Pe urmele bonului fiscal, prin Piața Bacău

Sunt un client obișnuit al magazinelor mari. Sunt mai aproape de casă, etalează un comerț civilizat, parcă am și mai multă siguranță în ceea ce cumpăr, deși am văzut și câteva exemple care m-au deziluzionat, pentru a nu spune altfel. Dar, una peste alta, acolo găsesc cam tot și, în vârtejul vieții de astăzi, shopingul în supermarket parcă e altceva. De la 1 martie, însă, în România se poartă o măsură cu caracter tot occidental, aceea a obligativității bonului fiscal la casele de marcat și a loteriei bonului. Mare noutate, pe care m-am gândit să o testez pe propria-mi piele. Unde? Evident, în magazinele mici, pentru că în supermarket nu ai nici-o șansă de a nu primi bonul fiscal. Acolo, îndrăznesc să spun, civilizația e mai la ea acasă.

Am purces, așadar, de dimineață, în onorabila Piață Centrală a Bacăului, nu pentru a verifica, Doamne feri!, casele de marcat ale băbuțelor care vând pătrunjel (pentru că oricum nu le au, chiar dacă la un moment dat s-a pus problema și în acest fel), ci pe la magazinele mici de tot felul, cu duiumul în piață. Lume ca de obicei pe acolo. Și plasatorii de țigări fără timbru fiscal sau de telefoane ciordite erau la locul lor. Pe ei cine să-i controleze la casele de marcat, că abia își duc traiul și așa, la cât de vânați sunt de oamenii legii. Vai de capul lor! I-am lăsat în pace și m-am gândit: vreau-nu vreau, stric ceva leișori, chiar dacă n-aș avea trebuință, dar să pot testa piața.

Afișele fiscului sunt la vedere. Pentru cunoscători

Am aruncat, mai întâi, un ochi critic pe la tarabele cu iz de magazin. Să văd dacă au afișate anunțul standard al finanțiștilor cu privire la bonul fiscal, obligatoriu de afișat, de la 1 martie, chiar lângă casele de marcat. Ce să vezi, mai peste tot și chiar ostentativ la vedere, unele trase la copiator alb-negru, altele color și în țiplă.

Recunosc,  a fost prima surpriză. Dar, m-am lipit, discret, de câte o virină, de câte un colț strategic, să văd minunea până la capăt: dacă cine cumpără de acolo primește și bonul fiscal. Iar surpriză. În multe locuri casa de marcat zbârnâia. Parcă în cunoștință de cauză că a venit „controlul”, bonulețele erau puse direct în pungulițele de plastic în care se ambala marfa. Era să spun că sunt în altă țară. La o gogoșerie de trotuar, însă, văd bonuri cu ghiotura pe tarabă, pe la pervazul geamului. Ieșeau din gura nemiloasă a marcatorului, dar clienții nici nu le băgau în seamă. De, poate unii nu se încurcă mereu cu orice mezelic!

Bonul fiscal nu se poartă la fast-food

Intru în magazinul mare de carmangerie. Afișe peste tot. Bonurile fluturau pe tarabe. Atrag atenția unei doamne, căreia bonulețul îi scăpase din mână, dar m-a tratat cu indiferneță. „Cum, doamnă, dar loteria bonurilor?”. Parcă a îngăimat un răspuns, dar mai bune că nu l-am înțeles.

Trec, cu o morgă de precupeț dezinteresat și în zona plasatorilor de țigări. Pe acolo, multe fast-food-uri. Aș fi încercat o shaorma, să văd dacă primesc și bon, dar m-am lăsat păgubaș, cu gândul la sfaturile nutriționiștilor. Stau, însă, într-un colț (fără țigări de vânzare, se înțelege) și observ că nu se taie nici-un bon fiscal. Clientul nici nu-l cerea. Dar nici vreun afiș care să-i atragă atenția nu era. Îi las baltă pe toți cei de acolo, în seama celor care ar trebui să controleze zona mai atent, și urc la etaj, să văd cum e în zona lactatelor. Acolo, tot ca la piață: de unde case de marcat, de unde bonuri? Mă uit, însă pe la magazinașele de cărnuri și la cele cu de toate ale gurii. Palide urme de anunț oficial, dar și de bon fiscal. Nu mă bag la cumpărături, pentru că suntem în Postul Paștelui și nu mă pot deda la cărnuri și lactate. Nimeresc, însă, tocmai la o cramă zonală, în care abia putea-i arunca un ac. Nu în botoaie, ci printre clienți. Lângă casa de marcat, care trona pe tejghea, două anunțuri standard, unul chiar color. Tot clientul înfingea ochii în ele. Mă dedau și eu la un pahar de Cabernet, să am motiv de supraveghere, dar l-am mântuit fără să văd urme de degete pe claviatura casei de marcat. Poate dacă luam un litru, aveam timp să văd mai multe.

Plăcinte cu răvaș: bonul fiscal

Numai că vinul roșu mi-a făcut parcă foame și am intrat și la cunoscuta patiserie a pieței. Nu spun a cui, persoană importantă. Bravo, afiș la locul lui (aproape), casă de marcat, bon la vedere. Comand o plăcintă cu varză murată (amoarea mea!) și notez starea de lucruri. Plec chiar încântat de acolo, din nou prin piață. Mă întâlnesc, însă, cu un amic, și m-ă gândesc să-i fac o cinste. Unde? La cramă? Doamne feri! Fără bon fiscal nu merge vinul. Atunci hai tot la patiserie. Tot cu plăcințele cu varză. Cârâie casa de marcat, la plată, dar, surpriză, bonul nu mai vine. Ei, mi-am zis, să nu fim cârcotași, că doar nu mâncăm bonuri. Lasă, poate vrea vânzătoarea să joace bonurile la loterie. Dar, măcar să ne facă o cinste dacă va câștiga.

Ziarul se vinde cu bon

Iar pentru a nu ieși din mediui în care trăiesc de vreo 40 de ani, am zis să plec acasă și cu un ziar. Trag la un chioșc și, evident, mă uit întâi după anunțul Fiscului. Îl văd, îmi crește inima, dar mai să-mi sară din piept când primesc și bonul. „Ce, credeți că eu nu cer bon peste tot pe unde mă duc?” - îmi spune vânzătoarea. E clar, mulți strau cu ochii pe loteria bonurilor. Pnă și un coleg de redacție, care mi-e tare drag, mi-a spus că are acasă o pungă de bonuri. Deh, concurența va fi mare! Dar, fie, că bani sunt pentru toți.

„Fac cumpărături de orice fel și nu omit niciodată să iau bonul fiscal. Dacă nu mi se dă, îl cer. Măsura luată de guvern nu cred, însă, că este una care va aduce beneficii mari la buget, pentru că evaziunea fiscală se face în altă parte decât în piață sau în magazinele mici. Pe vremea mea se spunea cam așa: „Copeică lângă copiecă face rubla mare”. Să înțelegem că și aceste sume mici adunate de fisc, prin fiscalizarea oricărei tranzacții, oricât de mici, vor însemna ceva. Apoi, este și o problemă de mentalitate sau, mai degrabă, de educație la noi. Măsura Guvernului poate educa, într-un fel, oamenii să nu permită evaziunea fiscală.”

Adam Lupașcu, inginer pensionar, Bacău

„Eu cred că nu e normal să se dea bon fiscal pentru orice. Să cumpăr o pâine să-mi dea bon? E adevărat că taie bon. Dar bonul rămâne tot la vânzător și îl dă la coș. Eu nu îl iau pentru că nu am nevoie. Chestia cu loteria bonurilor este o poveste. Să adun bon cu bon, de câte un franc, să le trimit la București, face mai mult decât speranța mea la a câștiga. Eu sunt sigur că nu câștig. În viața mea și în dragoste am avut norc parțial. Măsura asta e bună acolo unde se fac tranzacții mari. Unde se învârt sume mari.”

Vasile Mercaș, Bacău

„Nu am avut situații în care să nu primesc bon fiscal. Chiar și de la piață. Măsura luată de Guvern este bună, dar să vă spun ceva: sunt femeie la 74 de ani. Am două fete în străinătate, în Anglia, în America. Sunt doctorițe. Ele mi-au spus că faza asta cu bonurile nu e ceva serios. M-au îndemnat, totuși, să le iau, poate voi câștiga la loterie. Dar, nu prea cred să câșigăm noi, ăia necăjiți, ci tot ăia care au. Eu sunt sinceră și spun adevărul.”

Rodica Gherasim, Comănești