![]() |
Valeriu Atudorei |
Valeriu
Atudorei, din comuna Brusturoasa, se află la primul său mandat de primar, dar
se mândrește că este membru al PSD din 1990 și nu a părăsit nici o clipă
această formațiune politică. Are o experiență de 16 ani în administrația
locală, în calitate de consilier local. De profesie este electrician, absolvent
de liceu, dar și al unei școli de maiștri, însă după 1989 s-a dedicat
comerțului și se simte această experiență în modul în care abordează realitatea.
Familist convins, este foarte mândru de cei doi copii realizați pe care îi are
și pe care îi descrie într-un mare fel, fata fiind avocat, iar băiatul
informatician. Copiii își fac rosturile, acum, prin alte zone ale țării, dar
primarul este convins că drumul spre Europa civilizată trece și prin
Brusturoasa.
Ați parcurs, domnule
Valeriu Atudorei, aproape un an din cei patru ai mandatului de primar. Cum a
fost primul an și ce perspective se întrevăd pentru următorii trei?
Din primele zile ale mandatului am dat de greutăți, pentru că am avut în
comună, chiar înainte de alegeri, inundații catastrofale. Am muncit, deci, în
forță. Dar, sunt o fire curajoasă și optimistă și am rezistat. Am avut poduri
rupte, drumuri distruse. În plus, nici în primărie nu aveam tot personalul
necesar. Însă, m-am adaptat situației, iar acum, după un an, sunt mulțumit de
evoluția lucrurilor. Fac cu plăcere ceea ce fac și am speranțe pentru următorii
ani. Avem deja, trimise pentru finanțare, proiecte de 4,7 milioane de euro.
Ce vizează aceste
proiecte?
Construirea unui pod pietonal peste Râul Trotuș, amenajarea unui drum local
pe 7,2 km, reabilitarea Școlii generale „Ioan Radu Rosetti”, amenajarea școlii
din satul Cuchiniș, construirea unui cămin cultural cu un proiect de circa
500.000 de euro și achiziționarea unui microbuz pentru asistență socială. Am
drămuit astfel banii încât acum avem cât ne trebuie. Am pus deoparte vreo 1,6
milioane de lei.
Cum ați reușit să
faceți așa economii, când toți se plâng de sărăcie?
Am avut ceva bani rămași de anul trecut și avem și alți bani numai din
fonduri proprii. Am renunțat la unele cheltuieli, la unele acțiuni, dar nu de
tot, vom reveni la ele în funcție de câți bani avem.
Deci, întâi munca și
apoi distracția! Iar pentru majoritatea proiectelor sperați la fonduri
europene.
Avem depuse, de exemplu, proiecte pentru reabilitarea a 4,2 km de drum cu
astfel de bani. În comună avem cam 50 km de drumuri. Iar modernizate, puse la
punct, avem pe vreo 12 km. Într-o comună cu șase sate și 3.132 de locuitori, în
scădere față de 2004, când avea 3.532.
Cămin cultural,
școli și drumuri bune
Un primar trebuie să
lase ceva în urma lui, după fiecare mandat. Ce ați vrea să vedeți realizat în
comuna Brusturoasa în acești patru ani. Evident, și cu ce bani?
Prioritară pentru mine este construirea unui așezământ cultural, pentru că
avem formații artistice, dar care fac activități în condiții improprii. Noi nu
avem nici un cămin cultural. Se dau bani pentru refacerea unor cămine culturale
vechi, dar cheltuielile acolo sunt cât pentru construirea de cămine noi. Însă,
cam 80% din discuțiile avute până acum în acest sens ne dau speranțe. Apoi,
prioritară este și asfaltarea drumurilor din satele Șugura și Camenca, dar și a
altor drumuri din comună. Vreau să mai văd, însă, și dotarea școlilor cu
mobilier nou, pentru că avem încă relicve în clase, pentru a ajunge cât de cât
la nivel de oraș.
Dar copii mai sunt?
Satele și orașele s-au depopulat mult, natalitatea este și ea în scădere. La
dumneavoastră cum e?
Avem pentru cine face astfel de modernizări, de dotări, pentru că sunt
destui copii. Natalitatea e bună în Brusturoasa. Desigur, sunt destui săteni
care au plecat la muncă în străinătate, iar unii chiar definitiv, în Spania, în
Italia, în Anglia. Dar sunt și care pleacă numai pe anumite perioade, la muncă
sezonieră mai ales în agricultură. Din păcate, oameni care să se întoarcă acasă
cu ceva bani și să-i investească aici nu prea sunt. Nu avem construită și
deschisă măcar o pensiune în comună, ca în alte localități. Cineva din
Maramureș care a venit pe la noi spunea că ce e la noi și la ei e o mare
diferență, ca de la cer la pământ.
Dacă ar veni un
investitor la Brusturoasa, ce ar putea face aici, de ce ar avea nevoie comuna?
Avem, de exemplu, o fostă fabrică de cherestea, o platformă industrială
unde s-au putea deschide ceva. Pe aici șoseaua e cam rea, dar avem și cale
ferată. Cu 600 – 700 de locuri de muncă nou create s-ar rezolva zona noastră.
Acum se dau bani
europeni sau de la guvern pentru dezvoltarea de activități neagricole în mediul
rural. Pentru deschiderea de frizerii, de cizmării, de diferite ateliere sau
pentru servicii diverse. Ar avea nevoie Brusturoasa de așa-ceva?
Ar avea, dar pentru asemenea proiecte trebuie să existe și oameni cu ceva
curaj investițional. Însă, la noi sunt mulți reticenți. Generațiile tinere care
vin din urmă parcă sunt mai moi, mai fără vlagă. Nu știu ce vom face în viitor.
„Sunt cetățean
european”
Și în Brusturoasa
lumea se așteaptă la un trai din ce în ce mai bun. Stau și locuitorii de aici
cu ochii pe Occident, pe civilizația de acolo. De zece ani România este în
Uniunea Europeană. Se simt locuitorii de aici europeni? Dumneavoastră înșivă ce
simțiți în acest sens? Există deja, în Brusturoasa, o mentalitate de tip
european?
Eu unul mă consider cetățean european. Nici nu avem altă cale, acesta e
viitorul până la urmă. Zic că și comuna
e mai europeană decât multe altele din țară, precum din zona Vaslui de exemplu.
Avem infrastructură de transport, avem elemente de civilizație. Suntem la
granița cu Ardealul și se simte ceva aer european și pe la noi.
Un european adevărat
ar vrea oriunde să vadă condiții minime de viață civilizată: infrastructură de
transport, rețele de apă curentă și canalizare, un sistem civilizat de
colectare a deșeurilor etc.
Avem așa-ceva. Pe la noi Trece firma Romprest și colectează deșeurile, deși
cam avem unele greutăți cu ei, ne cer un minim exagerat de locuitori. Le-am
arătat situația concretă de la noi, dar încă nu e clară problema. Oricum, acum
e altfel, lumea adună gunoiul în pubele, pe care le scot la stradă în ziua când
se colectează. Iar pentru rețele de apă și canal vrem să aplicăm chiar în vara
aceasta un proiect. Astfel de servicii mai trebuie și plătite, lumea cam
strâmbă din nas, dar încet-încet sper să ne revenim.
Cu ce se ocupă
locuitorii comunei în viața lor obișnuită?
Înainte mai lucrau pe la fabrica de cherestea. Acum nu mai sunt gatere,
fierăstraie măcar, pentru prelucrarea lemnului care e lângă noi. În rest, mai
avem câteva magazine. Unii mai cresc ceva animale, mai îngrijesc suprafețele de
teren pe care le au și mai primesc ceva subvenții de la stat.
Brusturoasa, ținutul lui Brustur
Localnicii din Brusturoasa spun că despre
comuna lor nu există izvoare scrise care să-i ateste vechimea reală, dar
aceasta din urmă nu poate fi pusă la îndoială. Așezată pe calea de acces spre
Transilvania, comuna a fost mereu în calea tuturor celor care treceau din sau
spre Moldova cu păcură și sare. Se știe, însă, că în 1467 pe acolo a trecut
regele Ungariei, Matei Corvinul, pentru a se lupta cu armata lui Ștefan cel
Mare.
Numele comunei
Brusturoasa ar deriva de la un anume Brustur, care împreună cu un prieten al
său, Țară-Lungă, și-au făcut case în arealul de astăzi al comunei, ocupându-se
cu tăierea copacilor și cultivarea pământului.
Situată în imediata
apropiere a fostei granițe cu Austro-Ungaria, la numai 8 km, comuna Brusturoasa
a avut de suferit în cele două războaie mondiale. În perioada 1916-1918 comuna
a fost ocupată de trupele maghiare, dar Al Doilea Razboi Mondial a adus
distrugeri mult mai mari, pentru că în retragerea lor armata germană a
incendiat satele, iar puținele case rămase au fost distruse de aviație.
Comuna Brusturoasa are, în prezent, o suprafaţă de 10.990 ha și
în componenţă șase sate: Brusturoasa, Camenca, Hângănești, Buruieniș, Cuchiniș
și Buruienișul de Sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu