Activista suedeză pentru mediu, Greta
Thunberg, are o privire ciudată. Am văzut-o doar în pozele și în clipurile
video difuzate de presă, iar acolo așa mi s-a părut. O admir, însă, pentru
atitudinea ei, pentru felul în care s-a dedicat unui crez esențial pentru
omenire: planeta noastră are nevoie de protecție ecologică.
Da, cu Greta parcă se întâmplă ceva. Și aflu dintr-un
articol publicat de agenția Press Association că, la un moment dat, imberba
suedeză traversa o perioadă grea: devenise depresivă prin preocuparea ei pentru
clima planetei. Fata nu mai mânca, nu mai comunica. Dar părinții ei și-au
schimbat efectiv modul de viață, iar fiica lor parcă și-a mai revenit. O susțin
în lupta cu balaurul poluării, iar Greta se ține băț de crezul ei, motiv pentru
care a și fost nominalizată la Premiul Nobel și desemnată, în 2019,
„personalitatea anului”.
Acum, ce este emoțional cu excepționala Greta
e una, dar ce ne așteaptă pe Pământ de la schimbările climatice e alta. „Marea
industrie”, „marea finanță” - cum ar spune unii - nu prea iau măsuri radicale
de protecție a mediului. Vin, însă, și vești senzaționale din toată lumea, din
țări care impun deja măsuri să diminueze consumul de materiale poluante, cum ar
fi plasticul. Iar în Thailanda, aflăm, nu mai ai voie la plajă cu creme de
protecție, care distrug coralii.
Recent, și Uniunea Europeană s-a angajat să
aplice un plan „Green Deal” (Afacerea verde), dar, se spune, costurile vor fi
enorme și mai ales în defavoarea lumii sărace. Cu ce să faci și mai ales cu ce
să cumperi așa-numita „energie verde”, nepoluantă?
Răspunsul îl vom
vedea în câțiva ani, pentru că, se pare, alte soluții nu prea avem. Și, apropo,
după datele Eurostat, România este în lotul mediu al țărilor UE care folosesc
deja energie verde, ba e chiar peste media Uniunii, înaintea unor giganți ca
Germania, Regatul Unit, Franța, Italia sau Spania. Ba, și-a atins dej targetul
pentru anul acesta, adică 20% energie verde consumată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu