La bănci nu e ca la piață

Pentru că, profesional, mă ocup de zeci de ani de evoluția problemelor economice din județul Bacău sau din România, am devenit pentru unii sursa „de încredere” pentru informații privind modul de a economisi, de a solicita un credit bancar sau chiar de investi. Mă tem ca dracul de tămâie de astfel de sfaturi, într-un  mediu economico-financiar (și nu numai!) atât de instabil, cum s-a dovedit a fi în ultimii 27 de ani cel de la noi, dar și în lume. Am un amic vizavi de care chiar mă bucur că nu sunt croitor pentru a-i lucra niscaiva nădragi, pentru că e atât de cusurgiu încât sigur m-aș lăsa de meserie. Doamne feri să-i dau vreun sfat financiar! Pentru că noi, românii, spunem adesea „totul e până la bani!”?

Aproape jumătate dintre români – spune un specialist al mișcării banilor - , mai exact 44% dintre ei, se bazează pe impresiile altora atunci când se interesează de câte un produs financiar. E ca la piață: dacă lumea spune că produsul cutare e bun, îl cumpăr și eu, dacă nu, mai bine aștept. Dar un produs oarecare costă câteva zeci de lei sau chiar doar câteva sute de lei, pe când un produs financiar presupune mii de lei, dacă nu și mai mult. În anii ’90 am văzut câteva cazuri celebre de bănci de la noi care au lăsat cu buza friptă mii și mii de oameni, pentru a nu mai vorbi de fondurile de investiții gen Caritas.

Astăzi multă lume consideră piața de capital una dintre cele mai bune soluții pentru a înmulți banii. Sun jucător pe această piață, dar nici aici nu m-aș încumeta cu sfaturi pentru alții. Vorba amicului meu cârcotaș: la Bursă se poate câștiga mai ceva ca la bancă, dar dacă cineva câștigă înseamnă că altcineva pierde.

Ei, ce replică să-i dau eu?