Gheorghe Baciu,
primarul orașului Slănic Moldova, împotriva căruia 1.145 de cetățeni au semnat
un memoriu de organizare a unui referendum pentru demiterea sa, a depus vineri,
20 aprilie, la Guvern, la Ministerul Afacerilor Interne și la Instituția
Prefectului Bacău, dar și la Tribunalul Bacău, o acțiune în contencios pentru suspendarea
măsurii și pentru anularea actelor administrative care au fost deja emise în
acest sens.
„Aceste acte – ne-a declarat Gheorghe Baciu - nu respectă Legea 215 a
administrației publice locale (art. 70 coroborat cu art. 55) pentru suspendarea
primarului, respectiv pentru realizarea referendumului. Este vorba de proceduri
care trebuiau urmate și nu s-a procedat astfel. Respectiv, după verificarea
semnăturilor trebuia să se verifice dacă se respectă proporționalitatea între
numărul semnatarilor și al cetățenilor cu drept de vot din Slănic Moldova și să
mi se aducă la cunoștință. Pentru că primarul este o persoană fizică nu o
instituție, iar unei persoane fizice vătămate într-un fel sau altul trebuie să
i se aducă la cunoștință de ce s-a întâmplat așa, pentru a se putea apăra. Eu
am cerut o copie după acel referat depus de contestatari, care a stat la baza
adresei pentru nominalizarea membrilor în Comisia de organizare a
referendumului, dar nu mi s-a dat”.
„Vreau să știu de ce
se cere suspendarea mea”
Gheorghe Baciu spune că vrea să știe care este motivul pentru care ar
trebuie să fie suspendat din funcție. „În referat sunt trecute multe motive,
dar pe mine mă interesează cum s-a făcut dovada că ele sunt reale – a explicat
primarul. De exemplu, au scris acolo că în Slănic există câini fără stăpân.
Poate fi acesta un motiv pentru demiterea primarului? Ce localitate urbană din
România nu are câini fără stăpân? Sunt motive puerile invocate, dar trebuie
mers pe lege, iar eu voi respecta legea indiferent ce repercusiuni vor apărea. Sper,
însă, ca justiția să sesizeze argumentele noastre și să se pronunțe foarte
repede pentru suspendarea măsurilor cerute. Eu
nu vreau să frânez acțiunea, ci vreau să am posibilitatea să mă apăr”.
Direcția
județeană de evidență a persoanelor, Inspectoratul de Poliție Județean și
Autoritatea Electorală Permanentă au verificat veridicitatea semnăturilor de pe
memoriul depus, iar referatul de analiză și verificare a fost aprobat de
Instituția Prefectului. Acum se va proceda la alcătuirea comisiei pentru
organizarea referendumului de demitere a primarului. Dacă jumătate plus unu dintre cei care vor ieși la urne vor
vota pentru demiterea primarului, acesta va fi înlocuit de un primar interimar
– spune Instituția prefectului.
Câte voturi sunt
necesare pentru demiterea unui primar?
Slănic Moldova |
Gheorghe Baciu a solicitat, însă, o clarificare din partea Autorității Electorale
Permanente în acest sens. „Din răspuns – am aflat - reiese că se aplică cu
prioritate Legea 215, art. 70, în care se spune că referendumul este validat
dacă se prezintă 50% plus unu din
numărul total de alegători înscriși pe listele electorale ale orașului. La
ultimele alegeri locale, în Slănic puțini au fost peste 50%. Dar, cine plătește
această acțiune, care are costurile ei? Ar fi corect ca pe baza semnăturilor a
25% dintre cetățeni să se ajungă la o cheltuială inutilă?”.
Gheorghe Baciu mai crede că reprezentantul Guvernului în teritoriu,
prefectul, trebuie să se pronunțe dacă primarul ar fi luat vreo decizie
împotriva cetățenilor orașului. Articolul 70 din Legea 215 spune că demiterea
se poate cere ca urmare a nesocotirii de către primar a intereselor generale
ale colectivității locale sau a neexercitării atribuțiilor care-i revin
potrivit legii, inclusiv a celor care-i revin ca reprezentant al statului.
„Eu nu am nesocotit
interesele comunității, ci primarii care au fost înaintea mea. Or, eu dacă mă
complăceam în aceeași situație era mai bine? De exemplu, acum toate
localitățile județului trebuie să pună un tarif pentru colectarea gunoaielor
după cel stabilit de ADIS. Eu am luat o astfel de măsură încă de anul trecut. A
fost un abuz? Am luat pentru prima dată în Slănic Moldova licență pentru apă și
am adus prețul foarte aproape de cel practicat de CRAB. Am greșit? Eu sunt
mândru de ceea ce am făcut, pentru deciziile luate”.
Gheorghe
Baciu, primarul orașului Slănic Moldova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu