luni, 21 mai 2018

De ce nu s-ar aplica băbește politicile salariale? Poate ar fi mai exacte


De circa doi ani, pe ordinea zilei găsim deseori, între atâtea alte evenimente, contestarea salariilor care s-au acordat bugetarilor la nivele presupus majorate. Oamenii au constatat că mărinimia Guvernului nu se materializează în acest sens, adică prin așa-numita „revoluție fiscală” sau prin alte acte normative la nivel central ori local salariile în loc să crească au scăzut. S-au nu au ajuns acolo unde se promitea ori doar unii au beneficiat de majorări, pe când alții au fost uitați.
Se întâmplă și acum, în Bacău, unde salariații serviciului de Evidența persoanelor din subordinea Consiliului Județean (CJ) au răbufnit și au făcut cunoscut că ceea ce s-a majorat prin Legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este micșorat printr-o grilă a CJ. Rezultatul: salarii mai mici pentru unele funcții din nomenclatorul serviciului amintit.
De ce se ajunge mereu la asemenea situații nu s-a lămurit, însă, nici până astăzi, dar un lucru pare cert: ceea ce au hotărât guvernanții prin ordinele de majorare de salarii nu prea se susține practic, adică nu s-au făcut calculele cum trebuie, iar bugetele publice nu prea țin cu astfel de majorări. În Sănătate, în Învățământ, în instituțiile Ministerului de Interne sau ale Ministerului Transporturilor etc. apar mereu nemulțumiri. România are în continuare cele mai mici salarii din Europa Comunitară, oamenii ar merita mai mult, dar modul în care se aplică politicile dictate de Guvern nu prea se face inginerește”.
Atunci să se procedeze băbește, poate ar fi mai corect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu