parterul Vilei Rândunica, pe care am primit-o de la OMV Petrom. Suntem în faza de explorare a apelor minerale din stațiune. În octombrie vom definitiva etapa de cercetare, pentru a dovedi proprietățile fizico-chimice ale apelor. Și sperăm ca în perioada mai-iunie 2020 să obținem licența de exploatare a apelor minerale de la noi. Atunci vom lansa și cartea «Istoria apelor minerale de la Slănic Moldova»”.
Gheorghe Baciu, primarul orașului Slănic Moldova-

Petru Done

duminică, 9 iunie 2019

Cinstirea Eroilor Neamului în Bacău și Slănic Moldova

Bacău

Zeci de elevi și profesori de la colegiile naționale „Mihai Eminescu”, „N. V. Karpen”, „Gr. Antipa” și „Ion Ghica” din școlile gimnaziale „Al. I. Cuza”, „Spiru Haret” și „Domnița Maria”, din Bacău, au comemorat și cinstit, la sfârșitul săptămânii, Eroii Neamului. Acțiunea a avut loc în Cimitirul Eroilor din Bacău, din Str. Constanței și a fost dedicată Zilei Eroilor, celebrată în fiecare an la sărbătoarea Înălțării Domnului.
„Elevii – ne-a informat organizatorul manifestării, col. (rtr.) Stelian Cojocaru, președintele Asociației de Tradiții Militare Regimentul 3 Artilerie 1877, din Bacău - și-au arătat recunoștința printr-un program artistic în care au recitat poezii și au interpretat cântece patriotice. Au recitat poezii elevii Matei Vițălaru (Școala „Al. I. Cuza”) și Mihnea Ivancea (Școala „Spiru Haret”). Asociația profesorilor de religie Sf. Parascheva ne-a călăuzit în desăvârșirea acestei lucrări înălțătoare”.
Slănic Moldova
Asociația de Tradiții Militare „Regimentul 3 Artilerie 1877” a echipat și a instruit o gardă la drapelul Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, constituită din elevi care au îmbrăcat uniforme ale Regimentului 27 Infanterie din Bacău.
O manifestare dedicată Zilei Eroilor a avut loc și la Slănic Moldova, în organizarea Subfilialei Cultul Eroilor și a Consiliului Local, la care au participat numeroși cetățeni ai orașului și reprezentanți ai instituțiilor locale. „Trebuie să continuăm să ne respectăm înaintașii – a spus, cu acest prilej primarul Gheorghe Baciu. Războaiele au fost grele și foarte multă lume a suferit. Îi învățăm mai ales pe copiii noștri să nu uite de faptele eroilor, iar pentru ei acum noi căutăm să construim o nouă viață”. Elevii din comună au prezentat, de asemenea, un program artistic dedicat evenimentului.

duminică, 19 mai 2019

Exatlon la Slănic Moldova



Sâmbătă, 18 mai, a avut loc la Slănic Moldova finala competiției ,,Exatlon”, organizată în Proiectul ,,Depășește-ți limitele”, implementat prin intermediul Departamentului de Educație Fizică și Performanță Sportivă al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. La întreceri au participat elevi de la Școlile Generale din Slănic Moldova, Târgu Trotuș și Pârgărești.

Elevii Școlilor din Slănic Moldova, îndrumați și pregătiți de profesorul Valentin Bratu, au obținut 3 medalii de aur, 2 medalii de argint și 3 medalii de bronz. Invitata specială, Iuliana Aradi, concurentă Exatlon România – Sezon 3, a acordat eșarfa EXATLON elevei Larisa Ababei, din Slănic Moldova.
Întreaga activitate sportivă a fost coordonată de prof. univ. dr. Radu Ababei și prof. univ. dr. Cătălina Ababei.
La această manifestare a participat și Gașpar Puiu, secretarul general al Federației Române de Schi și Biatlon, ,,Am avut ocazia să discutăm cu domnul Puiu Gașpar perspectiva unor noi facilități legate de Pârtia de Schi, pentru a putea beneficia de aceasta și în afara sezonului dedicat sporturilor de iarnă – spune primarul orașului Slănic Moldova, Gheorghe Baciu. Totodată, am discutat și despre alte proiecte sportive, care ar avea ca scop atragerea unui număr cât mai mare de persoane, în special copii și tineri, în vederea dezvoltării unor obiceiuri de viață sănătoase cu efecte benefice atât în plan fizic cât și intelectual și social. Odată cu inaugurarea terenului de sport din cartierul Cireșoaia vom
organiza mai multe concursuri sportive, deoarece, prin participarea la astfel de competiții, copiii devin mai puternici și mai încrezători în forțele proprii”.
Puiu Gașpar și Gheorghe Baciu