Grupul de Acțiune
Locală (GAL) Valea Muntelui, în parteneriat cu Primăria Ghimeș-Făget și firma
locală Degustarium, vor organiza pe 16 și 17 decembrie prima ediție a „Târgului
de Crăciun al Gospodăriilor de Produse Montane”.
Evenimentul
– ne-a informat managerul GAL Valea Muntelui, va avea loc pe stadionul comunei
și va fi deschis, pe 16 decembrie, cu un seminar pe tema „Autorizarea și
comercializarea produselor locale în contextul Strategiei de Dezvoltare Locală
a GAL Valea Muntelui”, la care va fi prezentat și exemplul de succes în
autorizarea de produse locale tradiționale ale familiei Ionela și Mihail
Paliștan din comuna Palanca. De asemenea, reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor și ai Direcției Agricole Bacău vor prezenta
procedura și condițiile de autorizare, pentru comercializarea produselor locale
montane obținute în gospodăriile populației.
La
ora prânzului a primei zile va fi deschis oficial Târgul, cu o expoziție cu
degustare de produse și mâncăruri tradiționale preparate local. „Cu acest
prilej – am aflat de la managerul magazinului Degustarium, Pal Petru - va avea loc
împodobirea bradului de Crăciun cu ornamente făcute doar manual. Deja avem 18
echipe înscrise în concurs. Bradul este pus la dispoziție de Ocolul silvic
Ghimeș-Făget, iar rezultatul concursului va fi supus aprecierii votului popular.
Primele trei locuri vor fi premiate cu 300 până la 1.500 de lei. A doua zi vom
trece la licitarea brazilor de Crăciun, unde invităm pe orice om de bună
credință să cumpere un brad. Sumele încasate din licitație vor fi date celor
care împodobesc bradul de Crăciun, pentru a-i încuraja și a vedea că munca lor
are valoare”.
Manifestarea cuprinde și un bogat program artistic de colinde, cântece și
dansuri, susținut de Ansamblul de copii din Coșnea (Agăș) și de Ansamblul
„Mugurașii Agășeni”.
Seara se va aprinde focul de tabără, iar participanții se vor delecta cu
vin fiert și plăcinte.
Ziua de 17 decembrie va începe cu o reuniune a unui grup de lucru care
va discuta un plan de acțiune pentru sectorul turism al zonei Ghimeș-Comănești
pentru anul 2018, în contextul proiectelor Asociației ArtTour România, prima
asociație de publicitate turistică în cinci limbi străine, care promovează
România prin proiectele sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu