Am comparat totdeauna gestul de a plăti polița de asigurare de orice fel cu
cel de a-ți pune, în autoturism, centura de siguranță. E „centura vieții” și
într-un caz și în celălalt. Trăim, pe acest Pământ, cu un fel de Sabie a lui
Damocles deasupra capului, la câte pericole ne pândesc. Cicero a tras, după
această poveste, concluzia că de oricare pericol te-ar apăra virtutea. Dar ce
este virtutea? O însușire morală. Ceea ce îmi întărește convingerea că gestul
firesc de a-ți pune „centura vieții” ține de mentalitate, de caracter, de
educație.
A încheia o poliță de asigurare, mai ales pentru locuință, a devenit în
România o obligație. Legală. Dar oamenii se hotărăsc cu greu să respecte o
asemenea lege. La noi viața nu e ca la alții, cum e prin Occident, de exemplu,
iar banul face într-un anume fel legea lui. Mult, puțin, pe o poliță de
asigurare pentru locuință dai mai greu banul decât pe unele plăceri. Căci mai
aproape de corp e cămașa decât vestonul!
O asemenea convingere ține și ea de mentalitate, de educație. Dar și de
exemplul pe care îl dau, uneori, chiar asigurătorii. Dacă facem un sondaj de
opinie pe tema modului în care o societate de asigurări desdăunează un
asigurat, sigur vom găsi o droaie de răspunsuri negativiste. Unii s-au fript în
asemenea cazuri și au răspândit știrea la alți zeci de oameni. Alții n-au avut
asemenea experiențe, dar au auzit de la primii, iar răul se propagă mai ușor ca
veștile bune. Și, de aici, un fel de curent împotriva unei măsuri menită să
facă numai bine. De unde a apărut și o întreagă mitologie, bazată mai mult pe
povești.
Adevărul e că ochii ți se deschid mai mult dacă dai cu capul de pragul
de sus. Dar, ferească Dumnezeu, cine știe ce prag o fi acela!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu