- restituie masiv creditele, dar economisesc mai puțin
Restanțele la returnarea creditelor bancare ale băcăuanilor s-au mențin pe
scădere și la începutul acestui an. Scăderea a fost, în luna ianuarie, față de
decembrie 2014, cu peste 95 de milioane de lei – conform raportului făcut
public de Banca Națională a României. Restanțele au ajuns, astfel, la numai 316
milioane de lei, în timp ce economiile în bănci erau de numai 7,8 milioane de
lei, în scădere însă față de luna decembrie. În schimb, creditele contractate erau
de de 3,73 de milioane de lei, în vădită creștere, cu peste 47 de milioane de
lei. De remarcat este că, față de anul 2013, în 2014 economiile în bănci au
crescut cu 749 de milioane de lei, iar creditele au scăzut cu 284 de milioane
de lei. Numai față de luna noiembrie, în
decembrie volumul creditelor scăzuse cu 148 de milioane de lei.
Băcăuanii au solicitat băncilor credite în lei de peste
două miliarde de lei, iar în valută la echivalentul a 1,62 de miliarde de lei.
Creditele restante rămân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de
numai opt ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adică față de
începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei.
Trendul este în scădere și în acest caz. Este de înțeles că rezidenții au cel
mai mare volum de credite, de peste 1,62 de miliarde de lei, pe când nerezidenții
stau la peste 2,3 milioane de lei.
Valoarea creditelor de consum a ajuns la peste 384 de
milioane de lei, iar a creditelor pentru locuințe la aproape 481 de milioane de
lei. Volumul creditelor de consum, dar și cel al creditelor pentru locuințe
sunt din nou în creștere.
După declanșarea crizei
generate de aprecierea francului elvețian, în ianuarie a acestui an, situația
restituirii creditelor bancare ar putea arăta oarecum diferit față de sfârșitul
anului trecut. Discuțiile pentru soluționarea crizei sunt, însă, încă pe rol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu