Adrian Paliștan |
Sunteți, domnule
Adrian Paliștan, primar în Palanca de 12 ani. Acum ați început al patrulea
mandat. S-ar putea spune că pentru dumneavoastră funcția a devenit un fel de
profesie. A fost mult, a fost puțin în ceea ce v-ați propus pentru această
comună?
Când ai o strategie pe termen lung și îți stabilești anumite obiective
pentru a căror realizare trebuie să lucrezi foarte mult, ți se pare că timpul
trece foarte repede. Pentru mine cei 12 ani au fost ani buni, în sensul că din
ceea ce mi-am propus am realizat peste 75%. Așadar, prin prisma realizărilor aș
spune că a fost mult.
Ce credeți că i-a
convins pe consătenii dumneavoastră să vă acorde din nou votul lor pe 5 iunie
2016?
Într-o comunitate sunt multe probleme de rezolvat, cum ar fi realizarea unor
investiții de strictă necesitate și găsirea surselor de finanțare pentru
acestea, probleme sociale, probleme de fond funciar, probleme organizatorice,
activități pe linie educativă și culturale și multe altele cu care se confruntă
comunitatea și pentru a căror rezolvare trebuie să îmi aduc contribuția. Cred că
mi-am făcut treaba cu responsabilitate și, atunci, concetățenii mei mi-au
acordat un nou credit pentru următorii patru ani.
Cinci proiecte
comunale pentru alți patru ani
Aveți, desigur, o
strategie pentru dezvoltarea comunei în următorii patru ani de mandat. Cum arată
aceasta, ce sperați de la noul interval de timp?
Pentru consătenii mei mi-am propus să realizez investiții în infrastructura
de transport și tehnico-edilitară a comunei, în vederea îmbunătățirii nivelului
de trai al populației și reducerii decalajelor între condițiile de trai din
mediul urban și din cel rural. Astfel, implementăm un proiect integrat cu cinci
componente. Este vorba de Alimentarea cu apă în localitățile Ciugheș și
Palanca, de Canalizare și stație de epurare în Ciugheș și Palanca, de
Modernizarea drumului vicinal DN12A-DC137, în satul Palanca, de Construirea unei
grădinițe cu două grupe în satul Popoiu și de Reabilitarea clădirii Muzeului de
istorie și etnografie al comunei Palanca, finanțat din fonduri europene prin
FEADR, în valoare de peste 13 milioane de lei. Dar, vom moderniza, vom extinde și
vom dota și căminul cultural din satul Ciugheș, cu finanțare prin Compania Națională
de Investiții (CNI), vom construi o grădiniță cu trei grupe în satul Palanca,
prin finanțare de la Ministerul Educației, vom extinde rețeaua de alimentare cu
apă și sistemul de canalizare în satele Popoiu, Palanca și Ciugheș și vor fi
modernizați 5,5 km de drumuri locale.
12 obiective
comunale pe lista proiectelor finalizate
La ce realizări ale celorlalte
mandate de primar pe care le-ați parcurs se vor alătura aceste obiective?
Este o listă lungă și aici, care cuprinde Modernizarea drumului comunal
DC137 prin SAPARD, cu 1,2 milioane de euro, Modernizarea, extinderea și dotarea
școlii cu clasele I-IV Lunca Ciugheș prin Programul Operațional Regional, cu
aproximativ 300.000 de euro, Construirea clădirii pieței comunale Palanca, prin
Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) cu 180.000 de euro, Amenajarea
unui spațiu public de recreere pentru locuitorii comunei Palanca, prin FEADR cu
90.000 de euro și Construirea Centrului de consiliere și sprijin pentru părinți
și copii aflați în situații de risc, în Palanca, prin Ministerul Muncii (MMFPSPV)
cu 65.000 de euro. De asemenea, e vorba de Construirea sălii de educație fizică
la școala Palanca, prin CNI cu 350.000 de euro, de Construirea unui pod de
beton armat peste râul Trotuș, prin OG7/2007 cu 400.000 de Euro, a unui pod de
beton armat peste pârâul Ciugheș, cu 260.000 de euro, de Modernizarea drumului
comunal DC137 prin Programul Național de Dezvoltare Locală, cu 650.000 de euro,
de Amenajarea Complexului arhitectural „Emil Rebreanu”, împreună cu Fundația „Gândul
Aprins”, cu 100.000 de euro, dar și de Modernizarea școlilor Palanca și Ciugheș,
cu 100.000 de euro și de Regularizarea albiilor Ciugheș și Șanț, de către Administrația
Bazinală de Apă Siret, cu fonduri FEADR.
Consolidarea vadului unui afluent al Trotușului, în Ciugheș |
Știam că Palanca
este campioană la atragerea de fonduri europene. Am vizitat personal câteva
obiective construite astfel la dumneavoastră. Câți bani europeni au ajuns în
comună? Pentru ce proiecte au venit banii și ce alte proiecte sunt acum în
aplicare?
Am dispus de 1.770.000 Euro la care se adaugă, acum, 2.827.200 Euro pentru cele
cinci proiecte deja menționate în strategia următorilor patru ani, pentru care s-a semnat contract de finanțare și
s-au început lucrările.
O comună înființată
acum 90 de ani
Comuna Palanca împlinește
90 de ani în actuala organizare administrativ-teritorială. În 1926, satele
Palanca, Popoiu și Ciugheș s-au desprins din comuna Brusturoasa, din care făceau
parte din 31 martie 1864, când s-a făcut noua împărțire administrativă a țării.
Brusturoasa avea atunci 15 sate. A fost o reorganizare de bun augur?
Primăria Palanca |
Probabil așa au gândit și înaintașii noștri, că se poate realiza o
dezvoltare administrativ teritorială mai bună și mai eficientă pentru zonă. În
gândirea europeană actuală se discută din ce în ce mai mult despre dezvoltare
comună pe teritorii mai mari, respectiv pe grupuri de localități. Astfel, ne-am
constituit într-un Grup de Acțiune Locală „Valea Muntelui”, cu ajutorul căruia
am aplicat și aplicăm proiecte comune de dezvoltare a Văii superioare a Trotușului
conform Strategiei de Dezvoltare a Grupului.
Palanca a fost multă
vreme la granița cu Imperiul Austro-Ungar. Și astăzi se mai văd urmele
fortificațiilor de pe graniță. De altfel, chiar numele comunei se spune că vine
de la fortificațiile de pe Pârâul Șanț, un afluent al Trotușului. În zonă
conviețuiesc români și maghiari. Cum păstorește un primar român această
comunitate mixtă?
Locuitorii comunei Palanca, fie ei de etnie română sau maghiară ori de alte
confesiuni, conviețuiesc de sute de ani. Niciodată în istoria comunei noastre
nu au fost diferende între oameni pe aceste teme. Și în prezent ne respectăm,
trăim împreună, muncim împreună, participăm împreună la viața de zi cu zi a
comunei, deoarece atât bucuriile cât și neajunsurile sunt comune, acestea nu
diferă de la o etnie la alta ori de la o religie la alta. Așadar, sunt onorat că
am fost ales să reprezint și să păstoresc această comunitate, apărând
drepturile fiecărui membru al ei și asigurând respectarea legilor și normelor
de conviețuire socială.
Președintele Asociației
Comunelor din România (ACOR) propune un pact național pentru autonomie locală,
care să conducă la „reducerea decalajelor condițiilor de trai dintre mediul
urban și cel rural”. Cum comentați această propunere?
La inaugurarea noului monument „Emil Rebreanu” |
Comună cu nume sonor, care ar veni de
la vechile întărituri de apărare de pe Pârâul Șanț – afluent al Trotușului,
Palanca este atestată documentar într-un hrisov al domnitorului Vasile Lupu din
1648, dar despre fortificațiile de pe Șanț sunt informații și la cronicarii
moldoveni Grigore Ureche și Miron Costin. Fortificații încă vizibile în comună sunt
cele de pe fosta graniță dintre Austro-Ungaria și România, construite în timpul
lui Gheorghe Rakoczi II, principele Transilvaniei, numite de localnici
„Treptele Mariei Tereza”.
Comuna are, astăzi, cinci sate –
Palanca, Ciugheș, Popoiu, Cădărești și Pajiștea – și 3.470 de locuitori, circa
97% români.
Romanul „Pădurea spânzuraților”
al lui Liviu Rebreanu a făcut din mormântul și monumentul ofițerului Emil
Rebreanu (fratele scriitorului, dezertor din armata austro-ungară în timpul
luptelor cu armatele românești și condamnat la moarte prin spânzurare chiar la
granița cu România) unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din
Palanca. Actualul monument a fost ridicat în anul 2012 și din inițiativa
primarului Adrian Paliștan. Demn de atenție este și monumentul de arhitectură
tradițională „Ansamblul de instalații tehnice” de la începutul sec. XX, din
satul Ciugheș, ansamblu care cuprinde o moară de apă și un fierăstrău
hidraulic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu