„Centura vieții” de la Asigurări

Am comparat totdeauna gestul de a plăti polița de asigurare de orice fel cu cel de a-ți pune, în autoturism, centura de siguranță. E „centura vieții” și într-un caz și în celălalt. Trăim, pe acest Pământ, cu un fel de Sabie a lui Damocles deasupra capului, la câte pericole ne pândesc. Cicero a tras, după această poveste, concluzia că de oricare pericol te-ar apăra virtutea. Dar ce este virtutea? O însușire morală. Ceea ce îmi întărește convingerea că gestul firesc de a-ți pune „centura vieții” ține de mentalitate, de caracter, de educație.

A încheia o poliță de asigurare, mai ales pentru locuință, a devenit în România o obligație. Legală. Dar oamenii se hotărăsc cu greu să respecte o asemenea lege. La noi viața nu e ca la alții, cum e prin Occident, de exemplu, iar banul face într-un anume fel legea lui. Mult, puțin, pe o poliță de asigurare pentru locuință dai mai greu banul decât pe unele plăceri. Căci mai aproape de corp e cămașa decât vestonul!

O asemenea convingere ține și ea de mentalitate, de educație. Dar și de exemplul pe care îl dau, uneori, chiar asigurătorii. Dacă facem un sondaj de opinie pe tema modului în care o societate de asigurări desdăunează un asigurat, sigur vom găsi o droaie de răspunsuri negativiste. Unii s-au fript în asemenea cazuri și au răspândit știrea la alți zeci de oameni. Alții n-au avut asemenea experiențe, dar au auzit de la primii, iar răul se propagă mai ușor ca veștile bune. Și, de aici, un fel de curent împotriva unei măsuri menită să facă numai bine. De unde a apărut și o întreagă mitologie, bazată mai mult pe povești.

Adevărul e că ochii ți se deschid mai mult dacă dai cu capul de pragul de sus. Dar, ferească Dumnezeu, cine știe ce prag o fi acela!