- cei care nu dovedesc importanța activității lor agricole vor fi puși pe lista neagră
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care legiferează definiția ”fermierului activ și care reglementează modul în care fermierii vor beneficia de plățile directe pe suprafața de teren agricol (SAPS). Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că este vorba de transpunerea în legislația românească a regulamentelor adoptate la nivel european ca urmare a reformării Politicii Agricole Comune în anul 2014. Noua ordonanță reglementează schemele de plată la care au acces fermierii în perioada imediat următoare, din luna martie, de când începe primirea de cereri pentru campania agricolă a anului 2014.
”La nivel european s-a întocmit deja o ”listă neagră” a celor care nu trebuie să mai beneficieze de plățile directe. De exemplu, cei care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri de sport sau destinate recreerii, firmele de construcții, Romsilva, administratorii privați de păduri, penitenciarele și unitățile administrativ-teritoriale sunt considerate fermieri activi numai dacă fac dovada că activitatea lor agricolă este importantă atât din punct de vedere al ponderii plăților directe în veniturile obținute de ele, cât și al ponderii veniturilor din activitățile agriole în veniturile anuale totale.”
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii
Ordonanța prevede și modul de acordare a plăților pentru ajutoarele
naționale de tranziție (cele care înlocuiesc plățile complementare
acordate de la bugetul statului până în anul 2020 ca urmare a negocierii
cu Comisia Europeană). Aceste ajutoare trebuie să scadă, în perioada
2015 - 2020, la 50% din valoarea sprijinului acordat în anul 2013.
În
schema de plată unică din anul 2015 va fi o singură cerere de plată,
care trebuie să vizeze atât ajutoarele europene, cât și cele naționale
de tranziție. Cea mai importantă modificare este că din acest an se va
introduce o plată stimulativă (plata redistributivă), care are menirea
de a stimula comasarea terenurilor agricole. Astfel, fermierii care vor
avea între 5 și 30 ha vor primi o plată stimulativă mult mai mare, cu
circa 40 de euro, față de ceilalți. Cei cu suprafețe mai mari de 30 ha
nu le pot fărâmița pentru a primi astfel de plată. În prezent, sunt
aproximativ 800.000 de beneficiari ai plăților directe, din peste un
milion, care au mai puțin de cinci hectare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu