Carte de „arheologie industrială” scrisă și editată la Onești

• lucrarea „Valea Trotușului. Jetoane” (ed. Karta.ro, Onești 2021) este opera unui pasionat colecționar de jetoane, ing. Dorel Bălăiță

Istoria Văii Trotușului poate fi acum cunoscută și interpretată și datorită pasiunii unui inginer chimist, dar și artist plastic și ziarist totodată, Dorel Bălăiță, cercetător și colecționar de jetoane emise de-a lungul timpului de 23 de întreprinderi și unități comerciale din 15 localități ale zonei. În volum, pe 160 de pagini, sunt prezentate 62 de jetoane. Sunt valorificate, astfel, izvoare istorice locale foarte puțin cunoscute, iar unele dintre ele inedite. Volumul este considerat chiar de autor ca o veritabilă carte de arheologie industrială.

„Volumul de față – spune autorul - se dorește a fi o contribuție la istoria locală a Văii Trotușului văzută prin prisma acestor obiecte monetiforme, jetoanele. Deși tratate cu o oarecare rezervă de numismați, jetoanele reprezintă documente istorice autentice, cel puțin în domeniul cercetării istoriei locale sau a unei ramuri industriale, izvoare de informații suplimentare care oglindesc aspecte din viața economică și socială a unei comunități sau a unei entități economice care a jucat un anumit rol în istoria unei localități ori a unei regiuni”.

Jetoanele au fost emise de diverse instituții sau firme, întreprinderi industriale, exploatări forestiere, cariere de piatră, mine, bănci, închisori, cluburi, restaurante, cafenele, cofetării, berării, moșii, asociații, cazinouri etc. Scopul emiterii era înlocuirea de monedă măruntă, lansarea unor mijloace de fidelizare și de marketing, a unor mijloace de plată și de recompensare suplimentară a muncii angajaților, unități de măsură ale unui produs vândut, instrumente de decont intern între angajații aceleași firme, mijloace de evidență pentru o mai ușoară contabilizare a muncii prestate ori pentru a atesta plata unei contribuții bănești etc.

„Din a doua jumătate a Secolului al XIX-lea – mai spune Dorel Bălăiță -, în Romania, la unele întreprinderi care aveau amenajate cantine sau magazine de consum proprii, o parte din salarii erau plătite uneori în avans, utilizându-se astfel de jetoane care nu puteau fi întrebuințate decât acolo. Erau un fel de «strămoși» ai tichetelor de masă de astăzi. Așa erau jetoanele fabricilor de cherestea de pe Valea Trotușului, prezentate în volum, sau ale Fabricii de geamuri de la Ciobănuș. Cantinele nu aveau înțelesul de astăzi, ci erau mai degrabă magazine universale, de unde lucrătorii forestieri puteau să-și procure cele necesare traiului, alimente ori unelte sau îmbrăcăminte. Deoarece fabricile erau, în general, în zone izolate, patronii veneau în sprijinul muncitorilor amenajând astfel de băcănii în apropierea lor. Uneori prețurile erau mai ridicate decât în magazinele din localitățile cele mai apropiate, stârnind nemulțumirea angajaților”.

Jetoanele prezentate în acest volum fac parte din colecții particulare (inclusiv cea a autorului cărții) din țară și din străinătate sau aparțin colecțiilor unor muzee din România.

Dorel Bălăiță: „Martori ignorați ai istoriei, jetoanele ascund într-o bucățică de metal destine uitate ale unor entități economice, ale unor persoane sau ale unor familii, monumente ori clădiri care au jucat în trecut un rol important în viața unor comunități locale sau au influențat destinele unor persoane.”