marți, 3 februarie 2015

Rafo se vinde la fier vechi, după aproape 60 de ani



  • hotărârea a fost luată de acționarul majoritar și va fi analizată în AGEA din luna februarie
  • rafinăria va dispărea, astfel, de pe harta industrială a României după 60 de ani de la înființare
  • în locul ei se promite dezvoltarea unei noi platforme industriale

Acționarul majoritar al societății Rafo Onești, compania Petrochemical Holding Viena, a decis să vândă la fier vechi activele și utilajele rafinăriei. Directorul general, Miroslav Dermendjiev, a fost împuternicit să aplice această măsură imediat ce Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, convocată pentru 18 februarie, va aproba propunerea, trecută pe ordinea de zi în ultima clipă. Adunarea avea, inițial, doar scopul de a analiza pe ce piață de capital vor fi tranzacționate acțiunile Rafo, după desființarea pieței Rasdaq, pe care sunt listate până la sfârșitul lunii februarie.

Petrochemical Holding a precizat că sumele obținute astfel vor fi folosite pentru întreținerea activității curente a rafinăriei și pentru plata obligațiilor de mediu care survin odată cu dezmembrarea instalațiilor, iar pe terenul rămas liber va fi dezvoltată o nouă platformă industrială. Nu au fost furnizate alte amănunte.
Rafinăria din Onești ar fi împlinit, anul viitor, 60 de ani. Este una dintre cele cinci mari rafinării ale țării, cu o capacitate de rafinare de 3,5 milioane de tone de țiței pe an. Din anul 2008, însă, instalațiile ei au fost oprite definitiv, iar toate inițiativele de a mai fi repornite au eșuat.

Ion Marian
„Chiar și în ultimul timp au fost vreo trei proiecte pentru repornirea instalațiilor, pentru care, e drept, era nevoie de niște bani, dar nu s-a dat OK pentru niciunul. Ce se va întâmpla prin valorificarea de care este vorba, că vor fi activele sau instalațiile date la fier vechi, nu știm clar deocamdată. Săptămâna viitoare vor fi discuții, la Viena, cu administrația societății.”
Ion Marian, liderul sindicatului Rafinorul, de la Rafo

Salariații îi vor cere explicații patronului

Cei circa 450 de salariați de la Rafo se văd din nou cu sabia deasupra capetelor, de data aceasta parcă fără nicio speranță. „ Noi, sindicatul – a opinat Ion Marian - nu avem cum interveni. Doar când va avea loc AGA, salariații îl vor aștepta, probabil, în fața pavilionului central pe domnul Iakov Goldovskyi, acționarul majoritar, sau pe delegatul acestuia la adunarea generală să dea explicații. Să știm ce se va întâmpla cu fabrica și cu salariații. Altfel, fabrica e toată a lui, el decide.”
De acum doi ani, de când s-a făcut ultima disponibilizare de personal, la Rafo au tot fost propuse variante de repornire a instalațiilor. Toată lumea aștepta să se vină cu finanțare, cu parteneri de afaceri, cu proiecte concrete, însă la ce s-a întâmplat din 2008 încoace finalul de acest gen parcă era previzibil. „Realitatea este că rafinăria a fost ținută, până acum, foarte bine conservată, iar toate echipele de audit au constatat aceasta a mai spus liderul sindicatului. Dar, pentru ce am păstrat astfel utilajele? Să le tăiem acum la fier vechi? Sau să le vindem? Speranța moare ultima, dar față de hotărârea anunțată acum parcă nu se mai poate spera nimic bun. Noi am încheiat Contractul Colectiv de Muncă pe acest an, cu toate facilitățile trecute în el, problema este să se dea bani ca acestea să fie plătite.”

O istorie de 60 de ani

Rafo a fost înființată, de statul român, în anul 1956 pentru a procesa țițiul nesulfuros. Rafinăria nouă (Rafinăria 2) a fost pornită în perioada 1979 – 1980, pentru procesarea țițiului sulfuros, de import. Din 1991 s-a numit Rafo, iar în anul 2001 a fost preluată de consorțiul Imperial Oil (administrat de Corneliu Iacobov) și Canion Servicos, din Portugalia. S-au făcut ceva investiții, dar în 2004 a avut loc novația pachetelor de acțiuni către Balkan Petroleum Ltd, sub administrarea lui Marian Iancu, care a vândut, însă, în anul 2009, pachetul majoritar de acțiuni companiei Petrochemical Holding, societate înființată la Viena, dar cu acționari ruși, între care Iakov Goldovskyi este majoritar.
De existența acestei rafinării a depins, mereu, soarta a zeci de mii de salariați proprii sau din întreprinderi aflate în aval sau n amonte de ea, plus a familiilor acestora. ~ntreaga zonă se resimte odată cu scoaterea ei din activitate, iar PIB-ul zonei Moldova și al întregii țări este cu atât mai sărac. Unii au văzut încă de acum 15 – 20 de ani lanuri de porumb în locul Rafo, iar alții au folosit mereu rafinăria ca instrument electoral. Cu toate acestea, în anul 2008 și în următorii statul nu a catadicsit să acorde garanții pentru finanțarea modernizării și repornirii rafinăriei din Onești. Soarta ei ar fi fost, poate, alta. Din vechea platformă industrială a zonei, doar societatea Chimcomplex mai este în viață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu