Petru DONE, jurnalist, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - petrudone@yahoo.fr
Se afișează postările cu eticheta Ghelase. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ghelase. Afișați toate postările
joi, 30 iunie 2016
Ecologizare pe Valea Șulței
Vadul Pârâului Șulța, în zona localității Coșnea - Agăș, va fi ecologizat de un grup de 16 elevi ai Colegiului Economic „Ion Ghica”, din Bacău. Operațiunea, organizată de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „Von Spiess” Mărgineni și de Asociația Eco Land, din Bacău, cu sprijinul Direcției Silvice Bacău și al Primăriei Agăș, va avea loc sâmbătă, 2 iulie. Elevii și reprezentanții organizatorilor vor ajunge în zonă încă de vineri, unde va fi amenajată o tabără de vară, elevii îmbinând astfel plăcutul cu utilul în această acțiune. „Ne implicăm în fiecare an în diverse acțiuni de protejare a mediului, de ecologizare a unor arii afectate de poluarea cu deșeuri de tot felul, iar acum, pe Valea Șulței, sprijinim inițiativa celor două ONG-uri organizatoare și grupul de elevi de la Colegiul Economic. Salariații noștri din zonă vor fi alături de acest grup de inimoși, pentru a reda naturii frumusețea cu care ne binecuvântează. Este o acțiune care are și un caracter educativ, pentru că cine participă la ea va înțelege mult mai bine importanța protejării mediului natural” – ne-a declarat directorul Direcției Silvice Bacău, Viorel Ghelase.
marți, 15 martie 2016
S-a dat startul manifestărilor „Luna plantării arborilor 2016”
Mai mult de un milion de puieți din 12 specii, la care se adaugă așa-numitele specii de amestec, vor fi plantați în ediția din acest an a manifestării „Luna plantării arborilor”, care este organizată în perioada 15 martie – 15 aprilie. Direcția Silvică Bacău a dat, marți, 15 martie, startul acestei campanii, în care are prevăzute acțiuni de popularizare a importanței păstrării întregului fond forestier, dar și activități de plantare de puieți, de igienizare a lizierelor de pădure, de înfrumusețare a spațiilor verzi din localitățile județului. Pe 21 martie va fi marcată Ziua Internațională a Pădurilor, sărbătoare ajunsă la ediția a patra, pentru care Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Uniute (FAO) a sugerat ca temă „Pădurea și apa”, pentru că pădurea este sursă de echilibru hidrologic.
Citește mai multe în secțiunea SILVICULTURĂ
marți, 21 aprilie 2015
„Pro Silva”, prima revistă cultural-artistică băcăuană dedicată ocrotirii pădurii
Sub egida Editurii Egal și cu largul concurs al Direcției Silvice Bacău, a fost lansat primul număr al revistei „Pro
Silva”, publicație cultural-artistică editată de Regia Națională a Pădurilor –
Romsilva, prin Direcția Silvică Bacău.
Primul număr este dedicat în întregime aniversării a 25 de ani de când sărbătoarea
anuală „Luna plantării arborilor” (Luna pădurii) a fost, în Bacău, însoțită de
organizarea unei expoziții de artă plastică și fotografie, coordonată de prof.
dr. Aurel Stanciu (directorul publicației), la care au participat elevi ai școlilor
de artă din județul Bacău și din alte patru sau cinci județe.
„De ce s-a așteptat
un sfert de secol pentru a apărea această publicație? – s-a întrebat chiar
redactorul ei șef, conf. univ. dr. Ioan Dănilă. Întrebarea conține și răspunsul:
când Aurel Stanciu, artizanul expoziției-concurs ocazionate de «Luna pădurii», a observat că s-au adunat 25 de ediții, a decis
să lanseze provocarea. Nu dorim să fie o trecere în revistă a evenimentelor
derulate până acum, ci mai degrabă o luare de poziție față de obligația tuturor
de a ocroti regnul vegetal în totalitate.”
Militează, chiar din primul număr al revistei,
pentru un asemenea nobil scop directorul Direcției Silvice Bacău, Viorel
Ghelase, Ioan Dănilă, academicianul Liviu Pendefunda, prof. dr. Teodor Hașegan,
din Iași, prof. Teodora Stanciu și Laetiția Leonte, Clubul de Ecologie și
Turism „Veniți cu noi” și eleva Elleny Pendefunda, din Iași. Ilustrația bogată
a revistei readuce în memorie momente din cele 25 de ediții ale expoziției de
artă plastică vernisată anual la închiderea manifestării „Luna plantării
arborilor”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)