„Calvarul pensiilor”

I-am auzit pe unii vorbind (iar pe alții i-am văzut scriind) despre „calvarul pensiilor”. Am înțeles din prima cam ce vor ei să spună, pentru că viața majorității pensionarilor a devenit vizibil, parcă dintr-o dată, un calvar. Pensiile, însă, mari sau mici, majorate sau diminuate, obișnuite sau „speciale” nu au sentimente, nu simt ce li se întâmplă, nu pot fi personalizate. „Calvarul” e propriu doar vieții de pensionar și, din păcate, e o cruntă realitate în condițiile în care la vârsta la care cheltuielile, culmea!, cresc, deși se spune că pensionarii se mulțumesc cu puțin, banii nu prea mai ajung.

N-am auzit niciodată vorbindu-se mai mult ca acum despre „calvarul pensiilor”. Mulți dintre noi nici nu prea știm bine cam cum se calculează pensiile sau ce e cu păcătosul punct de pensie, dar degringolada care s-a pornit cu bietele pensioare ne duce cu gândul la modul în care a fost condusă țara noastră ani la rând, chiar zeci de ani, la cum au fost administrate fondurile pe care tot noi, oamenii obișnuiți, le-am constituit prin impozitele plătite în contul pensiilor. Cineva a greșit sau poate că încă mai greșește în acest domeniu, iar cei care trag ponoasele sunt doar pensionarii. Acum auzim de recalcularea pensiilor anticipate, de exemplu. De ce recalculare? S-au găsit fonduri pentru majorarea lor sau cineva a greșit din start calculele făcute, iar acum ar vrea să spele greșeala?

Cu uimire și, evident, cu interes văd și un soi de statistică făcută de o casă județeană de pensii. Din 100 de oameni – spune statistica -, doar unul ajunge bogat, patru sunt independenţi financiar la pensie, cinci vor munci după vârsta de pensionare pentru a-şi rotunji veniturile, 12 pensionari abia rezistă, 29 nu mai ajung la vârsta pensiei, iar 49 vor trăi din pensia de stat.

Iată imaginea calvarului!