Amintirile de pe front ale unui combatant din Românești

Editura „Ateneul Scriitorilor” din Bacău a editat și a încredințat tiparului cele câteva zeci de file ale unui original început de jurnal scrise de un veteran din cel de Al Doilea Război Mondial, originar din satul Românești al comunei Berești-Tazlău de astăzi, plutonierul adjutant Alexandru Avram. Notițele au fost păstrate de familia veteranului, iar acum cartea care a rezultat și care cuprinde nu mai puțin de 70 de pagini, poartă chiar acest nume: „Jurnalul meu”

Notițele, dar câteva dintre obiectele folosite pe front, au fost păstrate cu sfințenie de familia veteranului după ce acesta s-a stins, în anul 2021, la 95 de ani, și au fost încredințate tiparului la sugestia unui alt fiu al comunei, Vlad Marin, cunoscut pentru pasiunea lui de a cerceta și de a pune în valoare caratele istorice și culturale ale fostei comune Tescani, acum sat în Berești-Tazlău.

Exact de Ziua Eroilor din acest an, jurnalul veteranului Alexandru Avram a văzut lumina tiparului și a fost prezentat consătenilor săi care s-au aflat la ceremonialul de cinstire a Eroilor Neamului la monumentul dedicat acestora în Tescani.

Însemnările din jurnalul veteranului sunt succinte, aproape telegrafice, dar au surprins pe viu fragmente ale unui fenomen care a afectat milioane de oameni din toată lumea și mai ales întâmplările prin care a trecut un militar român în anii de front, dar și în cei de prizonierat. Alexandru Avram, născut în anul 1917 în satul Românești al comunei Berești-Tazlău de astăzi, a fost încorporat în anul 1939 și repartizat la Regimentul 27 Infanterie Dorobanți din Bacău, de unde a ajuns, mai târziu, pe linia frontului de pe malurile Prutului. Cu gradul de caporal, apoi de sergent, a făcut parte dintr-un pluton de elită și a fost și gornistul companiei sale. Făcuse, însă, pregătire militară la Școala de ofițeri în rezervă și, astfel, a instruit, la rândul său alți ostași combatanți. A luptat efectiv la Bug și la Cotul Donului, după care a cunoscut viața într-un lagăr de prizonieri din Siberia, timp de trei ani și jumătate.

În 1945 a reușit să ia drumul spre casă, unde s-a întors după multe alte întâmplări specifice perioadei. A făcut o lună și cinci zile cu trenul, dar într-o seară, pe întunecate, și-a revăzut fratele, și el rănit în Război, și mama.

Alexandru Avram a păstrat unele dintre obiectele de primă folosință în viața de militar combatant, precum câteva cărți poștale și scrisori, tabachera de lemn lucrată manual de el, tașca pe care a scrijelat numele său și gradul militar, precum și medalia Crucea Comemorativă din Al Doilea Război Mondial. 

 

Jurnal de front în literă de carte

Natalia David și preotul Costică Ceaușu

Jurnalul de front, dar și al unor întâmplări de zi cu zi ale unui locuitor din satul Scorțeni a văzut, de curând, postum, lumina tiparului sub titlul „Frânturi din viața unui om”, sub îngrijirea uneia dintre cele cinci fiice pe care le-a avut, Natalia, ea însăși poetă și iubitoare de literatură și de artă, dar și de istorie și de patrie, pentru că de ani buni trăiește în Ardeal. Scrisul exemplar, din punct de vedere caligrafic, al unui cântăreț de biserică, școlit la seminarul din Roman, a fost transpus dintr-un registru obișnuit în literă de carte și arată, acum, tuturor, realitatea unor timpuri grozave, așa cum le-a trăit și le-a văzut Constantin Popa din Scorțeni.

Cartea, apărută la Editura Karuna, din Bistrița, a fost lansată de cinci dintre cei șase copii ai autorului la biserica din sat (unde a fost, pe vremuri, el însuși cântăreț), imediat după slujba de duminică pe care a ținut-o părintele Costică Ceaușu. Despre cine a fost autorul jurnalului, fiica Natalia David nu a vorbit prea mult, Constantin Popa fiind încă un om cunoscut în satul său, printre oamenii dintre care a plecat la cele veșnice în anul 2003, la 82 de ani. A avut o copilărie trăită în ținutul Romanului, unde s-a născut, în comuna Trifești, și unde, aidoma unui Ion Creangă ceva mai adaptat vremurilor noi ale anilor 1920, a cunoscut viața bisericească de mic copil, apoi prin studiile pe care le-a făcut la școala de dascăli de la Roman. Din jurnalul său aflăm portretele unor profesori, demne de cele pe care ni le-au lăsat mari scriitori ai literaturii române, dar și de preoți și, desigur, modul în care un romașcan sadea și-a găsit, până la urmă, Bacăul. Aceasta i-a fost soarta pentru tot restul vieții, o bună parte a ei fiind, însă, trecută prin filtrul strâmt al războiului. Constantin Popa nu a scăpat de mobilizare, în 1942, după serviciul militar și după ce și-a întemeiat o familie în Scorțeni. A apucat calea frontului.

Aceasta este parte grea a jurnalului său, pe care a și intitulat-o „Epoca durerilor și mizeriei”, un capitol la care ar trebui să ajungă oricine vrea să vadă, prin ochii unui martor ocular, una din fețele celui de Al Doilea Război Mondial. Războiul, monstruos, i-a schimbat, probabil, felul de a gândi lui Constantin Popa, dar nu i-a ostoit dorul de casă și de familie. Chiar pe front află tragediile din familia sa, sub presiunea singurătății sufletești, a depărtării de familie, de casă. Revenirea acasă, după încheierea războiului, este ea însăși o întreagă epopee, un subiect de poem, de roman, de scenariu de film. Iar reîntâlnirea cu familia, confuzia pe care fiica lui o face atunci când îl vede intrând pe poartă și îl crede jandarmul din sat, înseamnă un nou episod de o mare încărcătură tragică.

Autografe pe Jurnal

„Tata – spunea Natalia David - avea o dorință extraordinară de a scrie în stil autobiografic. Dar a scris și poezii și poate de la el am și eu această înclinare. Una dintre poeziile lui a fost publicată în ziarul Curentul, în Crimeea. A scris-o în tranșee. Oamenii, pe vremea aceea, erau mari patrioți. Poezia a fost scrisă pe 15 decembrie 1942, în timp ce se găsea la Curți, în Crimeea, cu Batalionul 7 MD, și se numește «Rugăminte pentru vânt”: «Vântule, vânt din apus, / Dinspre țara mea / De mai vii pe-aici vreodată, / Multe te-aș ruga. // Adu-mi, vântule pribeag, / Dorul celui ce mi-e drag, / Dor de mamă, dor de tată, / {i soția mea… lăsată.» – spun primele două strofe.”

Cartea, care va fi lansată și la Bistrița, zona în care aceasta a avut, deja două cronici în ziarele locale, stă acum în mâinile mai multor săteni din Scorțeni, dar, mai ales, în bibioteca din sat. Ea va fi, oricând, un izvor de informație pentru oricine vrea să cunoască mai multe despre această localitate. Pentru că, așa cum spunea chiar preotul Costică Ceaușu, „important, în viață, este ce faci pentru casa ta, pentru comunitate, dar și pentru a nu fi uitat.”