Realitate, nu glumă

La ceea ce am văzut în ultima vreme pe la noi și chiar prin lume, am ajuns la concluzia că tratăm pandemia prin care trecem ca pe un fel de glumă, pentru a nu-i spune altfel. După exemplul altora, considerați „cu sânge în vene”, adică „mai curajoși”, „mai fermi” (eu aș spune: mai anarhiști), s-a ieșit și pe la noi la proteste de stradă împotriva măsurilor luate de autorități.

Cu toate acestea, se anunță creșterea cazurilor de infectare cu noul virus, iar vreo 20 de țări ne-au pus la index și ne interzic sau ne restrâng libertatea de a călători pe la ei.

Văd încă destulă lume care, la noi, tratează problema ca pe o glumă. Presa anunță creșterea cazurilor de infectare, autoritățile cer respectarea minimului de reguli care ar mai fi impuse, unii ies chiar și pe stradă cu masca de protecție sanitară pe față, purtată corect. Dar și mai mulți nu mai dau doi bani pe astfel de recomandări.

Zilele trecute am călătorit sute de kilometri cu trenul. Și la clasa întâi și la clasa a doua. Nu a fost înghesuială, dar în jur erau destui călători. Locurile în vagon nu mai sunt înjumătățite, ca până acum, se stă pe fiecare scaun. Majoritatea oamenilor au intrat în vagoane cu măștile „la purtător”, dar cei mai mulți cu ele sub barbă sau sub nas. Premierul Orban tocmai ceruse controale „la sânge” în respectarea unor astfel de reguli, iar într-un tren chiar am auzit un controlor cerând, în treacăt, să se poarte măștile. Ba, la un moment dat am văzut și doi polițiști trecând prin vagon, cerând și ei purtarea măștilor.

Dar, atât! Doi domni, el și ea, lângă mine, la clasa întâi, bine îmbrăcați, cu bagaje și cu un aer ca pentru un sejur în stațiune, nici nu se gândeau la măști. După ce au primit observația din partea polițiștilor și-au pus măștile, dar așa „la mișto”, incorect, ca și cum de ei coronavirusul nu se putea atinge, poate pentru că erau oameni „subțiri”.

În condițiile în care acest Covid-19 chiar nu e o glumă, ci o grea realitate.