duminică, 7 aprilie 2019

Asău: „Șezătoarea Asăuancelor”, la ediția a patra

Fotografii: Olivian Darie

Comuna Asău a fost din nou, sâmbătă, 6 aprilie, gazda unei manifestări devenită tradițională, ,,Șezătoarea Asăuancelor”, o sărbătoare a gospodinelor de pe Valea Asăului ajunsă la a patra ediție și organizată de Simona Drilea.

Evenimentul a avut loc de Pensiunea „Livada minunată” din satul Apa Asăului și a beneficiat de prezența autorităților și reprezentanților instituțiilor publice locale și județene, printre acestea și Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău. Lor li s-au alăturat numeroși săteni și turiști aflați în trecere prin localitate.
Asăuancele i-au așteptat pe vizitatori cu produse specifice acestei superbe zone din județul Bacău, în șezătoarea organizată ca pe vremuri, unde au cântat, au dansat și s-au îndeletnicit cu diverse activități moștenite și învățate din moși-strămoși.
Evenimentul a avut ca scop promovarea tradițiilor și obiceiurilor populare de pe Valea Asăului, un areal cu un potențial turistic și cultural uriaș.

„Sper că am reușit să readuc în inimile tuturor bucuria de a retrăi, preț de câteva ore, tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile anilor copilăriei noastre. Mulțumesc oficialităților Consiliului Județean, conducerii DGASPC Bacău, primarului și viceprimarului comunei Asău, GOSPODINELOR vrednice, copiilor minunați - ajutoarele mele de nădejde și presei.”
Simona Drilea, general manager, „Livada Minunată”

Romulus-Dan Busnea, Petru Done

4 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere