Munca la români: prime de activare, de instalare, de încadrare

România a juns să momească populația aptă de muncă să se apuce de treabă. După zeci de ani în care cei mai pricepuți, dar și cei mai curajoși au preferat să muncească prin străinătate, începem să avem tot mai des senzația că la noi nu mai are cine să o facă.

Nu ar fi ceva nou. De forță de muncă, evident, calificată, se plâng de câțiva ani buni angajatorii. Am văzut asemenea situații în industria constructoare de mașini, în chimie, în construcții, pentru a nu mai vorbi de agricultură. Marile întreprinderi au luat inițiativa, colindă din timp facultățile, de exemplu, bat palma cu studenții și-i așteaptă, la absolvire, la muncă. Alții au deschis școli profesionale proprii sau în colaborare cu instituțiile de învățământ.
Dar, mai nou, chiar Guvernul a intrat în joc și, iată, de la 1 decembrie se aplică măsuri „de avarie”: în sprijinul șomerilor care doresc să se angajeze se dau prime „de activare, de instalare, de încadrare”. Cine vrea să-și schimbe domiciliul la o distanță mai mare de 50 km, pentru a se angaja, va avea o primă de instalare de 12.500 de lei, iar dacă vine cu toată familia are 15.500 de lei. Cel care nu are loc de muncă și nu primește indemnizație de șomaj, dar vrea să se angajeze, va avea o primă de activare de 500 de lei. De asemenea, cei care fac naveta la mai mult de 15 km de domiciliu vor avea o primă de încadrare de 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi. Vor fi acordate subvenții și pentru angajatori. Și nu e totul.

A plăti pentru a momi oamenii la muncă în România nu e, însă, ceva nou. În anii ’80, cine se muta cu munca în Banat, de exemplu, primea o gospodărie la cheie. Zona rămăsese fără nemți.

Acum, România se pare că rămâne fără români. Cel puțin fără cei buni de muncă.