Se afișează postările cu eticheta SAPS. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SAPS. Afișați toate postările

vineri, 6 martie 2015

Guvernul redefinește noțiunea de ”fermier activ”

  • cei care nu dovedesc importanța activității lor agricole vor fi puși pe lista neagră

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care legiferează definiția ”fermierului activ și care reglementează modul în care fermierii vor beneficia de plățile directe pe suprafața de teren agricol (SAPS). Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a precizat că este vorba de transpunerea în legislația românească a regulamentelor adoptate la nivel european ca urmare a reformării Politicii Agricole Comune în anul 2014. Noua ordonanță reglementează schemele de plată la care au acces fermierii în perioada imediat următoare, din luna martie, de când începe primirea de cereri pentru  campania agricolă a anului 2014.

”La nivel european s-a întocmit deja o ”listă neagră” a celor care nu trebuie să mai beneficieze de plățile directe. De exemplu, cei care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri de sport sau destinate recreerii, firmele de construcții, Romsilva, administratorii privați de păduri, penitenciarele și unitățile administrativ-teritoriale sunt considerate fermieri activi numai dacă fac dovada că activitatea lor agricolă este importantă atât din punct de vedere al ponderii plăților directe în veniturile obținute de ele, cât și al ponderii veniturilor din activitățile agriole în veniturile anuale totale.”
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii

Ordonanța prevede și modul de acordare a plăților pentru ajutoarele naționale de tranziție (cele care înlocuiesc plățile complementare acordate de la bugetul statului până în anul 2020 ca urmare a negocierii cu  Comisia Europeană). Aceste ajutoare trebuie să scadă, în perioada 2015 - 2020, la 50% din valoarea sprijinului acordat în anul 2013.
În schema de plată unică din anul 2015 va fi o singură cerere de plată, care trebuie să vizeze atât ajutoarele europene, cât și cele naționale de tranziție. Cea mai importantă modificare este că din acest an se va introduce o plată stimulativă (plata redistributivă), care are menirea de a stimula comasarea terenurilor agricole. Astfel, fermierii care vor avea între 5 și 30 ha vor primi o plată stimulativă mult mai mare, cu circa 40 de euro, față de ceilalți. Cei cu suprafețe mai mari de 30 ha nu le pot fărâmița pentru a primi astfel de plată. În prezent, sunt aproximativ 800.000 de beneficiari ai plăților directe, din peste un milion, care au mai puțin de cinci hectare.

joi, 8 ianuarie 2015

Se plătesc restanțele pentru fermieri

În ședința Guvernului din 7 ianuarie a fost aprobată o hotărâre de guvern prin care se alocă, sub formă de împrumut din venituri din privatizare, până la finele anului 2015, suma de 3.700.000 mii lei, în echivalent euro. Sumele vor fi transferate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale de Ministerul Finanțelor Publice, la solicitarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în vederea achitării diferenței de plată pe suprafață (SAPS) aferentă campaniei 2014 către beneficiarii acestei scheme.
Actul normativ reglementează sursa de finanţare a cheltuielilor aferente schemelor de plată directă implicate în derularea Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA), a ajutoarelor specifice şi a măsurilor de piaţă şi intervenţie, din veniturile din privatizare, înregistrate în contul curent în valută al Ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României. Suma pusă la dispoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din venituri din privatizare va fi restituită până la 30 decembrie 2015 din fondurile rambursate de Comisia Europeană pe baza declarațiilor de cheltuieli transmise.
Aplicarea măsurilor prevăzute de actul normativ va permite beneficiarilor plăţilor să-şi elaboreze propriul plan de afaceri, precum şi programul de dezvoltare pe termen scurt şi mediu, adaptate cerinţelor pieţei, în condiţiile evaluării nivelului sumelor care urmează să le primească așa cum prevăd schemele de plată.
De asemenea, până la sfârșitul lunii ianuarie se va promova un act normativ care va reglementa acordarea ajutorului național de tranziție (TNA) pentru sectorul zootehnic, pentru bovine, ovine și caprine, iar plata acestora se va realiza în cursul lunii februarie.
Nivelul ajutoarelor naționale tranzitorii pentru sectorul vegetal a fost aprobat prin hotărâre de guvern pe 30 decembrie 2014, urmând ca plata efectivă să se realizeze după 15 ianuarie 2015.

duminică, 26 octombrie 2014

Fermierii pot încasa avansul SAPS

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată avansul către fermierii care au depus cereri de platăîn cadrul Schemei de Plată Unică pe Suprafaţă (SAPS) - Campania 2014. De acest avans vor beneficia toţi fermierii pentru care s-a efectuat verificarea necesară condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 73/2009.
Cuantumul pentru plata SAPS - Campania 2014 este de 156,89 euro/ha potrivit Hotărârii de Guvern nr. 863/2014, privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului plăţilor directe unice pe suprafaţă, plăţilor separate pentru zahăr şi plăţilor specifice pentru orez, care se acordă în agricultură în sectorul vegetal, la care se va aplica un coeficient de reducere liniară care va asigura încadrarea în plafonul alocat de Comisia Europeană.
Având în vedere art.6 din  Regulamentul (UE) nr. 1310/2013, plata în avans poate fi acordată în procent de până la 50% din valoarea totală a plăţilor directe, România acordă un avans de 69,00 euro/ha.
APIA Bacău

Plăţile se fac la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană pe 30 septembrie 2014 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342/03 din 1 octombrie 2014. În campania SAPS 2014, România beneficiază de o  alocare financiară de 1.367.527 mii euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru o suprafaţă de referinţă de 8,7 milioane ha.
De asemenea, Agenția a autorizat la plată și avansul, în cuantum de până la 74% din suma cuvenită, fermieriilor care au depus cereri de plată pe suprafaţă, în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală - Campania 2014: 211 ”Plăţi pentru zona montană defavorizată”, 212 “Plăţi pentru zone defavorizate – altele decât cele montane” şi 214 “Plăţi pentru agromediu”, în conformitate cu Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control și a ecocondiționalității în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.
De acest avans vor beneficia toţi fermierii care au solicitat sprijin în cadrul măsurilor Axei II, pentru care s-a efectuat verificarea necesară condiţiilor de eligibilitate în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 65/2011.
Plăţile se vor efectua la cursul de schimb de 4,4710 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană pe 31 decembrie 2013 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 1/01 din 4 ianuarie 2014.

luni, 28 februarie 2011

APIA primeşte cereri pentru subvenţii pe suprafaţa de teren

Ioan Melinte (Foto: Petru DONE)
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) lansează, mâine, 1 martie, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele (măsurile) de sprijin pe suprafaţa de teren. Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună, la toate cele opt centre ale APIA Bacău, în intervalul 1 martie - 16 mai, o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse după data de 16 mai, se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere. După data de 11 iunie 2011, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs. "Fermierii cu suprafeţe de teren mai mari de 50 de hectare - ne-a informat directorul executiv al APIA Bacău, Ioan Melinte - trebuie să depună cererile la centrul judeţean".
Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori sau asociaţii în participaţiune etc. "Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat - a precizat Ioan Melinte -, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul".
Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare. De asemenea, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) pe toată suprafaţa fermei.
Se pot combina, pe aceeaşi parcelă, câte două scheme de plăţi, de exemplu la Măsura 214 din Programul naţional de Dezvoltare Rurală, plăţile pentru pajişti cu înaltă valoare naturală cu plăţile pentru practici agricole tradiţionale sau plăţile pentru culturi verzi cu plăţile pentru agricultura ecologică.
APIA recomandă accesarea aplicaţiei pentru depunerea electronică a cererii - IPA Online, pentru a simplifica întregul proces şi pentru a evita erorile de identificare a parcelelor agricole.
Schemele (măsurile) de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Pentru Campania 2011, România beneficiază de o alocaţie financiară de 907.473.000 de euro, din FEGA, pentru plata unică pe suprafaţă (SAPS).