Statisticienii au făcut, recent,
public efectivul populației României la începutul anului 2018. Al populației
rezidente, pentru că de ani buni ne confruntăm cu o emigrație care a subțiat
major acest efectiv, iar dacă-i întrebi pe
statisticieni câți mai suntem în țară sau în județ ori în oraș ei dau câte o
cifră, dar precizează imediat - pe bună dreptate – că cifrele se referă la
populația „rezidentă”, adică la cei care mai au domiciliul în România.
Să revenim, însă, la efectivul
populației anunțat de statisticieni: 19.524.000.
Ați spune că în țară sunt, de fapt,
mult mai puțini români, după ce vreo trei milioane (după unii chiar cinci
milioane) de conaționali au luat calea străinătății. Așa este, dar revenim la
noțiunea de „rezidenți” și atunci trebuie să-i credem pe statisticieni. Care
spun că față de 1 ianuarie 2017 am rămas mai puțini, ca rezidenți, cu aproape
121.000 de persoane prin sporul natural negativ, că în România au murit cu
peste 71.000 mai mulți oameni decât cei care s-au născut. Și rămânem sub
spectrul unui fenomen cumplit de îmbătrânire demografică, dar nu unul pur și
simplu, ci cu unul care tot continuă să se accentueze.
Am ajuns să fim 116,9 persoane
vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani. Iar ecartul dintre populația vârstnică
de peste 65 de ani și cea tânără de 0-14 ani a ajuns la 513.000 de persoane.
Sunt numai 50-51 de persoane tinere la 100 adulte.
Iar România –
mai spun statisticienii - continuă să fie o țară de emigrare, fenomenul
constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populației țării.
Cifre, desigur. Dar nu simple cifre, ci unele cu
putere detonatoare într-un viitor care nu e prea departe. Și nu se întrevede
mai nimic ca soluție propusă oficial. Se vede treaba că îmbătrânim, dar nu
devenim mai înțelepți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu