- cele mai multe tragedii au drept cauză coşurile de fum
În ultimii
cinci ani, în România s-au produs în medie 6.200 de incendii la locuinţe în
urma cărora circa 350 de persoane au fost rănite, iar alte 190 şi-au pierdut
viaţa, potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situaţii de
Urgenţă (IGSU). Dintre cele 17 incendii înregistrate zilnic la nivel naţional,
6 sunt cauzate de coşurile de fum defecte sau necurăţate. Mai grav este că în
urma acestor evenimente nefericite zilnic o persoană este rănită, iar la
fiecare două zile o altă persoană îşi pierde viaţa.
Acest tip de incidente,
care se transformă de cele mai multe ori în tragedii, pot fi cu uşurinţă
evitate dacă apelăm la personal specializat-coşari, întrucât obturarea
coşurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor
produse în locuinţele românilor. Acesta este mesajul principal al campaniei de
informare ce va fi derulată în perioada următoare de IGSU şi E.ON România, în parteneriatul
„Împreună pentru Siguranţă”, încheiat
de cele două părţi în anul 2012.
„Dacă avem neconformităţi la coşurile de fum
trebuie să fim conştienţi că doar norocul ne-a ajutat să nu păţim ceva. Dar nu
ne putem baza la nesfârşit pe noroc şi trebuie să conştientizăm faptul că în
orice moment putem deveni victime ale propriei noastre neglijenţe, aşa cum din
păcate încă se întâmplă cu mulţi dintre semenii noştri. Nu cred că ne putem
permite să ne expunem cu atâta lejeritate la astfel de pericole. De aceea,
trebuie să curăţăm coşurile de fum cu specialişti de cel puţin de două ori pe
an, mai ales înainte de debutul sezonului rece. Astfel, coşarul este soluţia
absolut necesară pentru fiecare locuinţă sau orice alt imobil care are coş de
fum.”
Frank
Hajdinjak, director general al E.ON România
Daniel-Marian Dragne și Frank Hajdinjak |
„Unul dintre obiectivele prioritare ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență rămâne consolidarea climatului de siguranță la nivelul comunităților, iar pentru reușita implementării optime a acestui deziderat este nevoie să conștientizăm împreună riscurile la care putem fi expuși și să manifestăm responsabilitate pentru ca măsurile și modul de comportare specifice să fie însușite și aplicate. Dezvoltarea culturii preventive trebuie să reprezinte pentru fiecare dintre noi un reper al siguranței proprii și a celor dragi. Salut cu această ocazie disponibilitatea și deschiderea manifestate de partenerii noștri care au înțeles necesitatea multiplicării mesajului preventiv în rândul semenilor și au răspuns de fiecare dată proiectelor noastre cu susținere și implicare.”
Col. Daniel-Marian Dragne, inspector general al IGSU
Este foarte important să curăţăm coşurile de fum, dar
să le şi verificăm, fiindcă în multe cazuri neetanşeizarea sistemului de
evacuare a gazelor arse generează intoxicaţii cu monoxid de carbon și, anual,
zeci persoane au de suferit. De asemenea, aparatele de gătit nu trebuie
folosite pentru încălzirea locuinţei. Acestea trebuie utilizate potrivit
destinației de bază și supravegheate
permanent, pe parcursul folosirii lor. Totodată, pentru evitarea oricăror
potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în
instalaţiile interioare de utilizare, precum şi a detectoarelor de incendiu.
Conform IGSU, în perioada 1 octombrie
2012 - 30 septembrie 2017 în România au avut loc peste 31.100 de incendii.
Principalele cauze generatoare a situațiilor de urgență rămân coşurile de fum
defecte sau necurăţate (35%), instalaţiile electrice defecte sau improvizate
(22,5%) şi mijloacele de încălzire defecte, improvizate sau nesupravegheate
(12,5%).
Întrucât a doua cauză principală a producerii
incendiilor este cea de natură electrică, E.ON recomandă consumatorilor să
realizeze lucrările de verificare şi reparare a instalaţiilor electrice, doar
cu personal autorizat. Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce
prezintă defecţiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să
fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizații.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu