- hotărârea a fost luată de acționarul majoritar și va fi analizată în AGEA din luna februarie
- rafinăria va dispărea, astfel, de pe harta industrială a României după 60 de ani de la înființare
- în locul ei se promite dezvoltarea unei noi platforme industriale
Acționarul majoritar al
societății Rafo Onești, compania Petrochemical Holding Viena, a decis să vândă
la fier vechi activele și utilajele rafinăriei. Directorul general, Miroslav
Dermendjiev, a fost împuternicit să aplice această măsură imediat ce Adunarea
Generală Extraordinară a Acționarilor, convocată pentru 18 februarie, va aproba
propunerea, trecută pe ordinea de zi în ultima clipă. Adunarea avea, inițial,
doar scopul de a analiza pe ce piață de capital vor fi tranzacționate acțiunile
Rafo, după desființarea pieței Rasdaq, pe care sunt listate până la sfârșitul
lunii februarie.
Petrochemical Holding a precizat că sumele obținute astfel vor fi folosite
pentru întreținerea activității curente a rafinăriei și pentru plata obligațiilor
de mediu care survin odată cu dezmembrarea instalațiilor, iar pe terenul rămas
liber va fi dezvoltată o nouă platformă industrială. Nu au fost furnizate alte
amănunte.
Rafinăria din Onești ar fi împlinit, anul viitor, 60 de ani. Este una
dintre cele cinci mari rafinării ale țării, cu o capacitate de rafinare de 3,5
milioane de tone de țiței pe an. Din anul 2008, însă, instalațiile ei au fost
oprite definitiv, iar toate inițiativele de a mai fi repornite au eșuat.
 |
| Ion Marian |
„Chiar și în ultimul timp au
fost vreo trei proiecte pentru repornirea instalațiilor, pentru care, e drept,
era nevoie de niște bani, dar nu s-a dat OK pentru niciunul. Ce se va întâmpla
prin valorificarea de care este vorba, că vor fi activele sau instalațiile date
la fier vechi, nu știm clar deocamdată. Săptămâna viitoare vor fi discuții, la
Viena, cu administrația societății.”
Ion Marian, liderul
sindicatului Rafinorul, de la Rafo
Salariații îi vor cere
explicații patronului
Cei circa 450 de salariați de la Rafo se văd din nou cu sabia deasupra
capetelor, de data aceasta parcă fără nicio speranță. „ Noi, sindicatul – a
opinat Ion Marian - nu avem cum interveni. Doar când va avea loc AGA, salariații
îl vor aștepta, probabil, în fața pavilionului central pe domnul Iakov
Goldovskyi, acționarul majoritar, sau pe delegatul acestuia la adunarea generală
să dea explicații. Să știm ce se va întâmpla cu fabrica și cu salariații. Altfel,
fabrica e toată a lui, el decide.”
De acum doi ani, de când s-a făcut ultima disponibilizare de personal, la
Rafo au tot fost propuse variante de repornire a instalațiilor. Toată lumea aștepta
să se vină cu finanțare, cu parteneri de afaceri, cu proiecte concrete, însă la
ce s-a întâmplat din 2008 încoace finalul de acest gen parcă era previzibil. „Realitatea
este că rafinăria a fost ținută, până acum, foarte bine conservată, iar toate
echipele de audit au constatat aceasta a mai spus liderul sindicatului. Dar, pentru
ce am păstrat astfel utilajele? Să le tăiem acum la fier vechi? Sau să le
vindem? Speranța moare ultima, dar față de hotărârea anunțată acum parcă nu se
mai poate spera nimic bun. Noi am încheiat Contractul Colectiv de Muncă pe
acest an, cu toate facilitățile trecute în el, problema este să se dea bani ca
acestea să fie plătite.”
O istorie de 60 de ani
Rafo a fost înființată, de statul român, în anul 1956 pentru a procesa țițiul
nesulfuros. Rafinăria nouă (Rafinăria 2) a fost pornită în perioada 1979 –
1980, pentru procesarea țițiului sulfuros, de import. Din 1991 s-a numit Rafo,
iar în anul 2001 a fost preluată de consorțiul Imperial Oil (administrat de
Corneliu Iacobov) și Canion Servicos, din Portugalia. S-au făcut ceva investiții,
dar în 2004 a avut loc novația pachetelor de acțiuni către Balkan Petroleum
Ltd, sub administrarea lui Marian Iancu, care a vândut, însă, în anul 2009, pachetul
majoritar de acțiuni companiei Petrochemical Holding, societate înființată la
Viena, dar cu acționari ruși, între care Iakov Goldovskyi este majoritar.
De existența acestei rafinării a depins, mereu,
soarta a zeci de mii de salariați proprii sau din întreprinderi aflate în aval
sau n amonte de ea, plus a familiilor acestora. ~ntreaga zonă se resimte odată
cu scoaterea ei din activitate, iar PIB-ul zonei Moldova și al întregii țări
este cu atât mai sărac. Unii au văzut încă de acum 15 – 20 de ani lanuri de
porumb în locul Rafo, iar alții au folosit mereu rafinăria ca instrument
electoral. Cu toate acestea, în anul 2008 și în următorii statul nu a
catadicsit să acorde garanții pentru finanțarea modernizării și repornirii
rafinăriei din Onești. Soarta ei ar fi fost, poate, alta. Din vechea platformă
industrială a zonei, doar societatea Chimcomplex mai este în viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu