Municipiul Bacău a
fost, pentru trei zile (3 – 5 noiembrie), capitala vânătorilor și pescarilor,
la cea de a VII-a ediție a manifestării promoționale Expo Vânătoare şi Pescuit organizată
la Centrul de Afaceri și Expoziții din Bacău. Au venit aici pasionații de
aventuri speciale în natură, vânătorii și pescarii cu atestat, dar și cei care
cochetează cu aceste domenii sportive. Ei au putut admira sau chiar achiziționa
echipamente specifice fiecărui domeniu, au putut admira trofee de vânătoare
medaliate la concursurile cinegetice, au putut vedea exemplare rare ale faunei
românești și chiar au putut degusta preparate specifice, precum cele aduse și
de această dată, din Hemeiuș, de „Dulcețica Mamei”, de Crama Averești sau pe
cele gătite cu dichis la concursul de gastronomie vânătorească din ultimele
două zile. Nu a lipsit nici standul pentru tirul cu pușca de vânătoare, la care
cozile au fost permanente.
La această ediție a manifestării au venit să expună firme de
profil care au prezentat produse și servicii oferite de fabricanți, importatori
și distribuitori de produse destinate pescuitului, vânătorii, dar și
îmbrăcăminte, încălțăminte și echipamente speciale pentru drumeții în natură.
Expo Vânătoare și Pescuit 2017 Bacău a fost deschisă oficial
de viceprimarul Constantin Scripăț, alături de care au fost, între alții, Florentina
Pitic - reprezentanta Muzeului Cinegetic al Carpaților Posada, dar și master
chef Jakob Hausmann, proprietarul Restaurantului „Mica Elveție” din Centrul
Vechi al Bucureștiului. „Vreau să vă invit să petreceți trei zile plăcute la
noi, să cunoașteți detaliile gastronomiei vânătorești – a spus, la deschidere,
directorul general al Centrului de Afaceri și Expozițional (CAEx), Corneliu
Pricope. Ne bucurăm că alături de noi este domnul Jakob Hausmann, aflat pentru
prima dată în Bacău pentru a conduce comisia care va evalua concurenții care
vor încerca să ne convingă de măiestria lor în prepararea de bucate
vânătorești”.
Partenerii organizatorului principal, CAEx Bacău, au fost în
acest an Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin direcțiile silvice din
Bacău, Neamț și Suceava, dar și Restaurantul Turnul Berarilor, din Piatra Neamț.
Fauna și flora României
în expoziția din Bacău
Patru standuri au fost dedicate cu predilecție trofeelor de
vânătoare și exemplarelor reprezentative pentru fauna României. „În standul
Romsilva, al Direcției Silvice Bacău și Direcției Silvice Neamț – ne-a spus
Adrian Titianu, șeful Compartimentului Vânătoare al Direcției Silvice Bacău - au
putut fi văzute toate speciile de vânat care există pe toate fondurile de
vânătoare gestionate de Romsilva. Deși în Bacău nu există lopătari, capre neagre
sau mufloni, în stand am avut asemenea trofee, pentru a arăta că în țară există
și populații de lopătari și capră neagră și chiar două țarcuri de muflon. Am
expus și trofee de vânătoare cu fișe și certificate de evaluare, conform
standardelor CIC (Consiliul Internațional Cinegetic). Două dintre trofee au
participat și la concursuri internaționale, la Novisad și Budapesta, în anii
’70 și ’80, și au fost premiate cu aur. Amândouă sunt trofee de cerbi împușcați
în Ocolul Mănăstirea Cașin”.
Ca în fiecare an la această manifestare, Direcția Silvică Neamț
a amenajat standul cu mamifere și păsări care să ne arate fauna României. În
stand, cu pasiune, inginerul Horia Grozavu a explicat tuturor ce animale văd,
unde și cum trăiesc: ursul carpatin, cerbul carpatin, râsul, pisica sălbatică,
lupul, vidra, bursucul, vulpea etc. Dar și maiestuoasa acvilă de munte, cocoșul
de munte, uliul, ciocănitoarea, bufnița, graurii, jderul, fazanii și rața
sălbatică. „Noi toți trebuie să iubim animalele pădurii și să le ocrotim,
pentru că fără ele pădurile ar fi moarte” – le spunea tuturor Horia Grozavu.
Cu Mihaela Arinton, șefa Serviciului științific al Complexul
Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea”, din Bacău, am vizitat o miniexpoziție
de trofee de vânătoare care aparțin acestui complex muzeal. „La sediu – a
precizat Mihaela Arinton - avem însă deschisă o întreagă expoziție dedicată
trofeelor de vânătoare. Am colaborat, în acest sens, cu Muzeul Cinegetic al
Carpaților Posada și am încercat să aducem trofee care au un punctaj relativ mare”.
Evident, de acolo am intrat și în standul, Muzeului Cinegetic al Carpaților
Posada, din Comarnic (Prahova). „Am venit la Bacău – ne-a spus, acolo,
Florentina Pitic - să reprezentăm singurul muzeu de vânătoare din România, care
aparține Romsilva, și, evident, potențialul cinegetic al țării noastre”.
La masa vânătorească
Una dintre cele mai mari atracții a manifestării de la CAEx a
fost, desigur, Concursul de gastronomie vânătorească, desfășurat timp de două
zile. Un mistreț și o căprioară au fost puse la dispoziția maeștrilor bucătari
de Romsilva, iar timp de câteva ore bune pe un platou exterior au ars, în
fiecare zi, focurile sub pântecoase ceaune în care carnea s-a prefăcut în
preparate dichisite, după rețete secrete și după priceperea și gustul fiecărui
bucătar. Un juriu format din master chef Jakob Hausmann, Marin Mironeasa,
proprietarul Pensiunii Margo din Hemeiuș, și Vlad Horea, bucătarul șef al
Restaurantului Dumbrava din Bacău, a stat permanent cu ochii pe concurenți, dar
membrii lui au și gustat și apreciat bucatele rezultate. S-au întrecut în acest
concurs reprezentanți ai Restaurantului Turnul Berarilor, ai din Bacău, ai – z și ai
companiei ambulante băcăuane .
„Toate echipele au gătit corect și gustos – a apreciat
președintele juriului, Jakob Hausmann. Am recunoscut condimentele și aromele
din toată lumea. A fost bine. Aș fi vrut, totuși, să simt mai mult gustul unor
preparate reprezentative pentru zonele din care provin bucătarii, să dea
culoare specifică acestor zone gastronomice”.
La final, câștigător a fost declarat Turnul Berarilor, urmat în clasament de Hotelul-Restaurant Podu’ cu Lanțuri, de Grill & BBQ „La Ianoș” și de Asociația Von Spiz.
”La această expoziție a
putut fi văzută o bucătărie cu care eu sunt obișnuit, bucătăria vânătorească,
și mă bucur că am putut să o jurizez. Nu sunt vânător sau pescar, dar când eram
copil mergeam cu tata la pescuit. Eu sunt elvețian și de profesie bucătar, deci
dedicat bucătăriei, iar acum pot spune că cea mai bună carne este carnea de
vânat”.
Master chef Jakob Hausmann
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu