Carte de „arheologie industrială” scrisă și editată la Onești

• lucrarea „Valea Trotușului. Jetoane” (ed. Karta.ro, Onești 2021) este opera unui pasionat colecționar de jetoane, ing. Dorel Bălăiță

Istoria Văii Trotușului poate fi acum cunoscută și interpretată și datorită pasiunii unui inginer chimist, dar și artist plastic și ziarist totodată, Dorel Bălăiță, cercetător și colecționar de jetoane emise de-a lungul timpului de 23 de întreprinderi și unități comerciale din 15 localități ale zonei. În volum, pe 160 de pagini, sunt prezentate 62 de jetoane. Sunt valorificate, astfel, izvoare istorice locale foarte puțin cunoscute, iar unele dintre ele inedite. Volumul este considerat chiar de autor ca o veritabilă carte de arheologie industrială.

„Volumul de față – spune autorul - se dorește a fi o contribuție la istoria locală a Văii Trotușului văzută prin prisma acestor obiecte monetiforme, jetoanele. Deși tratate cu o oarecare rezervă de numismați, jetoanele reprezintă documente istorice autentice, cel puțin în domeniul cercetării istoriei locale sau a unei ramuri industriale, izvoare de informații suplimentare care oglindesc aspecte din viața economică și socială a unei comunități sau a unei entități economice care a jucat un anumit rol în istoria unei localități ori a unei regiuni”.

Jetoanele au fost emise de diverse instituții sau firme, întreprinderi industriale, exploatări forestiere, cariere de piatră, mine, bănci, închisori, cluburi, restaurante, cafenele, cofetării, berării, moșii, asociații, cazinouri etc. Scopul emiterii era înlocuirea de monedă măruntă, lansarea unor mijloace de fidelizare și de marketing, a unor mijloace de plată și de recompensare suplimentară a muncii angajaților, unități de măsură ale unui produs vândut, instrumente de decont intern între angajații aceleași firme, mijloace de evidență pentru o mai ușoară contabilizare a muncii prestate ori pentru a atesta plata unei contribuții bănești etc.

„Din a doua jumătate a Secolului al XIX-lea – mai spune Dorel Bălăiță -, în Romania, la unele întreprinderi care aveau amenajate cantine sau magazine de consum proprii, o parte din salarii erau plătite uneori în avans, utilizându-se astfel de jetoane care nu puteau fi întrebuințate decât acolo. Erau un fel de «strămoși» ai tichetelor de masă de astăzi. Așa erau jetoanele fabricilor de cherestea de pe Valea Trotușului, prezentate în volum, sau ale Fabricii de geamuri de la Ciobănuș. Cantinele nu aveau înțelesul de astăzi, ci erau mai degrabă magazine universale, de unde lucrătorii forestieri puteau să-și procure cele necesare traiului, alimente ori unelte sau îmbrăcăminte. Deoarece fabricile erau, în general, în zone izolate, patronii veneau în sprijinul muncitorilor amenajând astfel de băcănii în apropierea lor. Uneori prețurile erau mai ridicate decât în magazinele din localitățile cele mai apropiate, stârnind nemulțumirea angajaților”.

Jetoanele prezentate în acest volum fac parte din colecții particulare (inclusiv cea a autorului cărții) din țară și din străinătate sau aparțin colecțiilor unor muzee din România.

Dorel Bălăiță: „Martori ignorați ai istoriei, jetoanele ascund într-o bucățică de metal destine uitate ale unor entități economice, ale unor persoane sau ale unor familii, monumente ori clădiri care au jucat în trecut un rol important în viața unor comunități locale sau au influențat destinele unor persoane.”

Istoria fabricii de zahăr Sascut pe jetoane

Anuarul Muzeului Bucovinei „Suceava”, numărul 43 (2016) apărut recent, publică un articol dedicat istoriei industriei de zahăr din România și setului de jetoane care au fost emise pentru fabricile de zahăr din Sascut și din Roman și care au circulat până în anii 1918 sau cel mai târziu până în 1923. Autorul articolului „File din istorial industriei de zahăr din România. Jetoanele fabricii de zahăr din Sascut” este inginerul oneștean Dorel Bălăiță.

Dorel Bălăiță este un pasionat colecționar, dedicat istoriei pe care a descoperit-o, de exemplu, între altele, pe jetonele închisorii din Târgu Ocna, pe cele ale moșiei Cerkez-Gârbovana, ale companiei Dienermann & Wecsler, care exploata lemn în zona Dărmănești, sau ale celei mai vechi si longevive fabrici de sticlă din Ciobanuș ori ale Fabricii de Postav din Buhuși, pe jetoanele unui restaurant din Slănic Moldova, dar și pe ale unor fabrci din țară. Un jeton este o piesă metalică sub formă de monedă, de marcă, o fișă, o bucată de metal ori de altceva în formă de medalie, întrebuințată ca monedă de plată, de schimb, la joc sau cu ajutorul căreia se declanșează un automat.

Articolul face, astfel, și o interesantă incursiune în istoria industriei zahărului din România din perioada interbelică și mai ales a primei fabrici de zahăr din țară, fabrica din Sascut, construită în 1875.

Fabrica de zahăr Sascut în anii 1970

Jetoanele fabricii din Sascut sunt din alamă. Au pe o față stema României din perioada 1881 – 1921, iar pe cealaltă față numele SASCUT și valoarea 1 sau 1/2, valoarea nominală a jetonului. Aceste piese au fost emise, probabil, de compania cu capital belgian care deținea atunci fabricile de zahăr din Sascut și din Roman, Societe generale de Sucreries et Raffineries en Roumanie. Jetoanele au circulat, probabil, până când fabricile au fost preluate de Societatea Anonimă Română Danubiana.

„Utilitatea acestor jetoane ne scapă, putem face doar supoziții - scrie autorul articolului. Valoarea lor nominală face, probabil, referire la cantitatea de zahăr (în kilograme sau chiar tone) sau la bonificația de sămânță de sfeclă ori de borhot sau de melasă pe care le putea primi posesorul jetonului. Este posibil ca astfel de jetoane să fi primit cultivatorii de sfeclă de zahăr în schimbul unei anumite cantități de produs predată fabricii, urmând ca ulterior acestea să fie converite în zahăr, sămânță, borhot sau melasă. La fel de posibil este ca astfel de pseudomonede să fi primit angajații în contul unei părți din remunerația cuvenită pentru munca depusă și cu ajutorul  cărora puteau să-și procure zahăr de la magazia sau de la cantina fabricii”.

Jetoanele prezentate se află într-o colecție particulară.

Acum circa 120 de ani în Slănic Moldova a circulat o „monedă locală”

 Pasionat colecționar, dedicat îndeosebi istoriei scrise în mod original pe jetoane, Dorel Bălăiță, inginer la Chimcomplex Borzești, face lumină vizavi de o legendă care circulă de ani buni prin stațiunea Slănic Moldova: moneda locală slăniceană. „A existat în  Slănic Moldova o monedă locală?” – se întreabă colecționarul chiar din titlul unui articol publicat în noul număr al Buletinului anual de informare misionar-pastorală și culturală al parohiei Sf. Ilie din stațiune, apărut chiar pe 20 iulie 2016, de hramul lăcașului de cult. Iar răspunsul său este „Da”.

Dorel Bălăiță spune că prin exonumie (prin studierea obiectelor similare monedelor, jetoane și medalii sau alte obiecte folosite în locul monedelor legale sau pentru comemorări – n.n.) s-a găsit într-o colecție particulară o astfel de „monedă” locală, emisă pe la începutul secolului al XX-lea în celebrul restaurant al fraților Vlădescu din Slănic Moldova.

„Moneda” – ne lămurește colecționarul - eera din alamă, are un diametru de 25 mm și a fost pusă în circulație de patronii restaurantului «La Frații Vlădescu». „Prin amabilitatea unui pasionat numismat și colecționar român, dl. Erwin Schäffer, stabilit în Germania de foarte mulți ani și deținătorul uneia dintre cele mai importante colecții de jetoane românești – a precizat Dorel Bălăiță -, vă putem prezenta imaginea acestei «monede locale» a Slănicului, care credem că a fost pusă în circulație undeva pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX”. Jetonul are pe avers inscripția în cerc perlat exterior, circular, BĂILE SLANICU MOLDOVA RESTAURANTUL LA FRAȚII VLĂDESCU. Pe revers apare o inscripție tot în interiorul unui cerc perlat exterior: în partea de sus - No (prescurtare de la cuvântul „numărul”) 4 (inclus), iar în partea de jos valoarea nominală 30 BANI.

Nimeni nu mai știe pe unde era
restaurantul fraților Vlădescu, dar iată cum arăta
un restaurant din Slănic, ”Restaurantul nr. 1 D. Iliescu”,
așa cum apare pe o carte poștală de la începutul
Secolului al XX-lea

„Jetoanele cu valori nominale, așa cum este și jetonul fraților Vlădescu din Slănic Moldova – scrie autorul -, nu au avut curs legal și valoarea lor nu era garantată asemenea unei monede veritabile. Astfel de jetoane circulau într-un areal restrâns, în cadrul unei societăți comerciale, cum era restaurantul fraților Vlădescu, sau în zona unei localități”. Colecționarul bănuiește că jetoanele fraților Vlădescu erau un fel de instrument de marketing, de reclamă și de fidelizare a clienților. „Probabil – spune Dorel Bălăiță - aceștia primeau astfel de jetoane ca rest la banii plătiți pentru consumația făcută și puteau utiliza aceste «monede» doar în restaurant, atunci când îi mai treceau pragul. Nu excludem posibilitatea ca astfel de jetoane să fi fost dovada plății unui serviciu ce aparținea de restaurantul emitent”.

Iar colecționarul amintește că la începutul secolului al XX-lea în Slănic Moldova „restaurante, cafenele, cofetării, bufeturi etc. sunt de asemenea destule”, cum scriau George Ioan Lahovari, C.I. Brătianu și Grigore Tocilescu în „Marele dicționar geografic al României”, vol. 5, apărut în 1902. „Unul dintre aceste restaurante era cu siguranță și cel al fraților Vlădescu, cel ce avea să emită jetonul de mai sus”- a conchis colecționarul.