Se afișează postările cu eticheta Rosca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rosca. Afișați toate postările

luni, 4 aprilie 2016

Campanie de împădurire în comuna Măgura



Pitoreasca Vale a Negelului, aproape de izvoarele cunoscutului pârâu care străbate comuna Măgura și Bacăul, a fost mai animată joi, 31 martie, ca oricând. Câteva zeci de tineri din Grupul de cercetași „Sf. Nicolae” de la Colegiul Național Tehnic „N. V. Carpen”, condus de părintele Florentin Vornicelu, voluntari ai Asociației „Iubim natura”, din Bacău, și elevi din comuna Măgura (Școala Gimnazială „Emil Brăescu”) au venit să planteze sute de puieți de paltin de munte într-un gol de pădure din punctul Valea Seacă. Lor li s-au alăturat primarul și viceprimarul comunei Măgura, Constantin Trăistaru, respectiv Iordache Costraș, dar și un corp de silvicultori, conduși de șeful compartimentului Împăduriri al Direcției Silvice Bacău, Alexandru Roșca, și de șeful Ocolului silvic Bacău, Valentin Ioniță, precum și de responsabilul pentru cultura și refacerea pădurilor Viorel Apopei, din Direcția Silvică.
Inginerul pentru cultura și refacerea pădurilor Viorel Apopei i-a instruit pe tineri cum trebuie plantat corect un arbore și a precizat că acțiunea de la Măgura nu a fost singura de acest fel până acum. „Am plantat deja – a spus Viorel Apopei – alți arbori, pe 28 de hectare. Lumea vorbește, îndeosebi de tăierea fără rost a pădurii, dar trebuie știut că noi, ocoalele silvice, ne ocupăm și de împăduriri, artificiale sau naturale. Pădurea este îngrijită și crește cu roua sufletului omenesc, așa cum spunea un mare gânditor. Și ceea ce am făcut acum prin acțiunea de la Măgura a fost tot în acest spirit”.
În acest an, în județ vor fi operate regenerări naturale pe 360 ha, regenerări artificiale (plantări) pe 130 ha, completări de culturi pe 67 ha și refacerea culturilor calamitate în anul 2015 pe 15 ha. Cele peste un milion de plante aduse la plantări vor fi puieți de brad, de larice, de molid, de pin silvestru, de gorun, de stejar pedunculat, de plop, de salcâm și de fag, de cireș, de frasin și de paltin. Circa 5.000 de puieți vor fi din specii de amestec.

„În fiecare an, în perioada 15 martie – 15 aprilie, organizăm campania «Luna plantării arborilor». Și anul acesta organizăm acțiuni de popularizare a importanței păstrării întregului fond forestier, dar și activități de plantare de puieți, de igienizare a lizierelor de pădure, de înfrumusețare a spațiilor verzi din localitățile județului. Pe 21 martie am marcat deja Ziua Internațională a Pădurilor, sărbătoare ajunsă la ediția a patra, pentru care Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) a sugerat ca temă «Pădurea și apa», pentru că pădurea este sursă de echilibru hidrologic”.
Alexandru Roșca, șeful compartimentului Împăduriri al Direcției Silvice

marți, 15 martie 2016

S-a dat startul manifestărilor „Luna plantării arborilor 2016”


Mai mult de un milion de puieți din 12 specii, la care se adaugă așa-numitele specii de amestec, vor fi plantați în ediția din acest an a manifestării „Luna plantării arborilor”, care este organizată în perioada 15 martie – 15 aprilie. Direcția Silvică Bacău a dat, marți, 15 martie, startul acestei campanii, în care are prevăzute acțiuni de popularizare a importanței păstrării întregului fond forestier, dar și activități de plantare de puieți, de igienizare a lizierelor de pădure, de înfrumusețare a spațiilor verzi din localitățile județului. Pe 21 martie va fi marcată Ziua Internațională a Pădurilor, sărbătoare ajunsă la ediția a patra, pentru care Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Uniute (FAO) a sugerat ca temă „Pădurea și apa”, pentru că pădurea este sursă de echilibru hidrologic.

Citește mai multe în secțiunea SILVICULTURĂ

vineri, 4 decembrie 2015

Silvicultorii stau cu ochii pe ursul din Gârleni



Ursul văzut în mai multe rânduri de sătenii din Pălădești (comuna Gârleni) coborând din pădure până în curțile lor este, acum, urmărit și de silvicultorii din Ocolul Fântânele. „Pădurarii – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Bacău, Alexandru Roșca, șeful Biroului regenerări-investiții - îl vor alunga. Dacă nu face pagube serioase, nu poate fi împușcat, dar sunt metode de asomare, de anesteziere, iar animalul poate fi astfel capturat și dus într-o zonă nepupulată de oameni”.

De unde vin urșii la Gârleni

Sătenii din Pălădești și cei din Gârleni spun, însă, că nu au văzut niciodată un urs prin pădurile din marginea localităților în care au gospodăriile și se întreabă cum de a ajuns animalul până la ei, probabil venind tocmai de la munte. Alexandru Roșca a explicat, însă, că urșii pot coborî acum chiar până în arealul cu păduri de deal, habitatul lor normal, de la munte, fiind deja ocupat. „Dar, se pare că urșii au mai fost pe la Gârleni – a precizat purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice -, pentru că avem acolo denumiri geografice precum Pârâul Ursului sau Balta Ursului, care spun ceva despre asemenea situații. Mai nou, s-au înmulțit extraordinar de mult urșii. Avem situații în care ei ajung în zonele locuite de oameni și în alte zone ale județului, precum la Căiuți. Atacă seara, mai ales pe la stâne. A fost o perioadă în care s-a interzis vânătoarea de urși, iar acum ei s-au înmulțit și fac pagube”.

Câți urși sunt în județ

În pădurile din județul Bacău, urșii trăiesc în zonele Târgu Ocna, Mănăstirea Cașin, Slănic Moldova, Comănești, Asău și Agăș. Ursul este un animal omnivor, dar ocazional, iar când situația îi permite se hrănește și cu animale, domestice sau sălbatice, de la cele mai mici până la cele mai mari. În primăvara acestui an, deputatul de Bacău Miron Smarandache a făcut, în Parlament, o interpelare la adresa ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, după ce urșii au comis mai multe atacuri în zone populate din județ, cu victime umane, mai ales în zona Agăș. Ministerul, în răspuns, a precizat că în județul Bacău sunt estimate efective de urși de 170 – 200 de exemplare, iar numărul maxim de intervenție acordat la specia de urs în județ în sezonul de vânătoare 2014 – 2015 este de 15 exemplare.