Am
rămas pe gânduri, în primii ani ai deceniului ’90, când o cunoscută colegă de
breaslă a părăsit Televiziunea Română, după o scurtă dar fulminantă carieră, și
a plecat la BBC. Dar, am fost de-a dreptul frapat când am citit, într-un
interviu pe care i l-a acordat unui confrate, una dintre principalele cauze
care i-au determinat plecarea din TVR: acolo începuseră șefii să impună prea
multe reguli!
Mă
gândesc de vreo 25 de ani la motivul invocat de colega noastră, pe care cel puțin
la început l-am considerat un sofism. Un raționament corect, dar bazat pe
aspecte neesențiale ale fenomenului. De doi încoace, poate chiar de mai mult
timp, aud însă tot mai des de tirania regulilor care ne înrobește ca națiune
independentă, pentru că am intrat în horă cu europenii din UE. Reguli peste
reguli – spune multă lume – vin de la „Înalta Poartă” a Bruxelului, iar durerea
coace mocnit. De vreo săptămână, însă, buboiul acesta s-a spart acolo unde a
copt mai mult, adică în Marea Britanie: Brexit!
Jos
Regulile în UE! – pare a fi acum sloganul zilei. Încă din 2005, olandezii –
spunea chiar premierul acestora, Jan Peter Balkenende - au votat împotriva noii
Constituții europene, unul dintre motive fiind că UE decide prea multe reguli
sau își asumă prea multe responsabilități care ar trebui să revină statelor membre.
Avem
nevoie de o libertate pe care în UE numai pe la greci am mai văzut-o? Ar fi bun
exemplul lor, adică un fel de nesupunere ostentativă, pe motiv că suntem
independenți, suntem țară de sine stătătoare?
Trecător prin vechea Eladă,
„fotografiam” totul. Am văzut deseori aspecte care mi-au adus aminte exact de
regulile impuse de UE, pe care le credeam tabu, menite să ne civilizeze în stil
occidental, dar care acolo, la greci, nu prea se aplicau. Bâzâia musca vreo
ciozvârtă pusă pe tarabă fără nicio măsură de protecție sanitară? Nu intervenea
nimeni. Poate că muștele Eladei sunt curate. Și, mai ales, nu au auzit de
regulile UE. Nici de Brexit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu