miercuri, 7 iunie 2017

Restanțele bancare ale băcăuanilor au scăzut cu aproape 1,2 milioane de lei



  • apetitul pentru credite bancare este în creștere

După creșteri succesive în trei luni consecutiv, în aprilie restanțele bancare ale băcăuanilor au scăzut cu aproape 1,2 milioane de lei. Ponderea creditelor restante în total credite – ne-a informat Ștefan Sâmbotin, directorul Agenției Bacău a Băncii Naționale a României (BNR) - a scăzut, comparativ cu aprilie 2016, de la 7 la 3,66%, iar județul ocupă acum locul al optulea între județe, cu o creștere de un loc.

Valoarea restanețelor bancare în județ a ajuns la 134,26 de milioane de lei. Băncile au înăsprit, însă, standardele de creditare în primul trimestru, atât pentru creditele de consum acordate populației, cât și pentru cele ipotecare, conform unui sondaj realizat de BNR, dar în județ valoarea creditării a crescut. Conform documentului, accesul la creditele de consum se va îngreuna și în trimestrul al doilea.
La creditarea în lei, ponderea creditelor restante în total credite acordate a scăzut aproape la jumătate față de aprilie 2016, de la 5,76 la 2,66%, indicator după care Bacăul este pe locul al șaselea în țară. Însă la creditarea în valută, săderea a fost ceva mai moderată, ponderea fiind de 5,76%, față de 9,24% în aprilie 2016, iar județul se situează pe locul al zecelea. În Regiunea Nord-Est, la creditarea în lei județul Botoșani a ajuns pe locul al patrulea, Iași pe 17, Neamț pe 28, Suceava pe 13, iar Vaslui pe 38. La creditarea în valută Botoșani se află pe locul al 14-lea, Iași pe 15, Neamț pe 22, Suceava pe 30, iar Vaslui pe 12.
Volumul creditelor angajate numai de populație în județul Bacău a ajuns, în aprilie, la 2.432 de lei (locul 28 pe țară), iar cel al creditelor restante la 181 de lei (locul 32 pe țară).
În județul Bacău, dinamica creditelor este superioară celei la nivel de țară, de 106,47% față de numai 102,99%. Dar dinamica creditelor restante este mai scăzută în Bacău, de numai 55,69% față de 67,31%.
Și totalul disponibilităților bancare ale băcăuanilor este în creștere. În aprilie 2017, față de aprilie 2016, creșterea era de 10,6%, iar județul se află pe locul al 13-lea în țară. Dinamica diponibilităților în valută a fost chiar puțin mai mare, de 10,68%. După indicatorul „Volumul disponibilităților de la populație pe locuitor”, județul Bacău ocupă locul al 27-lea în România, dar și aici dinamica arată o creștere de 6,79%.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu