marți, 25 septembrie 2018

„Vinurile pot fi cel mai bun brand de țară al României”


  • crede Cezar Ioan, redactorul șef al magazinului ilustrat „Vinul.ro”
Somelierul băcăuan Cristian Bunea și Cezar Ioan,
la Festivalul vinului Selgros Bacău 2018
Redactorul șef al magazinului ilustrat „Vinul.ro”, Cezar Ioan, s-a aflat pentru prima oară la o ediție a Festivalului de vin organizat recent de Complexul comercial Selgros. I-am solicitat opinia despre această manifestare, dar și despre aprecierile făcute de specialiști cu privire la valoarea vinurilor românești. „Aceste vinuri pot fi, indiscutabil, cel mai bun brand de țară al României” – ne-a declarat redactorul șef. Revista „Vinul.ro” apare de 13 ani în format on-line și de 11 ani în print, într-o formulă grafică excelentă.
 
Cum vi s-a părut, domnule Cezar Ioan, ediția din acest an a Festivalului de vin de la Bacău?

Acum am fost pentru prima oară la Festivalul de vin organizat de Selgros în Bacău, dar am urmărit online celelate ediții. Acest festival mi se pare un lucru extraordinar ca inițiativă. În mod normal retailerii fac comerț. De această dată, s-au implicat să facă și educație privind achiziționarea de vinuri bune, dar și despre gastronomie. E un pas înainte atât pentru clienții magazinului, dar și pentru clienții profesioniști care pregătesc, la rândul lor, mâncare și băuturi în restaurente sau în unități de alimentație publică.

Tot mai multă lume susține că vinurile românești pot fi un brand de țară.

Pot fi cel mai bun brand de țară. Când spunem „Franța” asociem imediat acest nume cu vinurile și brânzeturile. Dacă spunem „Italia” asociem numele cu vinurile și pastele. De ce nu am asocia numele „România” cu vinul, pentru că aceasta este o valoare atât de veche, care reprezintă atât de bine identitatea noastră de români.

Ați colindat lumea în lung și în lat. Ați văzut, pe unde ați fost, vinuri românești?

În majoritatea țărilor europene pe care le-am vizitat nu prea am văzut astfel de vinuri. Această stare de fapt este rezultatul tinereții unui sector economic de la noi care s-a privatizat foarte târziu, deci vorbim abia de o adolscență a industriei vinului în România. Sunt însă convins că pe măsură ce trece timpul toate aceste verigi își vor găsi un vector comun. Pentru că există o curiozitate enormă din partea cunoscătorilor din domeniu, de pe piețele internaționale, pentru vinurile noi. Iar România pentru ei este o mare noutate și sunt convins că dacă ar exista o ofertă românească pusă coerent pe piețele din Occident ar fi întâmpinată cu mare bucurie, cu mare curiozitate.

Și titlul revistei pe care o conduceți poate trezi și chiar întreține curiozitatea în domeniu.

Noi scriem în revistă despre vin nu ca despre o simplă băutură, ci ca despre „vin” – ceva ce ne reprezintă, iar titlul revistei este atât de scurt pentru a fi clar, pentru ca cititorii să înțeleagă clar despre ce este vorba.

Aveți și o afacere cu vinuri?

Nu, aceasta ne-ar fi răpit din obiectivitate. Noi, jurnaliștii de la revistă, am încercat să ne educăm pe măsura trecerii timpului astfel încât să putem oferi cititorilor un subiectivism intrinsec, pe cale obiectivă. Acum noi nici nu prea avem concurență și nu e bine, pentru că unde e concurență apare și interesul pentru a fi mai creativi, mai percutanți.

Parafrazând, am putea spune că, de fapt, „concurența e motorul dezvoltării”.

Așa este, cum și foamea este cel mai bun bucătar, cum nevoia e cel mai bun sfătuitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu