Tinerii
băcăuani din diaspora pot solicita de la Agenția pentru Finanțarea
Investițiilor Rurale (AFIR), până pe 15 octombrie, ora 16,00, finanțare pentru
submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea
tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020
(PNDR 2020). Sesiunea pentru depunerea de cereri este deschisă pentru prima
dată în actualul PNDR și rămâne deschisă până la epuizarea fondurilor alocate ei.
Fondurile
totale disponibile sunt în valoare de 43.022.207
euro, din care 20.000.000 de euro reprezintă alocarea pentru tinerii
fermieri din diaspora.
Pragul
de calitate pentru prima etapă lunară (până pe 15 august) este de 90 de puncte
și scade la 85 de puncte pentru a doua etapă (16 august-15 septembrie), iar
pragul minim de depunere este de 25 de puncte, aferent perioadei 16 septembrie-15
octombrie 2020.
Sprijinul
public acordat prin PNDR 2020 pentru instalarea tinerilor fermieri este integral
nerambursabil, în valoare de 40.000 de euro sau de 50.000 de euro în funcție de
dimensiunea exploatației agricole (dimensiunea exploatației agricole se poate
calcula și prin noua aplicație pusă la dispoziția publicului pe pagina de
internet a AFIR - http://so.afir.info/).
Finanțarea
se acordă tinerilor fermieri sub formă de sumă forfetară în două tranșe: 75%
din cuantumul sprijinului la semnarea Contractului de finanțare și 25% din
cuantumul sprijinului în funcție de implementarea corectă a Planului de
afaceri, fără a depăși trei ani (cinci ani pentru exploatațiile
pomicole) de la semnarea Contractului de finanțare.
Cererile de finanțarea trebuie scrise conform
Ghidului solicitantului și a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe
www.afir.info, la secțiunea „Investiții PNDR” în pagina dedicată
submăsurii 6.1, iar depunerea
documentației se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenției.
Foto: Facebook Andrei Seto |
„Depunerea
cererilor de finanțare se poate opri înainte de termenul limită (15 octombrie 2020, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor
depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate)
atinge plafonul de 150% din alocarea sesiunii. În primele cinci zile calendaristice
ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere și sesiunea rămâne
deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.”
Andrei Seto, directorul Oficiului județean Bacău al
AFIR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu