joi, 28 iulie 2016

Doi pictori comăneșteni care au cucerit internetul




Viorel Irimia, la Slănic Moldova
Doi pictori din Comănești, care și-au montat șevaletele chiar în mijlocul parcului din Slănic Moldova în zilele recentei sărbători anuale a orașului, au atras multe dintre privirile vizitatorilor stațiunii. Erau Viorel Irimia și Costică Tizu, poate mai puțin cunoscuți băcăuanilor, dar lansați de ani buni cu succes în lumea colecționarilor de artă de pe internet. „În Slănic am ieșit pentru prima oară în public – ne-a spus Costică Tizu. Ne-a plăcut cum arată stațiunea și am pictat cu multă plăcere, în fața tuturor, peisajele de acolo”.

Când i-am întâlnit eu, Viorel și Costică pictau același obiectiv – Cazinoul din Slănic. „Ce poate fi mai reprezentativ în această stațiune – mi-au declarat ei. Toată lumea admiră farmecul unei clădiri atât de vechi și de frumoasă”.
Costică Tizu
Viorel Irimia, absolvent cu mulți ani în urmă al Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București, este un peisagist, dar și un portretist căutat de colecționarii din spațiul virtual. Onorează orice comandă legată de un eveniment anume din viața clienților săi și aduce pe pânză realitatea ca și cum ar decupa-o de la locul ei. „Vrem să arătăm lumii ce se poate face prin artă, să ne aducem contribuția la ceea ce se numește «cultura frumosului». Sunt atâtea lucruri mai frumoase decât calculatorul, ieșirea în aer liber, de exemplu, și de ce nu arta, pictura. Nu vedeți ce se întâmplă acum cu nebunia Pokemon, o manifestare pe care nu o voi înțelege niciodată? Pentru a realiza ceva în viață trebuie să fii mult mai implicat în ceea ce faci, să-ți cauți un rost, să-ți dezvolți o pasiune”.
Viorel Irimia, la terminarea unei reproduceri după lucrarea
”Recital” a lui Arturo Ricci 
Viorel tocmai s-a întors în țară după o perioadă de 15 ani petrecută la Budapesta. Și spune că nu-i pare deloc rău după un loc în care câștiga foarte bine. „Acasă - susține el - câștigul este mai mare. Dacă îți vezi de ceea ce faci și o faci cu pasiune, dacă pui suflet, reușești. Aici, acasă, mi-am găsit liniștea și pacea, lângă familie. Ne place să stăm de vorbă cu cei interesați de munca noastră. Le explicăm, iar dacă au și ei o așa pasiune, cu drag îi ajutăm. Internetul, în cazul nostru, este o poartă spre bine. Noi facem bani pe internet. În Comănești, un oraș micuț, ca pictor nu te poți descurca, dar prin intermediul internetului te poți face cunoscut în toată lumea. Deci, se pot face multe lucruri și în țara noastră, legal, nu trebuie să pleci în străinătate”.
Costică Tizu, pictor de icoane
Costică Tizu este cumnatul lui Viorel. Tot cu destui ani în urmă a studiat la Liceul de Artă din Bacău, dar și la Liceul de Artă „Marin Sorescu”, din Craiova. Cu aluzie la numele său de familie, glumește și spune că pe baza lui ar fi rudă cu toată lumea. Costică adoră peisajul și îl transpune în arta sa cu delicatețe. Acolo poți vedea și orașul în care s-a născut, dar și câte o explozie florală uluitoare. Uneori, înlocuiește pânza cu suportul mural și lasă în urmă adevărate fresce pe pereții unor pensiuni sau ai unor capele bisericești. Însă nici de potretistică nu fuge și smulge întotdeauna aprecierile celor care îi văd lucrările.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu