marți, 29 mai 2018

Medalie de aur dedicată băcăuanilor


Cunoscutul colecționar băcăuan Mihai Ceucă se numără printre medaliații cu aur ai recentei expoziții dedicată împlinirii a 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, Zilei Eroilor Neamului și Centenarului Marii Uniri organizată în municipiul Bistrița. Exponatul său de cărți poștale ilustrate de epocă intitulat „Ferdinand I, Regele României Mari” a fost apreciat atât de vizitatori, cât și de membrii juriului pentru valoarea pieselor care evocă viața și activitatea politică a Regelui Întregitor. „Dedic această medalie băcăuanilor care m-au susținut și încurajat” – a declarat colecționarul.
În anul Centenarului Marii Uniri, asociațiile filatelice din țară au decis să omagieze eroii Unirii prin mai multe expoziții programate în marile orașe. Între acestea, expoziția filatelică națională „Virtus Romana Rediviva” din județul Bistrița-Năsăud, ajunsă la cea de a XI-a ediție, a reunit 39 de exponate din toate clasele filatelice și a fost prezentată publicului din municipiile Bistrița și Năsăud. Dovadă a prestigiului de care se bucură organizatorii bistrițeni stă, pe lângă numărul mare de exponate prezentate, valoarea și înalta ținută grafică a colecțiilor care au fost apreciate cu un număr record de zece medalii de aur.
Exact acum un an, la expoziția filatelică națională „Virtus Romana Rediviva” din municipiul Bistrița, organizată cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României, exponatul colecționarului Mihai Ceucă „Oficiul poștal Bacău – istorie poștală 1858-1948”, a fost premiat tot cu o medalie de aur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu